Succes printre picături
În turul II al turneului “China Open” de la Beijing, Simona Halep n-a avut nevoie de mai mult de o oră de joc pentru a o învinge pe jucătoarea belgiană Yanina Wickmayer (56 WTA), scor 6-2, 6-2, după un meci amanat de mai mult ori de ploaie, meciul începand după şase ore de aşteptare, faţă de programul iniţial. Simona Halep a ţinut-o în spatele terenului pe Wickmayer cu mingi lungi şi bine plasate către marginile laterale ale terenului. Serviciul nu i-a funcţionat foarte bine la început şi i-a permis adversarei să obţină un rebreak după ce jucătoarea din Constanţa a pus primul game pe tabelă. Sportiva belgiană a greşit mult şi a fost pusă în dificultate de evoluţia ofensivă şi precisă a romancei, astfel că nu a mai caştigat în primul set decat un game la 1-3. În setul al doilea, Halep s-a desprins la 2-0, cu break în jocul iniţial. Ea a condus apoi cu 5-1, după un nou break realizat la 3-1 şi a închis setul tot cu 6-2. Scorul întalnirilor directe s-a redus la 3-2 în favoarea belgiencei. În turul al treilea, Simona o va întalni pe jucătoarea chineză Zhang Shuai (36 WTA), care a dispus după două ore şi 31 de minute de americanca Alison Riske (60 WTA), scor 6-4, 3-6, 7-6. În primul set, Zhang a condus cu 5-0, revenirea americancei fiind tardivă. După ce a egalat la seturi, Alison Riske a părut mai proaspătă, conducand cu 3-0 şi 4-1, dar cu un singur break. Chinezoaica l-a recuperat la 2-4, apoi la 5-5, a urmat un “schimb de break-uri” iar tie-break-ul şi l-a adjudecat cu 7-4. Zhang Shuai nu-i provoacă amintiri prea plăcute Simonei: dacă în 2012, la Indian Wells, Simona a caştigat categoric cu 6-1, 6-1, ea a suferit o înfrangere dureroasă chiar în acest an, în primul tur la Australian Open, scor 4-6, 3-6. Aceasta a reprezentat prima victorie a chinezoaicei în proba de simplu a unui turneu de Grand Slam. Programul turneelor de la Beijing (în special, al celui feminin) a fost perturbat serios de intemperiile atmosferice. În turul secund, s-au mai înregistrat rezultatele: Petra Kvitova (Cehia) –Wang Yafan (China) 6-4, 6-1; Alizé Cornet (Franţa) – Dominika Cibulkova (Slovacia) 6-2, 5-7, 6-2; Svetlana Kuzneţova (Rusia) – Misaki Doi (Japonia) 6-1, 7-5; Caroline Wozniacki (Danemarca) – Roberta Vinci (Italia) 6-3, 6-2. În urma ultimelor rezultate, poloneza Agnieszka Radwanska (3 WTA) şi jucătoarea cehă Karolina Pliskova (6) s-au calificat pentru Turneul Campioanelor de la Singapore, alăturadu-se celorlalte trei, Angelique Kerber, Serena Williams şi Simona Halep.
Rezultate din turul II al turneului masculin: Rafael Nadal (Spania) – Paolo Lorenzi (Italia) 6-1, 6-1; Andy Murray (Marea Britanie) –Andreas Seppi (Italia) 6-2, 7-5; Jack Sock (SUA) – Zhang Ze (China) 6-3, 7-5; Alexander Zverev (Germania) – Dominik Thiem (Austria) 4-6, 6-1, 6-3; Fabio Fognini (Italia) – Viktor Troicki (Serbia) 2-6, 6-2, 7-5; Andrei Kuzneţov (Rusia) – Konstantin Kravciuk (Rusia) 6-1, 6-4; Milos Raonic (Canada) – Florian Mayer (Germania) 6-4, 7-5.













