Sport

Competiţii sportive la Zilele oraşului Panciu

Dan Chiriac
23 sep 2016 468 vizualizări
"VeloPower Road Race 2016" şi "Semimaratonul Toamnei Păncene" vor avea loc la finalul acestei săptămani

Sâmbătă, 24 septembrie, şi duminică, 25 septembrie, Primăria Panciu organizează  două  competiţii sportive de anvergură, aflate la cea de-a IV-a ediţie: „VeloPower Road Race 2016“ şi „Semimaratonul Toamnei Păncene“. Turul Ciclist „VeloPower Road Race 2016“, organizat în parteneriat cu Asociaţia „Velopower“ din Focşani, va reuni peste 250 de participanţi din toată ţara. Startul competiţiei va fi dat sâmbătă, la ora 10.00, din faţa Monumentului Eroilor, din centrul oraşului. Cicliştii vor parcurge traseul: Panciu - Ţifeşti - Vidra - Câmpuri - Străoane - Panciu. Concursul se desfăşoară pe categorii de vârstă, atât la masculin, cât şi la feminin. Primăria Panciu va oferi câştigătorilor trofee, medalii şi diplome. De asemenea, organizatorii au pregătit şi multe alte surprize, atât pentru finisheri, cât şi pentru premianţi.
Competiţia „Semimaratonul Toamnei Păncene“ se desfăşoară sub patronajul Federaţiei Române de Atletism şi are ca partener Clubul Sportiv Panciu. Ediţia din 2016 se va desfăşura duminică, începând cu ora 10.00, când sportivii vor lua startul din faţa Monumentului Eroilor şi vor parcurge traseul str. Nicolae Titulescu - str. Titu Maiorescu - str. Mihail Kogălniceanu - str. Ciprian Porumbescu - Monumentul Eroilor. Şi această competiţie se va desfăşura pe categorii de vârstă, atât la masculin, cât şi la feminin. Câştigătorii vor primi medalii, diplome, dar şi premii în bani, asigurate de Primărie. „Sâmbătă, 24 septembrie 2016, vă aştept să dăm startul celui mai important eveniment sportiv al anului: Turul Ciclist «VeloPower Road Race 2016». Anul acesta, concursul va avea un număr record de participanţi, peste 250! Este o dovadă că oraşul Panciu este deja un reper important pentru iubitorii ciclismului din toată ţara! şi cel de-al doilea concurs sportiv,  «Semimaratonul Toamnei Păncene», ce se va desfăşura duminică, 25 septembrie, se bucură de un bun renume şi sunt sigur că şi competiţia din 2016 va fi la fel de disputată, ca în anii anteriori. Le urez mult succes tututor participanţilor! Cei mai buni să câştige!“, a declarat primarul Iulian Nica. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.