Sport

Revoluţie în Cupele tenisului?

Ziarul de Vrancea
21 sep 2016 618 vizualizări
Se preconizează ca finalele Cupei Davis şi FedCup să se joace pe terenuri neutre *ITF are în vedere şi alte modificări ale acestor competiţii pe echipe

Sporirea numărului de echipe din Grupa Mondială a Cupei Federaţiei de la 8 la 16 se numără printre proiectele de modificare a formatului competiiţiilor FedCup şi Cupa Davis, avute în vedere de Federaţia Internaţională de Tenis. ITF mai are în vedere ca finalele celor două competiţii pe echipe să se dispute pe terenuri neutre şi nu în organizarea uneia dintre cele două finaliste, cum este în prezent. Oraşele gazdă ar urma să fie cunoscute cu mai mulţi ani înainte, după modelul Super Bowl sau al finalei Ligii Campionilor. În Cupa Federaţiei ar putea fi introdus sistemul Final Four, la care să participe cele mai bune patru echipe din anul respectiv. În Cupa Davis, meciurile s-ar putea disputa după sistemul cel mai bun din trei seturi şi nu cel mai bun din cinci seturi, ca în prezent. De asemenea, partidele din cadrul unei întalniri s-au putea disputa în două zile, cu una mai puţin decat acum. Preşedintele ITF,David Haggerty, a declarat că alegerea unor oraşe gazdă neutre pentru finalele competiţiilor pe echipe ar aduce mai mulţi bani pentru dezvoltarea tenisului. "Noul format ne va ajuta să distribuim mai bine banii, astfel încat să ne îndeplinim mai bine misiunea. în acelaşi timp, misiunea noastră este de a face tenisul un sport larg răspandit. Avem 700.000 de spectatori la Cupa Davis şi la Fed Cup în fiecare an şi 3,6 miliarde de telespectatori, dar trebuie să fie mai mulţi. Cu gazde neutre putem face un spectacol şi mai mare decat două naţiuni care ştiu că joacă una împotriva alteia", a declarat Haggerty.  Schimbările celor două competiţii ar putea fi aprobate prin vot în cadrul forului, în august 2017 şi aplicate din 2018.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.