Sport

Duel colegial la baionetă

Ziarul de Vrancea
4 sep 2016 1145 vizualizări
După a doua victorie consecutivă în Formula 1, cea de la Monza, Nico Rosberg s-a apropiat la două puncte de colegul său de la Mercedes, Lewis Hamilton

Pilotul german al echipei Mercedes, Nico Rosberg, a caştigat, duminică, Marele Premiu al Italiei, a 14-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, urmat de coechipierul său Lewis Hamilton şi de un alt german, Sebastian Vettel de la Ferrari. Cursa italiană şi-a stabilit caştigătorul înaintea primului viraj. Hamilton a plecat catastrofal din pole position, fiind depăşit de cinci piloţi. Rosberg (al doilea pe grilă) s-a instalat imediat la conducere, urmat de Vettel, Räikkönen, Bottas şi Ricciardo, cei care au ocupat locurile III-VI pe grilă. Hamilton l-a depăşit pe Ricciardo în turul al doilea, apoi pe Bottas în turul 10/53. De pe poziţia a patra pe a doua - singura ascensiune posibilă după startul ratat - britanicul a urcat graţie strategiei, una cu o singură oprire. Piloţii Ferrari au optat pentru o strategie cu două treceri pe la boxe, ineficientă în faţa celei a rivalilor de la Mercedes. Cu monoposturile "încălţate" cu pneuri medii, cea mai dură compoziţie disponibilă la Monza, piloţii de Mercedes s-au ţinut la distanţă în patea a doua a cursei în faţa sportivilor de la Ferrari, care au mers mult pe cauciucurile soft.  Astfel, Rosbeg şi Hamilton au reuşit o dublă facilă, a patra în acest sezon. Faţă de grila de start, Ricciardo l-a depăşit pe Bottas în final, în lupta pentru poziţia a cincea, Verstappen şi Perez şi-au păstrat locurile de pe care au plecat în cursă, Hulkenberg a luat ultimul punct, retrogradand un loc, iar Massa, care şi-a anunţat retragerea din F1 înainte de Monza, a caştigat două poziţii, terminand al nouălea.
Duminică, Rosberg a caştigat a două cursă consecutivă, a şaptea în acest sezon, a 20-a din carieră. Pană la finalul sezonului mai sunt şapte Grand Prix-uri şi lupta pentru titlul mondial va fi una extrem de disputată între piloţii Mercedes. (News.ro)
Clasamentul cursei: 1. Nico Rosberg (Mercedes); 2. Lewis Hamilton (Mercedes); 3. Sebastian Vettel (Ferrari); 4. Kimi Räikkönen (Ferrari); 5. Daniel Ricciardo (Red Bull); 6. Valtteri Bottas (Williams); 7. Max Verstappen (Red Bull); 8. Sergio Perezz (Force India); 9. Felipe Massa (Williams); 10. Nico Hulkenberg (Force India).
Clasamentul piloţilor: 1. Lewis Hamilton – 250 p; 2. Nico Rosberg – 248 p; 3. Daniel Ricciardo – 161 p; 4. Sebastian Vettel – 143 p; 5. Kimi Räikkönen – 136 p; 6. Max Verstappen 121 p.
 Clasamentul constructorilor: 1. Mercedes - 498 p; 2. Red Bull – 290 p; 3. Ferrari – 279 p; 4. Williams – 111 p; 5. Force India – 108 p. Următoarea etapă, Marele Premiu al statului Singapore, va avea loc în 18 septembrie.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.