Sport

Coadă la depunerea dosarelor pentru suplinire în învăţămant

Ziarul de Vrancea
29 aug 2016 1012 vizualizări
IŞJ organizează concurs de suplinire pentru ocuparea posturilor şi catedrelor vacante în învăţămantul vrancean u zeci de candidaţi s-au înscris deja din prima zi

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea organizează joi, 1 septembrie 2016, concurs pentru ocuparea posturilor vacante/rezervate în învăţămant în anul şcolar 2016-2017, neocupate după repartizarea candidaţilor cu note peste 5,00 la titularizare. Prima zi de depunere a dosarelor a fost luni, biroul de resurse umane din cadrul instituţiei vrancene fiind luat cu asalt de zecile de candidaţi să participle la concurs. Marţi, 30 august, este ultima zi de depunere a dosarelor, programul fiind în intervalul orar 9,00-13,00. Dosarul trebuie să conţină o cerere şi serie de documente în copii legalizate conform unei anexe din Metodologie. Absolvenţii promoţiei 2016 trebuie să prezinte copia legalizată a adeverinţei de la instituţia de învăţământ superior/postliceal/mediu din care să rezulte că au susţinut examenul de licenţă/absolvire/bacalaureat, media de absolvire a facultăţii/şcolii postliceale/liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii şi faptul că pe parcursul efectuării studiilor au frecventat şi promovat modulul pedagogic. Profesorii titulari vor ataşa o adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu), avizul pentru detaşare de la unitatea/unităţile de învăţământ la care cadrul didactic este titular şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01 septembrie 2006 – 31 august 2016 (dacă este cazul). „Candidaţii care au depus dosar în luna mai pentru concursul de titularizare şi au luat nota sub 5 sau nu au notă, depun doar cererea într-un dosar de carton cu şină şi eventualele completări la dosar (studii, avize etc)”, se mai specifică în anunţul ISJ Vrancea. De asemenea, IŞJ anunţă că “nu se primesc dosare incomplete, iar copiile după acte se certifică conform cu originalul la depunerea dosarului (trebuie prezentat originalul)”. Proba scrisă se va desfăşura pe 1 septembrie 2016, iar primele rezultate vor fi afişate pe 5 septembrie 2016. Contestaţiile se vor depune pe 6 septembrie, iar rezultatele finale au termen de afişare 8 septembrie 2016. Toate documentele şi detaliile necesare se pot consulta pe site-ul IŞJ. (A. TĂTARU)

Ore în 3 şcoli pentru formarea unei catedre

IŞJ a organizat luni o nouă şedinţă pentru ocuparea posturilor şi catedrelor vacante în învăţămant, fiind repartizaţi candidaţii cu note peste 5,00 la concursul de suplinire din acest an şi din anii anteriori. Tot atunci au fost operate şi continuităţile pe post. Şedinţa a fost una extrem de lungă, durand mai bine de 7 ore, timp în care candidaţii au fost nevoiţi să facă tot felul de calcule pentru a prinde o catedră în noul an şcolar. Practic, la discipline precum limba romană, limbile străine, filosofie, chimie, geografie sau istorie profesorii vor face naveta în cate trei unităţi de învăţămant, de cele mai multe ori din mediul rural, pentru a aduna orele necesare formării unei catedre. Următoarea şedinţă va avea loc vineri, 2 septembrie, urmand ca posturile şi catedrele care vor rămane neocupate şi după aceasta să facă obiectul unei alte şedinţe, de săptămana viitoare, în care vor fi repartizaţi candidaţii cu note peste 5 la concursul de suplinire din 1 septembrie 2016. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.