Sport

„Eminescul diasporei”, Vasile David, a lansat „Umbra stelelor”

Alexandra TĂTARU
22 aug 2016 2135 vizualizări
Un roman din diaspora şi-a lansat cel mai recent volum de poezii u „Umbra Stelelor” este al „treilea fecior” poetic al lui Vasile David u invitaţi de seamă atat din sat, dar şi din diaspora, au fost prezenţi la lansare

Duminică, la Librăriile Alexandria din Focşani Mall, Vasile David, un vrancean stabilit de 15 ani în Italia, şi-a lansat volumul de poezii „Umbra stelelor”, apărut în iulie 2016 la Editura Minola. Vasile David a debutat în anul 2012 în Ziarul de Vrancea cu o poezie, apoi scrierile sale au văzut lumina tiparului într-un volum colectiv, apărut la Editura Naţiunea, intitulat sugestiv "Cu patria în suflet". Autorul este membru al Cenaclului de la Roma şi acesta este al treilea volum de versuri al său. Vasile David a mai lansat “Norul de vise” în 2014 şi “Colindător străin” în 2015. Lansarea volumului “Umbra stelelor” este prima lansare pe care poetul a făcut-o în Romania şi grupează cele mai frumoase poezii ale sale. Invitaţi la eveniment au fost membrii familiei, editorul Claudia Minela, profesorii Vasile Lefter, fostul său diriginte, Nicolae Pricop, interpreta de muzică populară Ionica Stan, primarul comunei Vanători Ionel Lupu, Cristi Merchea, fondatorul ziarului Emigrantul, Alexandru Neacşu, preşedintele Asociatiei „Ulpia Traiana Romana”, scriitori, prieteni şi alţi admiratori vranceni şi din diaspora.
 

„Nu mă declar poet, ci doar scriitor de sentimente”

Originar din satul Răduleşti, comuna Vanători, Vasile David a plecat să-şi facă un rost în Italia, la fel ca mulţi vranceni şi romani, în urmă cu 15 ani. Dragostea pentru locurile natale, dorul de casă, de patrie şi multe alte aspecte au scos din el toate trăirile unui suflet nobil. Vasile David spune despre el că nu este poet, ci doar „un om care, atunci cand are un moment liber, îşi exprimă sentimentele, trăirile şi dorul de casă, respectul faţă de valorile strămoşeşti. Cele trei volume de versuri sunt cei trei feciori cărora le-a dat viaţă cu inima şi sufletul”. Vasile David a lăsat invitaţii să vorbească despre el şi despre versurile sale, mulţumindu-le tot în stilul personal, cu sufletul de artist: „eu nu voi insista asupra poeziilor mele pentru că, de fapt, mi-e şi greu să recit din propriile mele poezii. Un nou volum mă încearcă acum şi anume „Emotii”, a spus autorul în deschiderea evenimentului.
 

„Atunci cand eşti departe, dorul de casă nu te lasă”
 

 

Autorul a avut alături familia şi pe toţi cei dragi

 

Evenimentul a fost unul încărcat de emoţie, nu numai din partea autorului, dar chiar şi din partea celor prezenţi. Cea mai emoţionată şi parcă nepregătită pentru un asemenea val de atenţie a fost însăşi mama poetului. Nemişcată a ascultat, parcă pentru prima dată, ceva ce i-ar fi făcut cunoştinţă cu sentimentele fiului său, dar totodată cu propriile sentimente trăite de-a lungul vremii. Vasile David vorbeşte în volumul său şi despre dorul de părinţii rămaşi la Răduleşti, dar şi despre locurile natale. Foarte emoţionată a fost şi Ionica Stan, interpretă de muzică populară, originară tot din Răduleşti şi fostă colegă cu autorul, care a spus, cu lacrimi în ochi, că acolo, în Italia, „au suferit împreună”, dar acum şi-a găsit liniştea şi echilibrul financiar aproape de casă, de părinţi şi prieteni. Artista a promis că cele mai frumoase poezii le va aşterne pe muzică, pentru că „aceste creaţii trebuie să prindă viaţă şi prin muzică şi trebuie să ajungă la inimile şi sufletele tuturor romanilor răspandiţi prin lume”. Ionica Stan a susţinut un frumos recital de cantece autentice, creaţii personale cu aranjamente orchestrale ale unor rapsozi celebri. Despre dor şi identitate a vorbit şi prof. Vasile Lefter, invitat special în calitate de critic. Acesta a amintit în discursul său despre dorinţa celor din diaspora de a păstra valorile strămoşeşti şi identitatea naţională: „Peste tot în lume sunt romani dornici să păstreze identitatea culturală romanească. Sunt romani care se zbat să ţină trează făclia identităţii romaneşti şi în Italia, Spania sau S.U.A. În momentul în care citeşti poeziile cu dorul de casă, cu bătranii care aşteaptă la poartă şi mancarea pregătită, realizezi că acesta este un act cultural de mare impact, iar această carte merită să fie tradusă şi în alte limbi”.

Vasile David ne poartă prin toată poezia romanească
 

O primă recenzie a volumului de versuri „Umbra Stelelor”  a fost făcută de profesorul vrancean Vasile Lefter în revista Luceafărul Botoşani, recenzie care poate fi citită şi în varianta online: „Volumul „Umbra stelelor’ are o structură gândită cu grijă. Axa pe care se proiectează demersul liric poate fi numită “Axa dorului”: Dorul de casa părintească, Dorul de alte orizonturi, Dorul de o societate mai dreaptă. Aşteptarea dureroasă a bătrânilor părinţi din satele vrâncene este surprinsă cu tristeţe în secvenţa ” În ţara Vrancei”:”În ţara Vrancei ca în toată ţara, / bătrânii singuri dau vinul pe orţi / şi ne aşteaptă doar când vine vara / cu ochii aţintiţi pe-nchise porţi”, sunt doar cateva dintre randurile expuse de profesorul Vasile Lefter în revista Luceafărul. „Vasile David ne poartă prin toată poezia romanească”, mai spune profesorul Lefter către invitaţii la eveniment. „În poeziile lui Vasile David veti găsi răsunete din Eminescu, Blaga, Arghezi, Labiş s.a.m.d. Poezia lui ne invită să medităm şi chiar titlul este o invitaţie la dezvoltare.  Sigur, dacă vrem să trăim în umbra stelelor, vrem să trăim de fapt în lumină, iar această afirmaţie îndrăzneaţă poate fi încadrată în cateogoria oximorom”, completează Vasile Lefter. Profesorul a mai afirmat că de la Marin Sorescu nu a mai întalnit o creaţie „în care Mihai Eminescu să fie caracterizat mai captivant”, iar poezia lui Vasile David, caldă, duioasă, blandă poate fi folosită şi la lecţiile de la şcoală.
„Sper ca Vasile David să nu rămană doar poet, ci să-şi exprime şi veleităţile de prozator”
Reprezentanta editurii, Claudia Minela, a preferat să vorbească mai mult despre poeziile de suflet ale autorului, acelea care exprimă dorul de acasă, de părinţi, de maidan, de copilărie. A recitat publicului cele mai frumoase poezii, dar a exprimat şi dorinţa ca poetul Vasile David să încerce să-şi exprime în viitor şi veleităţile de prozator. Claudia Minela este şi redactor şef al revistei Vocativ, precum şi realizator de cenacluri şi seri literare. Promovează în special tinerii, femeile şi romanii talentaţi din diaspora.
 

„La Răduleşti a plouat cu talente”
 

Partea amuzantă a serii a fost cea în care reprezentanta Cenaclului de la Roma, doamna Eviana, a afirmat că a cunoscut o mulţime de romani talentaţi şi care demonstrează că pot fi pansamente pentru suflet. Creaţiile lor în general, şi ale lui Vasile David în mod special, trebuie să fie traduse nu pentru romani, ci pentru italieni, spanioli, englezi, chiar dacă „dorul nu poate fi tradus”. Eviana îl consideră pe Vasile David un fel de „Eminescu al diasporei” şi, de cand l-a cunoscut, s-a tot întrebat dacă la Răduleşti plouă cu talente, cunoscandu-i totodată şi pe Ionica Stan şi Alexandru Paraschiv. Fondatorul Cenacului de la Roma, Valeriu DG. Barbu, a transmis un mesaj autorului şi tuturor participanţilor cu ocazia acestui eveniment: „Am avut bucuria de a fi printre primii care i-am citit poeziile şi m-a dus dorul către casă. Vasile David scrie repetandu-şi inima pe caiet, cu sinceritate şi sufletul unui copil care este încă al ţării sale. Prin cartea „Umbra stelelor”, Vasile David şi-a împlinit partea sa: a scris-o! Urmează ca cititorii să-şi împlinească partea lor, să o citească şi să o dea din mană în mană. Cititul este singura formă de rezistenţă în faţa îndobitocirii la care este supus acum omul. Va veni o vreme cand toţi „rătăciţii ne vom întoarce acasă. Umbra stelelor sunteţi voi!”, transmite Valeriu DG. Barbu. Spre final au mai vorbit: fostul diriginte, prof. Nicolae Pricop, Cristi Merchea – redactor şef al ziarului Emigrantul, scriitorul Ionel Marin, preşedintele fondator al Asociaţiei Cultural-Umanitare „Bogdania” şi, nu în ultimul rand, primarul comunei Vanători, Ionel Lupu, în calitate de bun prieten şi coleg, care a afirmat că: „Oamenii din Răduleşti sunt la ei acasă şi simt romaneşte, indiferent unde se duc. Vorbesc despre copilaria lor de acasă şi le mulţumesc că fac parte din viaţa mea. Ei sunt prietenii mei dragi.” Evenimentul deosebit s-a încheiat cu recitări, fotografie şi autografe. Volumul „Umbra stelelor” poate fi achiziţionat de la Alexandria Librării sau de pe site-ul editurii Minela. (Alexandra TĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.