Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE:Aproape sigur, jucătoarea lunii

Ziarul de Vrancea
2 aug 2016 451 vizualizări
Simona Halep, locul 3 WTA, caştigătoare a turneelor de la Bucureşti şi Montreal, a fost nominalizată de WTA pentru titlul de cea mai bună jucătoare a lunii iulie.

Alături de Halep au mai fost nominalizate americanca Madison Keys, locul 9 WTA, finalistă la Rogers Cup, britanica Johanna Konta, locul 13 WTA, caştigătoare la Stanford, şi americanca Venus Williams, locul 6 WTA, finalistă la Stanford. Fanii pot vota jucătoarea lunii iulie pe site-ul www.wtatennis.com pana joi, iar rezultatele vor fi anunţate vineri.

Romance arbitrează la deschidere

Arbitrul Teodora Albon va conduce la centru meciul de deschidere din turneul olimpic de fotbal feminin, dintre echipele naţionale ale Suediei şi Africii de Sud, iar unul dintre asistenţi va fi Petruţa Iugulescu, a anunţat, ieri,  site-ul oficial al FRF. Cea de-a doua asistentă de la meciul de deschidere va fi Maria Sukenikova (Slovacia). Partida de deschidere a turneului olimpic de fotbal feminin, dintre Suedia şi Africa de Sud, va avea loc astăzi de la ora 19.00, pe stadionul Olimpic din Rio de Janeiro. Turneele de fotbal de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro încep cu cateva zile înainte de deschiderea oficială, care va avea loc în noaptea de vineri spre sambătă.

Nou antrenor la naţionala Argentinei

Tehnicianul Edgardo Bauza a fost numit, luni seară, în funcţia de selecţioner al naţionalei Argentinei, înlocuindu-l pe Gerardo Martino. Bauza, în varstă de 58 de ani, a pregătit ultima dată formaţia braziliană Sao Paulo. Edgardo Bauza, care a fost selecţionat ca jucător de trei ori în naţionala Argentinei, a mai pregătit în cariera sa echipele Rosario Central, Velez Sarsfield, Colon, Sporting Cristal, LDU Quito, Al-Nassr şi San Lorenzo. El a caştigat de două ori Copa Libertadores cu LDU Quito în 2008 şi cu San Lorenzo în 2014. Gerardo Martino a demisionat, la 5 iulie, din funcţia de selecţioner al naţionalei Argentinei, după înfrangerea din finala ediţiei centenare a Copei America, scor 2-4 la loviturile de departajare, în faţa reprezentativei statului Chile.

Gigi “hăis” şi Reghe “cea”

Atacanţii Constantin Budescu şi Claudiu Keşeru nu sunt o prioritate pentru Steaua, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, antrenorul Laurenţiu Reghecampf. "Nu este de actualitate pentru noi acest subiect, nu sunt o prioritate pentru noi, nici Budescu, nici Keşeru. Nu e momentul ca Keşeru să se întoarcă, nu văd cum să ne ajute, să vină la un salariu de 10-15.000. Hai să nu mai facem astfel de poveşti. Budescu e accidentat şi e liber pană în iarnă. Cat poate să joace el? Două luni?", a declarat Reghecampf.  Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat,ieri, că a vorbit cu atacantul Constantin Budescu care i-a transmis că e de acord să joace la echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf, dacă va primi acceptul medicului. şi pe Keşeru l-ar vrea finanţatorul stelist, el putand să vină sub formă de împrumut de la Ludogoreţ Razgrad.

35 de milioane pentru Milik

Atacantul polonez al echipei Ajax Amsterdam, Arkadiusz Milik, a fost achiziţionat de formaţia SSC Napoli, a anunţat L'Equipe. Internaţionalul polonez în varstă de 22 de ani a semnat un contract pe cinci sezoane cu SSC Napoli, care va plăti pentru transferul său aproximativ 35 de milioane de euro. Arkadiusz Milik, care va purta tricoul cu numărul 99, va trebui să-l înlocuiască la Napoli pe argentinianul Gonzalo Higuain, transferat la Juventus Torino pentru 90 de milioane de euro.

Nici Cibulkova nu vine la Rio

Jucătoarea slovacă de tenis Dominika Cibulkova (11 WTA), nu va participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce s-a accidentat la piciorul stang. Cibulkova, finalistă la Australian Open în 2014, are nevoie de o pauză de 7-10 zile şi va fi înlocuită pe tabloul principal de la Jocurile Olimpice de Anett Kontaveit din Estonia, poziţia 94 în ierarhia mondială. Dominika Cibulkova este a cincea jucătoare care renunţă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după Simona Halep (Romania, locul 3), Victoria Azarenka (Belarus, locul 7), Belinda Bencic (Elveţia, locul 16) şi Karolina Pliskova (Cehia, locul 17).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.