Sport

Simona străluceşte la simplu şi la dublu

Ziarul de Vrancea
31 iul 2016 943 vizualizări
Halep a învins-o în semifinale la Montreal pe Angelique Kerber şi a urcat pe locul III în clasamentul WTA * împreună cu Monica Niculescu, ea s-a calificat şi în finala de dublu

Simona Halep a reuşit în ultimele zile să se califice în ambele finale, de simplu şi de dublu, la turneul “Rogers Cup” de la Montreal, dotat cu premii în valoare totală de 2.714.413 dolari. Vineri seara, Simona a învins-o după o oră şi 36 de minute, pe incomoda jucătoare rusă Svetlana Kuzneţova, cu 3-6, 6-1, 6-1 calificandu-se în semifinale. A fost un meci în care puţin dintre fanii Simonei mai sperau la victorie după un prim set foarte slab. "Sunt foarte fericită, mereu am avut meciuri grele cu ea. Am fost puţin nervoasă în primul set, dar m-am luptat, am făcut tot ce am putut. Maine nu va fi uşor, dar aştept fanii şi maine să mă susţină", a declarat Halep la finalul meciului. Cu victoria asupra Svetlanei, Simona a urcat deja pe poziţia a patra în topul WTA, dar pentru a mai urca o poziţie avea nevoie şi de un succes în semifinale. Iar în semifinale, Simona nu a scăpat de Angelique Kerber (2 WTA), jucătoare care n-a caştigat niciun meci în faţa romancei pană anul acesta, cand a învins-o de două ori, la Cluj în FedCup (6-2, 6-2)  şi în sferturi la Wimbledon (7-5, 7-6). Kerber a învins-o cu 6-2, 6-2 în sferturi, pe rusoaica Daria Kasatkina.
Paradoxal, jucătoarea germană, caştigătoare la Australian Open şi finalistă la Wimbledon, a părut mai timorată de această întalnire. Drept dovadă, Angelique a făcut o mulţime de greşeli neforţate (inclusiv duble greşeli) şi primul set s-a încheiat cu un neverosimil 6-0 în favoarea constănţencei. În setul doi, germana pare a se fi trezit din letargie, iar Simona a început şi ea să greşească şi, mai grav, să se enerveze. Constănţeanca şi-a pierdut serviciul la 2-2, a recuperat  imediat, dar Kerber a făcut un nou break la 4-3. Darren Cahill a coborat din tribune langă Simona pentru a doua oară în acest turneu, dar setul a fost pierdut. Totul mergea spre un eşec neverosimil, mai ales că nemţoaica a caştigat game al decisivului pe serviciul Simonei. După 0-2 şi 0-30 pe propriul serviciu, romanca a renăscut literalmente şi n-a mai pierdut niciun game pană în final. 6-0, 3-6, 6-2 în 98 de minute de joc şi calificarea, pentru a doua oară consecutiv, în finala Rogers Cup (anul trecut, la Toronto, Simona s-a retras în setul decisiv al partidei cu elveţianca Belinda Bencic). Pe partea cealaltă de tablou, revelaţia Kristina Kucova (Slovacia, 121 WTA) a învins-o pe britanica Johanna Konta (14 WTA) cu 6-4,6-3, iar americanca Madison Keys (12) a trecut cu 7-6, 1-6, 6-0 de rusoaica Anastasia Pavliucenkova (19). În semifinale, aventura Kristinei Kucova, care a trecut în acest turneu de sportive ca Yanina Wickmayer, Carla Suarez sau Eugénie Bouchard, s-a încheiat fiind învinsă de Madison Keys cu 2-6, 1-6. Simona are două victorii asupra lui Keys (5-7, 6-0, 6-1,  în 2014 la Sydney şi 6-7, 6-4, 6-3 în 2016 în turul II la Wimbledon), în timp ce americanca s-a impus în 2014, la Sydney cu 6-1, 6-4.
Dacă la simplu, Simona a dovedit că a învăţat în ultima vreme să treacă prin momentele decisive, lucrul acesta s-a dovedit şi la dublu unde perechea pe care a constituit-o cu Monica Niculescu (specialistă în materie a ajuns în finală).În sferturi, Simona şi Monica au avut ca adversare favoritele nr. 2, franţuzoaicele Caroline Garcia şi Kristina Mladenovic, care sunt şi mari favorite la titlul olimpic. După un prim set caştigat cu 6-4, cele două romance au avut şansa unui break în setul secund, dar “Caro” şi “Kiki” au fost mai atente în joc, pe fondul unor erori ale Monicăi şi au caştigat setul secund cu 6-3. În super-tiebreak-ul decisiv, franţuzoaicele au condus cu 6-3 şi 7-4, dar Monica şi Simiona le-au ajuns din urmă, iar slice-urile Monicăi au fost decisive:10-8. Tot în faza sferturilor, perechea americană Christina McHale / Asia Muhammad  a realizat surpriza surprizelor, învingandu-le cu 6-4, 6-3 pe superfavoritele Martina Hingis / Sania Mirza (Elveţia  / India), iar cuplul rus Ekaterina Makarova / Elena Vesnina a trecut cu 7-6, 6-0 de perechea australiană Daria Gavrilova / Samantha Stosur. Însă adversarul perechii romane a fost cuplul sloven Andreja Klepac / Katarina Srebotnik, care a învins cu 6-3, 4-6, 6-1 cuplul format din americanca Bethanie Sands şi britanica Heather Watson. În semifinale, romancele s-au impus în 75 de minute cu 6-3, 2-6, 10-6, realizand în super-tiebreak şapte puncte consecutive de la 3-6. Astă-noapte, Simona şi Monica au întalnit cuplul rus Makarova / Vesnina, care a învins cu 6-4, 6-2 perechea americană McHale / Muhammad.
* Din păcate, la Toronto, perechea Florin Mergea/Horia Tecău s-a oprit în semifinalele “Rogers Cup” (4.691.730 $) pierzand cu 4-6, 3-6 în faţa cuplului Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croaţia/Brazilia). În cealaltă semifinală: Jamie Murray / Bruno Soares (Marea Britanie / Brazilia) – Daniel Nestor / Vasek Pospisil (Canada) 6-4, 6-7, 10-6. Deci, niciun cuplu “naţional” nu s-a calificat în finală, iar la Jocurile Olimpice, numai echipele naţionale contează. Semifinalele turneului de simplu: Kei Nishikori (Japonia) – Stanislas Wawrinka (Elveţia) 7-6, 6-1; Novak Djokovic (Serbia) – Gaël Monfils (Franţa) 6-3, 6-2.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.