Sport

Ca de obicei, Copil deschide balul

Ziarul de Vrancea
14 iul 2016 732 vizualizări
întalnirea de tenis dintre Romania şi Spania din Cupa Davis începe astăzi, de la ora 13:00, la Cluj şi va fi transmisă de DigiSport

Tenismenii Marius Copil (163 ATP)  şi Feliciano Lopez (20 ATP) vor deschide, astăzi, întalnirea dintre Romania şi Spania, care se va desfăşura în Sala Sporturilor din Cluj, în turul al doilea al Zonei Euro-africane a Cupei Davis. Copil şi Lopes vor deschide întalnirea astăzi de la ora 13:00, partida fiind urmată de întalnirea dintre Adrian Ungur (185) şi Roberto Bautista (15:00). Sambătă, de la ora 14:00, se dispută partida de dublu între echipele Florin Mergea / Horia Tecău şi Pablo Carreno / Marc Lopez, iar duminică, de la 13:00, au loc ultimele meciuri de simplu, Copil – Bautista şi Ungur – F. Lopez. Învingătoarea întalniri Romania - Spania, care va fi transmisă de Digi Sport, va merge în septembrie la barajul pentru Grupa Mondială, în timp ce învinsa va evolua în continuare în Grupa I a Zonei Euro-africane.

"Cred că e totul în regulă. Oricine începea, fie Feliciano, fie Bautista, era OK pentru noi. Începem vineri şi vedem dacă la dublu schimbăm cu Feliciano. Toţi suntem pregătiţi şi lucrurile se vor schimba dacă este necesar. Sper să avem 1-0 după primul meci şi la finalul zilei să avem 2-0", a declarant căpitanul nejucător al Spaniei, Conchita Martinez. Feliciano Lopez a spus despre Marius Copil că este un jucător complex şi că spera ca şi colegul său Roberto Bautista să joace bine şi să îşi caştige meciul. “Îl cunosc bine pe Marius pentru că ne-am antrenat împreună, dar nu am jucat niciodată unul contra altuia. Este un jucător complex, care joacă bine pe o astfel de surpafaţă. Are un joc agresiv şi plin de surprize. Am jucat cu Andrei Pavel acum mulţi ani, dar nu îmi mai amintesc. Sper să caştig maine, dar ştiu că va fi o partidă grea. Sper să facă şi Roberto acelaşi lucru”, a spus Feliciano Lopez.

Din partea Romaniei, Andrei Pavel, căpitanul nejucător, şi-a manifestat încrederea în Copil: "Tragerea la sorţi este o formalitate şi contează mai puţin. E mai mult o chestie de superstiţie, dar sper să fie bine. Este important să avem 1-0 după prima partidă. Ar fi foarte bine dacă Adi ar intra cu un avantaj. Avem şanse reale pentru primele două partide. Presiunea este pe ei, pentru că ei au caştigat de patru ori trofeul. Ei pot caştiga Cupa Davis, aşteptările sunt mari şi sper ca presiunea asta se va vedea în jocul lor. Feliciano este jucător foarte bun, dar de multe ori joacă neatent", a explicat Andrei Pavel.

Horia Tecău a spus că Romania poate învinge în ciuda statului de outsider: "Nu suntem favoriţi, dar trebuie să îi şocăm cu atitudinea noastră şi cu un public care să pună presiune. Noi reprezentăm de ani de zile Romania şi sunt puţine ocaziile în care noi putem avea o galerie organizată la meci. Vrem să profităm de acest lucru", a declarat Horia Tecău, iar Florin Mergea l-a completat:  "Se pot întampla multe după prima zi, dar mă gandesc doar le evoluţia noastră. Noi, dacă ne vedem de treabă, suntem suficient de buni să le facem faţă. Pablo joacă bine la dublu, nu la fel ca dublul Lopez-Lopez, dar vom vedea ce se va întampla”, a spus Mergea. Jucătorii de simplu din lotul Romaniei s-au arătat şi ei încrezători în şansele lor, Adrian Ungur fiind de părere că hardul este o suprafaţă care îl avantajează pe Marius Copil. "Sunt pregătit fizic şi psihic să îi fac faţă şi vom vedea maine dacă şi reuşesc ce mi-am propus. Suprafaţa aceasta îl avantajează pe Marius, care serveşte puternic şi a avut un sezon bun pe iarbă. La mine nu contează, dar m-am antrenat bine toată săptămana”, a spus Adrian Ungur. "E a treia oară cand încep primul şi sper să fie din nou cu success. Nu e nicio problemă că încep primul meci cu Feliciano. Are şi el două maini, două picioare”, a declarat Marius Copil.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.