Sport

Handbaliştii CSM 2007 Focşani, la primul antrenament din noul sezon de Liga Naţională

Ziarul de Vrancea
11 iul 2016 3336 vizualizări
Băieţii s-au prezentat bine pregătiţi fizic şi psihic

Handbaliştii de la CSM 2007 Focşani au reluat pregătirea pentru noul sezon. Luni seara aceştia s-au reunit pe Stadionul Milcovul din cartierul Sud al municipiului Focşani unde, timp de mai bine de două ore, au început pregătirea fizică, pregătire ce va continua, de altfel, într-un ritm de două antrenamente pe zi, timp de două săptămani. Chiar dacă s-au aflat în vacanţă handbaliştii au demonstrat că sunt profesionişti, la primul antrenament din noul sezon de Liga Naţională înfăţişandu-se bine pregătiţi atat fizic cat şi psihic. S-a văzut că nu au stat departe nici în vacanţă de sala de forţă şi au lucrat la păstrarea condiţiei fizice.„Vom avea două antrenamente pe zi, unul dimineaţa pe stadion, urmat de pregătire în sala de forţă, iar un alt antrenament seara, tot pe stadion, de acumulări fizice. După două săptămani vom intra în Sala Polivalentă”,a precizat profesorul Viorel Ciubotaru.

Acesta a adăugat faptul că la începutul lunii august băieţii vor participa la două turnee de pregătire la Suceava şi la Vaslui, la acestea două adăugandu-se alte meciuri de pregătire pentru noul sezon competiţional. Dacă despre turneul de la Suceava, din perioada 4-7 august , se ştia, o noutate o reprezintă participarea CSM 2007 Focşani la la unul dintre cele mai puternice turnee de pregătire din ţară organizat la Vaslui  : Cupa municipiului Vaslui la handbal masculin.La acesta participă HC Vaslui, CSM Bucureşti, HC Dobrogea Sud Constanţa, CSU Bucovina Suceava, HC Dunărea Călăraşi şi CSM Focşani.Turneul va avea loc în perioada 12-15 august 2016,partidele avand loc la Sala Sporturilor din Vaslui.Cele şase echipe vor fi împărţite în două grupe,CSM Focşani urmand să joace în grupa albastră cu CSM Bucureşti, şi Dunărea Călăraşi.Din grupa roşie vor face parte  HC Vaslui, Dobrogea Sud Constanţa şi CSU Suceava.La antrenamentul de luni seara de la Focşani au fost prezenţi şi doi dintre jucătorii nou veniţi la echipă:interul stanga Mădălin-Mihai Ţuţu  şi extrema stangă Adrian Băluţ,urmand ca de marţi să se alăture lotului şi pivotul Bogdan Raţă. (M.V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.