Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Juratoni a ratat Olimpiada

Ziarul de Vrancea
6 iul 2016 745 vizualizări
Pugilistul roman Bogdan Juratoni nu a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce a fost învins la puncte în sferturile turneului preolimpic de la Vargas (Venezuela), de germanul Xhek Paskali, în sferturile de finală ale categoriei 75 de kg, cu o decizie la puncte, în unanimitate, scor 3-0.

Romania va avea un singur reprezentant la box în turneul olimpic de la Rio: Mihai Nistor, la categoria ^91 de kilograme. Pugilistul roman Bogdan Juratoni a fost eliminat la Jocurile Olimpice de la Londra, fiind învins în optimile categoriei 75 de kilograme, scor 12-10, de Abbos Atoev, din Uzbekistan. Romania a cucerit un singur titlu olimpic la box, prin Nicolae Linca în 1956, la Jocurile Olimpice de la Melbourne. 

Simona nu ştie dacă vine la Bucureşti

Simona Halep nu ştie dacă va juca la BRD Bucharest Open, turneu ce va începe săptămana viitoare. Ea a recunoscut că a discutat pe scurt înainte cu antrenorul australian, Darren Cahill, despre acest lucru.  “Nu m-am gandit încă foarte mult, am vorbit cu Darren acum. Dar e greu să decid acum, după meci. Trebuie să fiu bine fizic, cum am spus, unghiile de la picioare sunt cam duse, am dureri acolo. Dar nu știu în momentul ăsta, o să anunț în timp util.” a spus Simona Halep. BRD Bucharest Open va începe pe 11 iulie şi va dura pană pe 17 iulie. Turneul, pe care Simona Halep l-a caştigat în 2014, este dotat cu premii totale de 226 750 de dolari.

Voiculeţ se întoarce la Pandurii

Mijlocaşul Claudiu Voiculeţ, care ultima dată a jucat la echipa ASA Targu Mureş, a semnat un contract pe două sezoane cu formaţia Pandurii Targu Jiu, a anunţat, ieri site-ul oficial al grupării gorjene. Voiculeţ, în varstă de 30 de ani, a mai jucat la Pandurii Targu Jiu în perioada 2010-2013 şi se află în cantonamentul din Slovenia al formaţiei gorjene. Claudiu Voiculeţ a mai evoluat în cariera sa la echipele Chindia Targovişte, FCM Targovişte, Farul Constanţa, Internaţional Curtea de Argeş şi CFR Cluj.

Sub control judiciar

Medicul Mihaela Duţă, de la Ambulanta Puls, urmărită penal pentru ucidere din culpă în dosarul de la Parchetul Tribunalului Bucureşti privind moartea fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng, a fost pusă, ieri sub control judiciar şi are interdicţie să profeseze timp de două luni.  Mihaela Duţă a fost audiată timp de aproximativ o oră şi jumătate la Parchetul Capitalei. Procurorii au luat în cazul medicului măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, timp în care are mai multe obligaţii şi interdicţii, au declarat pentru News.ro, surse judiciare. În cele două luni în care va fi sub control judiciar, medicul Mihaela Duţă are interdicţie să profeseze şi trebuie să se prezinte la poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere, dar şi în faţa procurorilor, ori de cate ori este chemată. Mihaela Duţă este urmărită penal, din 29 iunie, pentru ucidere din culpă, în dosarul privind decesul jucătorului de fotbal Patrick Ekeng, în varstă de 26 de ani, acuzaţia fiindu-i adusă la cunoştinţă acesteia în 30 iunie, cand a fost la Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Oferte pentru Puşcaş

Atacantul echipei Internazionale Milano, George Puşcaş, este dorit de formaţiile Crotone, Cagliari şi Benevento, a anunţat, ieri, site-ul tuttomercatoweb.com. Echipele Crotone (unde este legitimat mijocaşul Adrian Stoian) şi Cagliari sunt nou promovate în Serie A, iar formaţia Benevento a promovat în Serie B. George Puşcaş, în varstă de 20 de ani, a jucat în sezonul precedent sub formă de împrumut la echipa AS Bari, în Serie B, şi a marcat cinci goluri în 17 meciuri. Internaţionalul roman de tineret a fost achiziţionat de Internazionale Milano în vara anului 2013 de la Liberty Oradea.

Bielsa îl antrenează pe Fane Radu

Tehnicianul argentinian Marcelo Bielsa este noul antrenor al echipei Lazio, la care este legitimat şi Ştefan Radu, a anunţat clubul din capitala Italiei. În varstă de 60 de ani, Bielsa a antrenat ultima dată formaţia Olympique Marseille, pană în vara anului 2015. El a fost selecţionerul Argentinei între 1998 şi 2004 şi al statului Chile, 2007-2011, şi a mai pregătit, printre altele, formaţiile Velez Sarsfield, Espanol şi Athletic Bilbao. Lazio  a rămas fără antrenor la începutul lunii aprilie, după înfrangerea din meciul cu AS Roma, scor 1-4, cand a renunţat la serviciile tehnicianului Stefano Pioli, aflat în funcţie din 2014. Echipa a fost pregătită în perioada următoare de Simone Inzaghi, antrenorul formaţiei Primavera a clubului din Roma. Lazio a terminat campionatul Serie A pe locul 8.

Robson-Kanu, golul sferturilor

Golul marcat de galezul Hal Robson-Kanu la meciul cu Belgia, disputat vineri, la Lille, a fost ales cea mai frumoasă reuşită din faza sferturilor de finală ale Campionatului European din Franţa, informează site-ul oficial al UEFA. Robson-Kanu a primit 26 la sută din totalul voturilor şi i-a devansat pe polonezul Robert Lewandowski, pe francezul Antoine Giezmann, pe belgianul Radja Nainggolan şi pe portughezul Renato Sanches. La partida din 1 iulie, Robson-Kanu a marcat golul doi al galezilor, în minutul 55, după ce a reuşit printr-un dribling să scape de toţi fundaşii adverşi. El a fost desemnat şi jucătorul acelui meci.

Astra. amendată pentru restanţe

Clubul Astra Giurgiu a primit o penalitate sportivă de 6.000 de lei din partea Comisiei de Disciplină a FRF pentru neplata datoriilor către jucătorii Gouriye Ninos şi Filipe Teixeira, a anunţat, site-ul oficial al LPF. De asemenea, campioana Romaniei a primit un termen de graţie de cinci zile pentru plata debitului către cei doi fotbalişti. Iniţial, Comisia Naţională de Soluţionare a Litigiilor a decis, în luna aprilie, că Astra Giurgiu trebuie să le plătească restanţele jucătorilor Gouriye Ninos şi Filipe Teixeira.

 “Tata” Martino a demisionat de la naţională

Tehnicianul Gerardo Martino a demisionat, ieri, din funcţia de selecţioner al naţionalei Argentinei, după înfrangerea din finala Copei America. Gerardo Martino ar fi trebuit să se afle şi pe banca tehnică a selecţionatei olimpice a Argentinei, la competiţia de la Rio de Janeiro care va începe peste o lună. Martino, în varstă de 53 de ani, ocupa funcţia de selecţioner din august 2015.Echipa naţională a statului Chile, deţinătoarea trofeului, a caştigat ediţia centenară a Copei America, după ce a învins, duminică, la East Rutherford, cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, reprezentativa Argentinei, în finala competiţiei.

Calificare dramatică a “zimbrilor”

Echipa Zimbru Chişinău din Republica Moldova, antrenată de Flavius Stoican, s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Europa, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-1), formaţia georgiană Şikura, în manşa secundă a primului tur preliminar al competiţiei. În tur, Zimbru Chişinău a fost învinsă cu scorul de 0-1. Scorul general a fost 3-3, dar Zimbru s-a calificat deoarece a marcat mai multe goluri în deplasare. Marţi, golurile învingătorilor au fost înscrise de Emerson (‘45^3, ‘90^3) şi Jardan  ('62), în timp ce pentru gazde au marcat Ivanişvili ('14) şi Kakubava ('55). În turul doi preliminar al Ligii Europa, Zimbru Chişinău va întalni echipa turcă Osmanlîspor, unde este legitimat atacantul Raul Rusescu. Prima manşă va avea loc în Republica Moldova la 14 iulie, returul fiind programat o săptămană mai tarziu în Turcia.

Şase ani de închisoare pentru Pistorius

Fostul campion paralimpic sud-african Oscar Pistorius a fost condamnat miercuri în apel la şase ani de închisoare, pentru uciderea iubitei sale, o pedeapsă inferioară celei standard pentru o astfel de crimă. “Domnule Pistorius, ridicaţi-vă, vă rog. Sentinţa pe care o impun acuzatului pentru uciderea Reevei Steenkamp este de şase ani de închisoare”, a declarat judecătorul Thokozile Masipa la Tribunalul Pretoria.  Fostul campion paralimpic în varstă de 29 de ani, intrat în legenda sportului, risca o pedeapsă minimă de 15 ani. “Dar “circumstanţele atenuante anulează factorii agravanţi”, a explicat judecătorul. La anunţarea verdictului, Pistorius, îmbrăcat cu un sacou gri peste o cămaşă albă, şi-a luat în braţe şi şi-a sărutat sora, Aimée, aflată în spatele său. Apoi, el a fost escortat de forţele de securitate într-o celulă din subsolul tribunalului.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.