Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Trei romance în prima zi, la Wimbledon

Ziarul de Vrancea
26 iun 2016 739 vizualizări
Simona Halep (5 WTA) va evolua în primul tur la turneul de la Wimbledon, astăzi, în faţa Karolinei Schmiedlova (Slovacia, 40 WTA). Confruntarea dintre Halep şi Schmiedlova va fi a patra de pe terenul 2, conform programului anunţat pe site-ul oficial al competiţiei, partidele fiind programate începand cu ora 13:30.

Simona Halep are ambiţii mari, după ce, în 2015, a fost eliminată în primul tur, de Jana Cepelova, din Slovacia, în trei seturi, scor 7-5, 4-6, 3-6. Astăzi vor mai juca la Wimbledon Irina Begu şi Patricia Ţig. Irina Begu, a 25-a favorită, va evolua în primul meci de pe terenul 5, de la 13:30, împotriva nemţoaicei Carina Witthöft (109 WTA).  Patricia Ţig, clasată pe locul 100 în lume, o va întalni pe italianca Sara Errani, favorita numărul 20, în cel de-al doilea meci de pe terenul 14. 

Două bronzuri europene la scrimă

Echipa masculină de sabie a Romaniei, formată din Tiberiu Dolniceanu, Iulian Teodosiu şi Alin Badea, a caştigat, sambătă, medalia de bronz la Campionatele Europene de la Torun. Pregătiţi de Mihai Covaliu, cei patru au învins Ungaria în finala mică, scor 45-32. De-a lungul competiţiei, Romania a învins Turcia cu 45-22, Franţa, scor 45-42, şi a pierdut în faţa Rusiei, scor 32-45. Medalia de bronz obţinută de echipa masculină este cea de-a doua cucerită de către delegaţia Romaniei la Europene, după ce şi echipa feminină de spadă a reuşit o performanţă similară. Pe langă aceste reuşite, echipa Romaniei a mai caştigat un aur şi un argint, în proba individuală femninină de spadă, prin Simona Gherman, respectiv Ana Maria Popescu.

Cel mai frumos gol de la Euro

Mijlocaşul maghiar Zoltan Gera a înscris cel mai frumos gol din faza grupelor Campionatului European din Franţa, în meciul încheiat la egalitate de Ungaria, scor 3-3, în faţa Portugaliei. Golul marcat de Zoltan Gera (37 de ani), prin care Ungaria a deschis scorul în faţa reprezentativei Portugaliei, în minutul 19, a primit 74% dintre voturi şi a fost urmat de reuşita lui Cristiano Ronaldo, din minutul 52 al aceluiaşi meci. Printre nominalizaţi s-au mai numărat: Marek Hamsik (Rusia - Slovacia 1-2 ), Bastian Schweinsteiger (Germania - Ucraina 2-0), Alvaro Morata (Spania - Turcia 3-0), Romelu Lukaku (Belgia - Irlanda 3-0), Dimitri Payet (Franţa - Romania 2-1), Luka Modric (Croaţia - Turcia 1-0) şi  Emanuele Giacherinni (Belgia - Italia 0-2).

CFR Cluj, fără tehnician

Antrenorul echipei CFR Cluj, Antonio Conceiçao, în varstă de 54 de ani, cel care a revitalizat echipa în sezonul trecut şi a caştigat a patra Cupă a Romaniei din istoria clubului, a decis, sambătă, după negocierile cu şefii, să părăsească echipa ardeleană.  Portughezul şi-a luat astăzi rămas bun de la jucători, în vestiar, le-a comunicat că pleacă şi le-a spus că se va întoarce în Portugalia. Tehnicianul a avut mai multe oferte în această vară, din Ucraina şi din Golf, dar şi din Portugalia, de la Uniao da Madeira, dar le-a refuzat în speranţa că va continua cu CFR. În alta ordine de idei, oficialii clubului CFR Cluj au anunţat  că renunţă la serviciile fotbaliştilor portughezi Vitor Bruno şi Daniel Coelho, rezilierea contracterlor realizandu-se pe cale amiabilă. 

Săpunaru este cerut în Turcia

Conform presei din Turcia, formaţia Göztepe Izmir, echipă ce a terminat pe locul 13 sezonul trecut în liga a doua, îl doreşte pe fotbalistul roman Cristian Săpunaru. Turcii îi oferă un contract pe două sezoane, cu un salariu de 400.000 de euro în primul an, respectiv 500.000 în cel de-al doilea, iar Săpunaru a cerut timp de gandire înainte de a da răspunsul final. Cristian Săpunaru s-a lansat în fotbalul mare la FC Naţional, a trecut apoi la Rapid, iar în perioada 2008-2012 a jucat pentru FC Porto. A jucat două sezoane şi în Spania, la Zaragoza şi Elche, înainte de a reveni la Rapid. În luna septembrie a anului trecut, fundaşul a semnat un contract cu Pandurii avand în contract o clauză care stipula faptul că poate părăsi clubul gorjean în eventualitatea în care va primi o ofertă avantajoasă din străinătate.

Ianis se va antrena cu Fiorentina

Oficialii clubului italian AC Fiorentina au decis ca tanărul fotbalist Ianis Hagi, în varstă de doar 17 ani, fiul fostului mare internaţional Gheorghe Hagi, să meargă alături de formaţia pregătită de Paulo Sousa în cantonamentele din această vară ale formaţiei toscane. Formaţia toscană şi-a asigurat deja prima opţiune de cumpărare a tanărului fotbalist. Acum, conducătorii echipei la care evoluează şi internaţionalul roman Ciprian Tătăruşanu s-au decis să facă pasul următor: să-l ia pe Ianis Hagi într-o perioadă de probă în cantonamentele de vară, anunţă Scouted Football.  Astfel, Hagi nu va merge alături de colegii săi în primele două cantonamente ale verii, urmand să se alăture echipei pregătite de Paulo Sousa în pregătirile pentru noul sezon din campionatul Italiei. Fiul lui Gică Hagi se va prezenta la reunirea echipei, iar tehnicianul portughez va decide, în urma unei perioade de probă, dacă tanărul mijlocaş va rămane în lotul echipei sale sau va fi trimis înapoi la Viitorul.

Pandurii vrea antrenor străin

Narcis Răducan, preşedintele echipei Pandurii Targu Jiu, a declarat că antrenorul Mircea Rednic a refuzat oferta propusă de formaţia gorjeană, care va aduce la începutul săptămanii viitoare un tehnician străin cu un CV foarte impresionant. "Rednic ne-a mulţumit pentru ofertă, dar are alte planuri acum. Avem pe listă patru - cinci antrenori foarte interesanţi, cu performanţe în campionate din Europa. Cu doi dintre ei mă întalnesc zilele următoare. La începutul săptămanii viitoare vreau să avem noul antrenor instalat pentru că intrăm în criză de timp, iar echipa are nevoie de un antrenor stabil. Sunt antrenori care au luat Cupe în Olanda, campionate în Croaţia, Serbia, Italia, nu e simplu să îi conving" a declarat pentru Digi Sport preşedintele executiv al Pandurilor, Narcis Răducan. Totodată, acesta speră la o prezenţă în play-off şi în sezonul următor, după ce, în acest an, Pandurii Targu Jiu a terminat campionatul pe locul 3, iar Ioan Hora a fost golgeterul Ligii I.

Grupă nu prea grea pentru Olimpia

Campioana Romaniei la fotbal feminin, Olimpia Cluj, şi-a aflat adversarele din grupele Ligii Campionilor, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Nyon, iar fetele antrenorului Mirel Albon vor avea parte de adversari foarte puternici. Tagerea la sorţi a avut loc la Nyon, iar echipa antrenată de Mirel Albon va avea ca adversare Medyk Konin (Polonia), care va fi şi gazda grupei, Pärnu (Estonia), Breznica Pljevija (Muntenegru). Preşedintele executiv al clubului Olimpia Cluj, Alin Cioban, a afirmat că deşi este o grupă dificilă, calificarea se va juca în chiar ultima partidă, cea dintre campioana Romaniei şi gazda grupei, Medyk Konin. „Este o grupă dificilă şi am căzut cu cel mai puternic adversar pe car îl puteam avea. Calificarea se joacă între Olimpia şi Medyk Konin”, a afirmat Alin Cioban.

Bronz al yankeilor la “Copa America”

Naţionala Columbiei a caştigat cu scorul de 1-0 meciul jucat împotriva primei reprezentative a Statelor Unite ale Americii, în finala mică a ediţiei centenare de la Copa America, şi a terminat competiţia pe locul al treilea. Singurul gol al partidei a fost marcat de Carlos Bacca, atacantul formaţiei italiene AC Milan, în minutul 31. După înfrangerea din semifinalele competiţiei, scor 0-4, împotriva Argentinei, naţionala Statelor Unite, clasată pe locul 31 în ierarhia mondială, a suferit a doua înfrangere, în faţa Columbiei la Copa America.  Cel mai aproape de a marca pentru SUA a fost atacantul Bobby Wood, care a lovit bara porţii lui Ospina în minutul 62. Odată cu ajungerea în finala mică, naţionala Statelor Unite şi-a egalat cea mai bună performanţă de la Copa America, din 1995.

Încă un atlet dopat

Triplusaltistul Alexandru Baciu a fost depistat pozitiv la controlul antidoping, a confirmat, ieri,  preşedintele Federaţiei Romane de Atletism, Sandu Ion. 

''Am fost informaţi de ANAD că şi Alexandru Baciu a fost depistat pozitiv. La fel ca şi Soare, substanţa găsită la el este tot meldonium'', a declarat Sandu Ion, preşedintele FRA. Baciu, fost campion balcanic la triplusalt, nu era calificat la Jocurile Olimpice de la Rio. El urma să participe la Campionatele Balcanice programate sambătă şi duminică la Piteşti, potrivit listei de start publicate de FRA.  

Un fel de Cupă Intercontinentală

Alejandro Dominguez, Preşedintele Confederaţiei Sudamericane de Fotbal (CONMEBOL), a declarat, sambătă în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat, că îşi doreşte un meci între învingătoarele Campionatului European şi Copei America.”Am făcut o provocare către UEFA. Să aducem faţă în faţă caştigătoarele Euro şi Copa America Centenario. Acum aşteptăm răspunsul. Cei de la UEFA analizează oferta noastră”, a dezvăluit Dominguez, în cadrul conferinţei.  Momentan, acesta nu a propus, însă, nici o dată de disputare a acestui meci care ar urma să încununeze festivităţile ediţiei aniversare a Copei America, competiţie care a împlinit în acest an 100 de ani de existenţă.

Cibulkova, învingătoare la Eastbourne

Dominika Cibulkova, locul 21 în clasamentul mondial, a învins-o, sambătă, pe sportiva din Cehia, Karolina Pliskova, locul 17 WTA, scor 7-5, 6-3, în finala turneului pe iarbă de la Eastbourne,  cu două zile înainte de startul turneului de la Wimbledon.  Fosta finalistă de la Australian Open, Cibulkova va urca începand de luni, pe locul 19 în clasamentul WTA.  De asemenea, Cibulkova o conduce pe Karolina Pliskova cu 2-0 în disputele directe, prima victorie a fost obţinută în 2014 în semifinala turneului de la Kuala Lumpur. 

Fotbalist pedofil

Jucătorul brazilian Jobson (28 de ani), ultima oară la Botafogo, a fost arestat de poliţia din Brazilia, după ce a violat patru fete minore. Potrivit unui reprezentant al poliţiei braziliene, Rodrigo da Motta, citat de Marca, victimele sunt fete cu varste cuprinse între 12 şi 14 ani: „Este vorba de patru fete, una dintrele ele are aproape 12 ani, alta 13, iar celelalte două au 14 ani”. Poliţiştii brazilieni au mai afirmat că Jobson a abuzat de cele patru fete după ce le-a dat băuturi alcoolice şi droguri. Jobson este suspendat din toate activităţile fotbalistice pană în 2019, după ce a refuzat să facă un test antidoping cand juca pentru Al-Ittihad, în Arabia Saudită.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.