Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Kassai ne fluieră cu francezii

Ziarul de Vrancea
8 iun 2016 292 vizualizări
UEFA a anunat, ieri, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial, faptul că partida de deschidere a Euro 2016 dintre Franţa şi Romania va fi oficiată de la centru de către arbitrul maghiar Viktor Kassai. Acesta şi-a ales şi brigada care îl va ajuta la meciul Franţa - Romania

Asistenţi vor fi György Ring şi Vencel Toth, arbitri adiţionali vor fi Tamas Bognar şi Adam Farkas, iar al patrulea arbitru va fi olandezul Bjorn Kuipers. Postul de rezervă îl va ocupa Sander van Roekel. Cel mai prestigios meci pe care Viktor Kassai l-a oficiat în cariera sa este finala Champions League din 2011, dintre Manchester United şi FC Barcelona, caştigată de catalani, scor 3-1. În acest sezon, a fost al patrulea oficial al finalei Ligii Campionilor, disputată la Milano, pe San Siro, în Atletico Madrid şi Real Madrid. 

Brandan a semnat cu Viitorul

Campion cu Unirea Urziceni şi cu Steaua, argentinianul Pablo Brandan, în varstă de 33 de ani a părăsit echipa ASA Targu Mureş din cauza problemelor financiare de la grupare ardeleană şi va evolua în sezonul viitor tot în Liga 1, dar la Viitorul Constanţa. Mijlocaşul sud-american, venit în Romania în 2007, a fost convins de Gheorghe Hagi să semneze cu Viitorul. Hagi îl aprecia pe polivalentul fotbalist argentinian încă din perioada în care Pablo evolua pentru Steaua. Mutarea a fost realizată cu ajutorul prietenilor lui Brandan, Bogdan Mara şi Marius Bilaşco. În carieră, Pablo Brandan a evoluat şi în Primera Division, la Deportivo Alaves.

Raţ şi Sanmărtean în echipa “bătranilor”

Răzvan Raţ, în varstă de 35 de ani şi Lucian Sanmărtean, 36 de ani, au fost incluşi de UEFA în primul 11 al celor mai varstnici jucători ce vor evolua la Campionatul European din Franţa. 21 dintre cei 552 de jucători care vor participa la Euro 2016 au 35 de ani sau mai mult, iar site-ul UEFA a realizat un prim 11 al celor mai experimentaţi fotbalişti care vor evolua în Franţa. Romania şi Italia dau cate doi jucători în echipa "veteranilor". Tricolorii sunt reprezentaţi de Răzvan Raţ şi Lucian Sanmărtean, în timp ce Squadra Azzurra îi trimite în primul "11" pe Gianluigi Buffon şi Andrea Barzagli. În echipă mai apar Patrice Evra (Franţa), Ricardo Carvalho (Portugalia), Tomas Rosicky (Cehia), Anatoliy Tîmosşciuk (Ucraina), Eidur Gudjhonsen (Islanda), Robbie Keane (Irnalda) şi Aritz Aduriz (Spania).

Se mai naşte o stea în tenis?

Gabriela Ruse, jucătoare de tenis în varstă de 18 ani, locul 327 WTA,  a eliminat-o ieri pe favorita principală a turneului ITF de la Essen (Germania), Aliaksandra Sasnovichi (Belarus, 99 WTA), cu scorul de 3-6, 6-2, 6-2. După cea caştigat trei turnee dotate cu 10.000 de dolari în acest sezon, Gabriela impresionează acum la un nivel mult mai ridicat. Jucătoarea în varstă de 18 ani s-a calificat în optimile de finală de la Essen, competiţie de 50.000 de dolari, după un meci care părea infernal. Favorita principală, colega Viktoriei Azarenka a caştigat cu 6-3 un prim set în care a fost festival de break-uri: patru pentru Aliaksandra şi două pentru Gabriela. Ruse a revenit senzaţional în următoarele două manşe, reuşind de fiecare dată să caştige repede pe serviciul adversarei. În faza următoare, jucătoarea care a urcat 330 de locuri WTA în 2016 o va întalni pe Olga Saez Larra (Spania, 381 WTA), care a beneficiat de abandonul rusoaicei Valentina Ivahnenko. 

S-a încheiat “europeanul” de şah

Marea maestră Anna Uşenina (Ucraina) a caştigat titlul de campioană europeană la şah, cu 8,5 puncte, după 11 runde,în urma turneului de la Mamaia. Podiumul a fost completat de Sabrina Vega (Spania), cu 8,5 puncte şi Antoneta Stefanova (Bulgaria), cu 8 puncte. Cea mai bine clasată jucătoare romană a fost ieşeanca Irina Bulmaga, locul 20 cu 7 puncte. Celelalte şahiste din ţara noastră s-au clasat astfel: Cristina Foişor (24), Corina Peptan (29), Irina Ionescu (38), Angela Dragomirescu (57), Elena Cosma (65), Mihaela Sandu (82), Andreea Cosman (90), Aureliana Pancu (100), Maria Anghel (108), Emilia Coman (109) şi Andra Campean – 110. 

Columbia, în sferturi la Copa America

Selecţionata Columbiei a obţinut deja calificarea în sferturile de finală ale Copei America, după ce s-a impus şi în a doua partidă din faza grupelor, scor 2-1, în faţa naţionalei statului Paraguay. Omul meciului a fost mijlocaşul James Rodriguez, care a pasat decisiv pentru primul gol al martidei, reuşit de Carlos Bacca (12) şi a înscris golul doi al Columbiei în minutul 30. Renegat la Real Madrid, omul pentru care galacticii plăteau 80 de milioane de euro în 2014 a fost cel mai bun om al partidei şi a ajutat Columbia să obţină calificarea în sferturi, cu două victorii în primele două partide  Cel mai frumos gol al partidei a fost reuşit însă de Paraguay, prin Victor Ayala. Mijlocaşul lui Lanus a catapultat balonul în poarta lui Ospina în minutul 71, cu un şut superb de la mare distanţă. În celălalt meci, echipa SUA a învins Costa Rica, scor 4-0 (3-0) prin golurile marcate de Dempsey (‘9), Jones (’37), Wood (’42), Zusi (’87). 

Mititelu a pierdut lupta pentru palmares

Curtea de Apel Bucureşti a anunaţat, ieri, faptul că respinge apelul formulat de Adrian Mititelu în procesul privind palmaresul Universităţii Craiova, acesta rămanand în posesia CS Universitatea Craiova, după cum stabilise anterior Tribunalul Bucureşti. În motivarea Tribunalului Bucureşti se preciza faptul că Fotbal Club U Craiova SA şi familia Mititelu au înregistrat cu rea credinţă la OSIM marca Universitatea Craiova, aceasta aparţinand de fapt Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Astfel, denumirea, stemele legendarei “Ştiinţa” Craiova aparţin Clubului Sportiv Universitatea, club de drept public condus de Pavel Badea şi a cărui echipă de fotbal, refondată în 2013,  activează acum în Liga I. În motivare se precizează că Adrian Mititelu nu deţine dreptul de a folosi numele Universitatea Craiova şi nici stemele clubului, ar şi că firma lui Mititelu, Fotbal Club U Craiova SA nu este nici măcar urmaşa echipei FC Universitatea Craiova, desprinsă din Clubul Sportiv în 1991.

Şarapova, suspendată pe doi ani

Federaţia Internaţională de Tenis a anunţat, ieri, că Maria Şarapova, fost lider al clasamentului WTA, a fost suspendată pe o perioadă de doi ani, după ce a fost depistată pozitiv cu Meldonium, în urma unui test antidoping susţinut, la începutul anului, la turneul de la Australian Open. Într-un comunicat oficial al Federaţiei Internaţionale de Tenis, aceştia au precizat faptul că suspendarea sportivei de 29 de ani va înceape de pe data de 26 ianurie, atunci cand rusoaica a mărturisit ratarea testului antidoping. Maria Şarapova fusese inclusă în echipa olimpică a Rusiei, în speranţa că ar putea participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Aceasta va reveni în competiţii abia în luna ianuarie a anului 2018. După decizia tribunalului ITF, Şarapova a declarat: "Trebuie să ştiţi că ITF i-a cerut tribunalului să îmi dea o pedeapsă de patru ani, pentru încălcarea voită a regulilor, dar tribunalul a respins această cerere.”. Şarapova a anunţat că va face imediat apel la TAS la această hotărare. 

O viaţă la Roma

Clubul italian AS Roma a anunţat, ieri, prin intermediul unui mesaj postat pe contul oficial de Facebook, faptul că legendarul Francesco Totti, în varstă de 39 de ani, a semnat prelungirea contractului pe încă un sezon cu formaţia de pe Stadio Olimpico, club la care evoluează de 23 de ani.  Pe 27 septembrie, Francesco Totti va împlini 40 de ani, iar aniversarea îl va prinde tot în postura de jucător activ. Căpitanul echipei AS Roma a jucat întreaga sa carieră doar la AS Roma, debutul său oficial avand loc pe 28 martie 1993, cand încă nu împlinise 17 ani, într-un meci disputat în deplasare cu Brescia.  Cu 248 de goluri, Totti ocupă locul 2 în clasamentul all-time al golgheterilor din campionatul italian, după Silvio Piola, care a înscris de 274 de ori. Italianul a marcat primul său în tricoul Romei pe 4 septembrie 1994, împotriva Foggiei. A devenit căpitan al echipei în 1998, preluand banderola de la brazilianul Aldair.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.