Sport

Djokovic bate toate recordurile

Ziarul de Vrancea
7 iun 2016 598 vizualizări
enismanul sarb i-a depăşit într-un interval relativ scurt pe toţi rivalii săi în privinţa frecvenţei victoriei în turneele majore *

Tenismanul sarb Novak Djokovic (locul 1 în clasamentul mondial) a caştigat recent turneul de Grand Slam de la Roland Garros, pentru prima dată în carieră, îmbunătăţindu-şi rata de reuşită în competiţiile de nivel înalt, notează site-ul oficial al ATP. Duminică, Novak Djokovic s-a impus în finala de la Paris împotriva britanicului Andy Murray (locul 2 ATP), scor 3-6, 6-1, 6-2, 6-4. Sarbul a devenit doar al treilea jucător (după Don Budge în 1938 şi Rod Laver în 1962 şi 1969) care deţine toate cele patru turnee de Grand Slam  în acelaşi timp. Spre deosebire de predecesorii săi, cele patru victorii consecutive ale lui Djokovic n-au survenit în acelaşi an. Totodată, Djokovic este al optulea tenismen care a bifat Marele Şlem în carieră, după britanicul Fred Perry, Budge, Laver, Roy Emerson, Andre Agassi, Roger Federer şi Rafael Nadal.
După ce a caştigat al 12-lea trofeu de Grand Slam, Djokovic s-a apropiat la doar un succes de recordmanul Roger Federer în privinţa trofeelor majore (Grand Slam, urneul Campionilor şi Masters 1000). Sarbul are 46 de astfel de euşite.Djokovic a caştigat Turneul Campionilor (ATP World Tour Finals) de cinci ori, 29 de competiţii de Masters 1000 şi are cea mai bună rată de conversie din istoria tenisului masculin, cu un trofeu major la fiecare 3.15 evenimente jucate la acest nivel. Roger Federer (34 de ani, locul 3 ATP) are 47 de succese majore, incluzand 17 titluri de Grand Slam (record), şase Turnee ale Campionilor (record) şi 24 de trofee de Masters 1000. Elveţianul a disputat 203 turnee la acest nivel înalt, cu un titlu la fiecare 4.3 evenimente jucate. Rafael Nadal (30 de ani, locul 4 ATP) are de asemenea cifre excepţionale, cu un titlu major la fiecare 3.5 participări. Spaniolul a caştigat 14 titluri de Mare şlem şi 28 de trofee de Masters 1000, dar nu şi-a trecut Turneul Campionilor în palmares. Andy Murray (29 de ani, locul 2 ATP) are în palmares 14 titluri majore, două de Grand Slam şi 12 de Masters 1000. Britanicul, care a concurat în aceeaşi eră cu Djokovic, Federer şi Nadal, a caştigat un trofeu major la fiecare 9.7 turnee jucate.
Aceste date statistice ne arată dominaţia cvasitotală a lui Novak Djokovic, care, din ultimele 22 de turnee majore, şi-a adjudecat 5 din 6 de Mare şlem, 10 din 14 de Masters 1000 şi două din două Turnee ale Campionilor.
Din 1990, de la lansarea competiţiilor de categorie Masters 1000, americanul Pete Sampras este singurul tenismen din altă generaţie care poate să rivalizeze cu cifrele de reuşită ale lui Djokovic, Nadal şi Federer. Sampras are 14 titluri de Grand Slam  5 Turnee ale Campionilor şi 11 trofee de Masters 1000 (o rată de un titlu major la fiecare 4.9 turnee jucate). Andre Agassi, Gustavo Kuerten, Andy Roddick, Lleyton Hewitt şi Patrick Rafter mai figurează în clasamentul performanţelor înregistrate după 1990, întocmit de ATP.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.