Sport

Rendez-vous cu Bokila

Ziarul de Vrancea
24 mai 2016 731 vizualizări
Astăzi, de la ora 21:00, tricolorii vor întalni la Como echipa RD Congo în meci de pregătire pentru Euro 2016 * din echipa africană nu va lipsi fostul atacant al Petrolului, Jeremy Bokila * Andone este incert pentru turneul final

Echipa Romaniei  va disputa astăzi, de la ora 21:00, pe stadionul Giuseppe Sinigaglia din Como, primul meci amical al turneului de pregătire din Italia. "Tricolorii" vor da piept cu reprezentativa Republicii Democrate Congo, într-un prim test în vederea pregătirii Campionatului European ce va debuta pe 10 iunie. Echipa africană este pregătită de antrenorul autohton, Florent Ibengé. Căpitanul reprezentativei, este Joël Kimwaki, cel mai bun marcator este Dieumerci Mbokani, dar cel mai cunoscut jucător amatorilor de fotbal din Romania este Jeremy Bokila, care a jucat la Petrolul Ploieşti, iar în momentul de faţă este legitimat la echipa turcă Eskişehirspor. Partida va fi transmisă în direct pe canalul DigiSport.  În cadrul acestui cantonament din Italia, naţionala Romaniei va mai disputa un meci amical cu prima reprezentativă a Ucrainei. Cu şapte zile înaintea debutului la Campionatul European, Romania va juca un amical cu Georgia, la Bucureşti, pe Naţional Arena.
Cel mai în formă atacant al naţionalei Romaniei, Florin Andone ar putea rata participarea la turneul final al Campionatului European din Franţa dacă echipa sa de club, Cordoba, va ajunge în play-off-ul pentru promovarea în Primera Division.Florin Andone ar putea selecţia dacă nu vine la lotul naţional pană pe 29 mai, data limită la care cluburile sunt obligate să le permită jucătorilor să vină la echipele naţionale.
Cu trei etape rămase de jucat din liga a doua spaniolă, Cordoba se află pe locul IX în clasament dar este la doar un punct distanţă de poziţia a şasea de pe care poate juca în barajul de promovare. Dat fiind faptul că Andone este golgeterul echipei, cu 20 de reuşite, iar Cordoba nu a făcut pană în acest moment niciun anunţ oficial în cazul romanului, este de aşteptat ca spaniolii să facă tot posibilul pentru a-l păstra la club. Ultimul meci din play-off-ul pentru promovarea în prima ligă spaniolă este programat pentru data de 19 iunie. Evident, Cordoba riscă sancţiuni importante din partea forurilor internaţionale,  în eventualitatea în care nu îi vor permite lui Andone să se prezinte la lotul naţional, însă mirajul revenirii pe prima scenă a fotbalului spaniolului pare să primeze în acest moment.
Selecţionerul Anghel Iordănescu este sigur că nu-l va putea avea pe atacantul Cordobei în stagiul de pregătire din Italia, dar speră ca acesta să fie lăsat de echipa de club să participe la Campionatul Europena din Franţa, ce va începe pe 10 iunie la Paris. "Ne-am dori să-l aducem mai devreme pe Andone, dar este posibil ca echipa lui să nu-i permită să vină. Trebuie să ne încadrăm în data impusă de UEFA. Personal, nu cred că se poate rezolva să vină mai devreme. Există orice posibilite, dar sper să-l avem măcar pentru turneul final. Sper să fie sănătos cand va ajunge la lot pentru că altfel va trebui să facem schimbări în atac", a declarat Anghel Iordănescu
Selecţionerul spune că jucătorii nu au avut timp să se refacă din punct de vedere mental, avand în vedere că întrecerile interne s-au terminat recent. Iordănescu a dezvăluit că Raţ, Dragoş Grigore şi Alibec sunt fotbaliştii care acuză probleme medicale.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.