Sport

Se retrage “briliantul”

Ziarul de Vrancea
20 mai 2016 214 vizualizări
Adrian Mutu a anunţat în presa italiană că îşi pune capăt carierei

Adrian Mutu (37 de ani) a transmis o scrisoare către ediţia din Florenţa a ziarului Corriere dello Sport, în care a anunţat că se retrage, după un sezon în care a evoluat la ASA Targu Mureş şi a încercat să prindă lotul naţionalei Romaniei pentru EURO 2016.  "După mulţi ani petrecuţi pe terenurile de fotbal, pentru mine a venit momentul  să-mi închei cariera. Am trăit un vis foarte frumos şi vreau să-i asigur de imensa mea recunoştinţă pe toţi cei care m-au ajutat în viaţă şi în meseria pe care am avut-o. Un vis care a fost posibil datorită multor echipe, de la FC Argeş la Dinamo şi pană la Inter, de la Verona la Parma, de la Chelsea la Juventus, de la Cesena la Ajaccio, trecand pe la Petrolul, Pune şi, în sfarşit, Targu Mureş. În mod special, însă, vreau să mulţumesc Fiorentinei şi, în primul rand, evident, naţionalei mele, cea a Romaniei, unde sunt încă cel mai bun marcator din toate timpurile, cu 35 de goluri. Datorită lor am avut un loc în paradisul fotbaliştilor şi nu voi uita nici măcar un minut din multele meciuri jucate", a scris Mutu, preluat de Digi Sport.
Golgeterul echipei naţionale a Romaniei, la egalitate cu Gică Hagi (35 de goluri), Mutu a făcut un scurt rezumat al carierei şi a evidenţiat cele mai frumoase momente trăite în fotbal: de la debut, pană la golul pe care l-a marcat în poarta Italiei, la EURO 2008. “Mulţumesc Romaniei: nu voi uita emoţiile trăite în ziua debutului meu, 29 martie 2000, nici eforturile pentru a ne califica la Europenele din 2008, cand am marcat împotriva Italiei, învingandu-l pe Gigi Buffon, unul dintre simbolurile azzurrilor.”. După ce a mulţumit echipei Dinamo, alături de care, la 18 ani, acaştigat Cupa şi campionatul, precum şi Parmei, cu care a obţinut un loc V, la puţine puncte de locul IV, “briliantul” a adresat o “ploaie de mulţumiri” echipei de suflet, Fiorentina. “Acel loc V obţinut în ciuda unei penalizări de 15 puncte rămane un mic miracol sportiv la care am contribuit. Tuturor fanilor viola, vreau să le ofer două momente pe care le voi purta mereu cu mine: golul cu Slavia Praga, care a deschis porţile primei participări în Liga Campionilor în era Della Vale, şi doppietta reuşită în Olanda, împotrivaechipei PSV Eindhoven”, a menţionat Mutu, care după 522 de partide cu echipele de club şi 77 de prezenţe pentru Romania, “a decis să-şi adune toate amintirile, conştient că emoţiile vor rămane pentru totdeauna”, a încheiat Mutu. Internaţionalul roman lasă în spate o carieră strălucitoare, în care a jucat pentru FC Argeş, Dinamo, Internazionale Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City şi ASA Targu Mureş, dar şi un palmares de invidiat. "Briliantul" a fost desemnat de patru ori cel mai bun fotbalist din Romania, a caştigat titlul cu Dinamo (1999/2000) şi două în Seria A, ambele cu Juventus. Pentru echipa naţională, Mutu a evoluat în 77 de meciuri, a înscris 35 de goluri şi a participat la două turnee finale, EURO 2000 şi EURO 2008.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.