Sport

Pericol terorist pentru tricolori

Ziarul de Vrancea
19 mai 2016 562 vizualizări
Un raport al poliţiei federale din Germania susţine că meciul de deschidere Romania - Franţa de la Euro 2016 ar putea fi un obiectiv pentru islamişti

Meciul de deschidere de la Campionatul European de Fotbal 2016 dintre Romania şi Franţa de pe 10 iunie, dar şi finala competiţiei, de pe 10 iulie, care se vor desfăşura pe Stade de France, ar putea fi vizate de terorişti islamişti, a anunţat Biroul poliţiei criminale federale germane, scrie ziarul Bild, citat ieri de DPA. Potrivit Poliţiei Federale Germane (BKA)  ameninţarea ar fi valabilă nu numai pentru acest meci, ci pentru întregul campionat european, conform unui raport care a ajuns la ziarul Bild.  “Ţintele  simbolice şi uşoare care se bucură de multă atenţie din partea media şi care, în consecinţă, s-ar putea solda cu un număr mare de victime” sunt cele mai expuse, se menţionează în raport, care adaugă că membrii echipelor de fotbal din statele creştine ar putea fi vizaţi.
'În special din cauza trecutului colonial francez în Africa de Nord, implicării sale militare în Mali şi susţinerii luptei împotriva aşa-numitului Stat Islamic în Irak şi Siria, Franţa este mereu în vizorul atacatorilor islamişti'” notează raportul BKA.  Salah Abdeslam, despre care se crede că este singurul membru în viaţă al comandoului care a comis atentatele din noiembrie de la Paris, a declarat procurorilor belgieni că trebuia să se detoneze pe Stade de France, dar că s-a răzgandit şi a fugit, ascunzandu-se patru luni de autorităţile europene, fiind arestat în cele din urmă la jumătatea lui martie în Belgia, ulterior extrădat în Franţa.UEFA intenţionează să recruteze cel puţin 10.000 de agenţi de securitate privaţi pentru desfăşurarea turneului Campionatului European şi la fiecare dintre cele zece stadioane se vor afla la fiecare meci în jur de 900 de agenţi de securitate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.