Sport

Alibec merge în Italia

Ziarul de Vrancea
18 mai 2016 714 vizualizări
Selecţionerul Anghel Iordănescu l-a convocat pe atacantul de la Astra pentru turneul de pregătire, dar dă vina pe clubul giurgiuvean pentru că nu i-a descoperit problemele cu mana * pană pe 31 mai, Denis va şti dacă va juca la Euro 2016

O parte dintre jucătorii convocaţi de Anghel Iordănescu pentru meciurile amicale cu Ucraina şi Congo, 21 dintre cei 28 de fotbalişti, au plecat în această dimineaţă în Italia. 17 jucători din Romania şi patru stranieri au făcut deplasarea alături de Viorel Moldovan. Printre aceştia s-a numărat şi Denis Alibec, jucător despre care preşedintele FRF, Răzvan Burleanu,  a spus că ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală şi ar putea rata turneul final. Deşi prezenţa atacantului echipei Astra Giurgiu în lotul Romaniei pentru EURO 2016 a fost pusă sub semnul întrebării, din cauza fracturii pe care o are la un deget de la mana stangă, Denis Alibec a plecat în această dimineaţă în cantonamentul din Italia.
Selecţionerul Anghel Iordănescu a menţionat în ProSport,  că oficialii echipei Astra Giurgiu aveau datoria să îi facă un control amănunţit la mană lui Alibec. "Personal, îl apreciez pe Alibec! A avut un rol esenţial în caştigarea campionatului de către Astra. Dar noul medic al echipei naţionale şi cu şeful departamentului medical din FRF i-au făcut o tomografie computerizată şi lucrurile nu stau bine cu mana lui. Eu cred că cei de la Astra aveau obligaţia să îi facă un control amănunţit după ce s-a terminat campionatul şi să ia nişte decizii. Au făcut-o, n-au făcut-o? Nu ştiu! S-au pierdut mai mult de 12 zile de la ultimul meci al Astrei, mă refer de la meciul în care Alibec n-a jucat. Eu chiar ieri am discutat telefonic cu el. Nu l-am îndemnat nici să facă operaţia, dar nici să n-o facă! I-am spus că e decizia lui, dar că medicii despre care am vorbit mai devreme i-au indicat că trebuie să facă operaţia. şi vă spun că riscăm ca după 31 mai dacă va avea vreo problemă, nu va mai putea fi înlocuit de pe lista UEFA. Dacă era operat acum 12 zile, acum problema era rezolvată. În rest, Alibec va merge cu echipa naţională în Italia, vom vedea va fi implicarea lui în antrenamente şi în meciuri. Vom vedea dacă poate rezista mana şi pe 31 mai vom lua decizia.", a declarat selecţionerul Romaniei, Anghel Iordănescu.
Lotul de 23 de jucători ce vor merge în Franţa va fi anunţat de selecţionerul Anghel Iordănescu pe 31 mai, data limită impusă de UEFA.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.