Sport

A fost anul tenisului

Ziarul de Vrancea
19 apr 2016 815 vizualizări
Novak Djokovic şi Serena Williams au fost răsplătiţi cu premiile Laureus pentru performanţele obţinute în 2015 * Johan Cruyff a fost premiat post-mortem

Într-o ceremonie care a avut loc la Berlin, Novak Djokovic şi Serena Williams au Cei mai buni sportivi ai planetei şi-au dat întalnire la Berlin, oraş în care a avut loc festivitatea de decernare a Premiilor Laureus. Într-o ceremonie a cărei gazdă a fost actorul american, Bill Murray, jucătorii de tenis Novak Dkokovic şi Serena Williams au primit trofeul Laureus, pentru cel mai bun sportiv, respectiv cea mai bună sportivă a anului 2016. Sarbul Novak Djokovic i-a devansat pe starul Barcelonei, Lionel Messi, pe sprinterul jamaican, Usain Bolt, dar şi pe campionul din Formula 1, britanicul Lewis Hamilton. Novak Djokovic şi Serena Williams au fost răsplătiţi cu Premiile Laureus, echivalentul Oscarurilor în sport, datorită performanţelor obţinute anul trecut, cand cei doi au caştigat trei din cele patru turnee de Grand Slam. Djokovic a mai cucerit Premiul Laureus în 2003 şi 2010, în timp ce Williams şi-a adjudecat trofeul acordat celei mai bune sportive în 2012 şi în 2015. Campioană mondială în 2015, naţionala de rugby a Noii Zeelande a primit Premiul Laureus la secţiunea Cea mai bună echipă a anului.  Fostul mare fotbalist şi antrenor olandez, Johan Cruyff a primit, post-mortem, trofeul Spirit of Sport. Distincţia a fost primită de fiul său, Jordi Cruyff, din partea altui mare fotbalist olandez, Ruud Gullit. Cruyff a fost omagiat de Gullit. "Vreau să-ţi mulţumesc, Johan, fiindcă ai reuşit să plasezi Olanda pe harta lumii. El m-a făcut să fiu fotbalistul care am fost. Îţi mulţumesc, Johan, pentru tot ce ai făcut pentru mine şi pentru Olanda", a spus Gullit. Membru al Laureus Academy, fostul mare internaţional francez Marcel Desailly a afirmat: "Termenul 'genial' este adesea folosit excesiv, dar niciodată cand e vorba de Johan Cruyff. Fotbalistul care a fost a revoluţionat şi a motivat o întreagă generaţie de jucători şi de fani din zilele noastre".
"Echipa anului" a fost naţionala de rugby a Noii Zeelande, care în 2015 a caştigat Cupa Mondială. Rugbystul neozeelandez Dan Carter a fost premiat pentru revenirea anului, iar fostul pilot austriac de Formula 1 Niki Lauda a fost onorat pentru întreaga carieră. Jucătorul american de golf Jordan Spieth a fost desemnat sportivul cu cea mai spectaculoasă ascensiune în 2015, înotătorul brazilian Daniel Dias a fost numit sportivul cu dizabilităţi al anului trecut, iar triatlonistul german Jan Frodeno a fost premiat la capitolul sporturi extreme.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.