Sport

Victorie senzaţională a handbalistelor

Ziarul de Vrancea
10 apr 2016 625 vizualizări
CSM Bucureşti s-a calificat la prima participare în turneul final al Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a caştigat la Rostov Campioana Romaniei la handbal feminin, CSM Bucureşti, s-a calificat în faza finală (final four) a Ligii Campionilor de la Budapesta, după victoria, scor 29-28, în manşa retur din sferturile competiţiei, cu Rostov Don, din Rusia.

În partida tur disputată în Romania, CSM Bucureşti a învins cu 26-25. Handbalistele antrenate de danezul Kim Rasmussen, au început în forţă meciul din Rusia şi conduceau cu o diferenţă de patru goluri, 7-3, după numai 10 minute de joc, moment în care tehnicianul lui Rostov, danezul Ian Leslie a solicitat time-out. Jocul campioanei Rusiei nu s-a îmbunătăţi şi la pauză, CSM Bucureşti a avut un avantaj de 5 goluri, 16-11.  În repriza secundă, tot CSM Bucureşti s-a aflat la conducerea jocului şi a menţinut o diferenţă constantă de şapte goluri pană în ultimul sfert de oră. Rostov Don a dat semne de revenire pe final, însă, a fost prea tarziu pentru a întoarce rezultatul în favoarea sa şi CSM Bucureşti s-a impus cu 29-28 şi biletele pentru Final Four-ul de la Budapesta, din 7-8 mai.  Brazilianca Ana Paula Rodrigues a fost cea mai bună marcatoare pentru CSM Bucureşti, cu 7 goluri, urmată de Isabelle Gullden, cu 6 reuşite. Celelalte marcatoare ale CSM au fost Maria Fisker 4, Carmen Martin 3, Aurelia Brădeanu 3, Oana Manea 2, Iulia Curea 1, Line Jørgensen 1, Cristina Vărzaru 1, Linnea Torstensson 1.  Ekaterina Ilina s-a evidenţiat de la Rostov Don, cu opt goluri, urmată de fosta jucătoare a Oltchimului, Iulia Managarova, cu cinci goluri. 
În noul format al Ligii Campionilor, va fi primul Final Four la care va participa o echipă din Romania. Ultima formaţie din ţara noastră care a ajuns între cele mai bune patru echipe ale Europei a fost Oltchim Ramnicu Valcea, în urmă cu trei ani, cand formaţia antrenată de danezul Jakob Vestergaard a fost eliminată de formaţia maghiară, ETO Györ.  Turneul Final Four va avea loc pe 7/8 mai la Budapesta.

Cristina Vărzaru nu pierde în semifinale

Echipa învingătoare la Rostov  a revenit ieri în jurul pranzului, în Capitală. Jucătoarele au fost întampinate cu flori la Aeroportul Henri Coandă, toate fiind binedispuse şi bucuroase pentru performanţa realizată chiar de la primul sezon în acestă competiţie cu CSMB. Aurelia Brădeanu a ajuns pentru a şasea oară în carrieră cu Györ, Oltchim şi acum CSM Bucureşti între primele patru echipe europene.   "Am crezut în noi, în echipa noastră şi am demonstrat acest lucru pe teren. Ne-a ieşit totul foarte bine, am fost o echipă unită. Nu le-am dat şansă nicio secundă să treacă peste noi. Nu am nicio preferinţă cu cine jucăm în semifinale, vrem să ne bucurăm deocamdată de această calificare." a declarat Mika. Cristina Vărzaru a caştigat Liga Campionilor de trei ori cu formaţia daneză Viborg. Pană acum nici Aurelia Brădeanu, Cristina Vărzaru sau Oana Manea, cele mai titrate romance din lotul CSM-ului, nu au ajuns pană acum într-un turneu Final 4, şansă de care s-a bucurat, în schimb, interul Line Jørgensen. "Am făcut un meci foarte bun, dar poate nici Rostov-Don nu a prins cea mai bună zi. Eu sunt la a patra semifinală, toate au fost pană acum cu win, win! Nu e niciuna cu win, lose." a spus Cristina Vărzaru.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.