Sport

Un focşănean, la masă cu titanii snooker-ului

Ziarul de Vrancea
4 apr 2016 2190 vizualizări
Vrânceanul Florin Ivan a avut geniala idee de a-i aduce în România pe cei mai titraţi jucători de snooker. “Cel mai frumos dar al vieţii este întâmplarea. Întâmplarea pură!”, spune focşăneanul

Patru dintre cei mai buni jucători de snooker din istorie au fost zilele trecute la Bucureşti. Stephen Hendry, Mark Williams, Ronnie O’Sullivan şi Jimmy White au jucat într-un patrulater sâmbătă şi duminică la Circul Globus, în cadrul unui turneu demonstrativ. Sute de fani s-au înghesuit să-i vadă, să se fotografieze şi să obţină autografe în cafeneaua dintr-un complex comercial. Cei patru titani ai snooker-ului au fost impresionaţi de modul în care au fost primiţi în ţara noastră, lăudând căldura şi generozitatea românilor. Printre cei care le-au fost alături celor patru, având rara ocazie să ia masa împreună, se află şi un focşănean. Fost om de radio, activând la Radio Tineret Focşani la începuturile sale în presă, om de presă scrisă, cochetând cu mai multe publicaţii din Capitală şi acţionar, printre altele, la săptămânalul “România Express”, Florin Ivan a avut idea de a organiza în România un turneu de snooker, idee materializată de prietenul său Adrian Thiess. “Acum un an şi jumătate mă ţineam de capul lui Adrian să organizeze un turneu de snooker la Bucureşti. I-am explicat de câteva ori că audienţele pe care le face Ronnie atunci când joacă depăşesc ca impact conferinţele pe care el le organizează de obicei cu greii politicului şi ai businessului, cu Gorbaciov, Henry Kissinger sau Ettienne D'Avignon. Ştiu, sunt lucruri diferite, dar o minte briliantă ca a lui ştie să facă diferenţa între una şi cealaltă. De-a lungul vieţii am întâlnit şi m-am întreţinut cu mulţi oameni mari. Am avut conversaţii private cu preşedinţi, prim-miniştri sau miliardari. Am petrecut un weekend la Paris cu marele designer francez Christian Lacroix. Am fost oaspetele unei vechi familii nobiliare italiene, am stat la poveşti cu mari jurnalişti sau sportivi, cu mari actori sau muzicieni. Weekendul acesta însă a fost unul cu totul special pentru mine. Şi asta fiindcă am stat alături de patru maeştri ai tacului, patru sportivi legendari, patru oameni de o simplitate şi de o solicitudine absolut dezarmante în unele momente. Patru oameni incredibil de modeşti în raport cu notorietatea lor. Au fost două zile minunate, cu amintiri de nepreţuit pentru care le mulţumesc”, este mesajul postat pe pagina sa de socializare de către Florin Ivan. Acesta îi va însoţi pe cei patru titani ai snooker-ului într-un turneu, în una august, în China. “Cel mai frumos dar al vieţii este întâmplarea. Întâmplarea pură!”, spune focşăneanul.

Cine sunt cei patru?

Florin Ivan şi Ronnie O’Sullivan

 Cei patru jucători au 14 titluri mondiale. Sunt vârfurile unui sport pe care românii l-au urmărit doar la televizor până anul trecut. Stephen Hendry este cel mai reputat jucător de snooker din istorie. A câştigat şapte titluri mondiale şi şi-a căpătat porecla „Golden Boy” ca urmare a performanţelor pe care le-a realizat cu tacul în mână. Ronnie O’Sullivan este considerat cel mai talentat jucător din istoria snookerului. „Racheta” a câştigat cinci titluri mondiale şi a realizat un număr record de 13 break-uri maxime. Mark Williams are 18 titluri în total, dintre care două mondiale, în timp ce Jimmy White este considerat cel mai ghinionist jucător din istoria acestui sport, cu şase finale mondiale pierdute. (Mihaela VLĂDESCU)

 




Fost ziarist, Florin Ivan activează în prezent în domeniul consultanţei şi strategiei şi este membru PNL la o organizaţie din Bucureşti. De altfel, acesta a fost propus pentru a prelua şefia PNL Vrancea, anterior desemnării lui Cătălin Toma în funcţia de copreşedinte. Decizia de la centru a fost schimbată.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Cristi, acum 2941 zile, 5 ore, 8 minute, 28 secunde
Dragut articolul....dar nu inteleg care este poanta cu PNL Vrancea.Voi,de la acest ziar chiar sunteti ...prosti...sau asta e politica PNL pentru alegeri...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.