Sport

Transfer de marcă la CSM

Ziarul de Vrancea
29 mar 2016 951 vizualizări
După Majda Mehmedovic, Paula Ungureanu şi Katarina Jezic, echipa bucureşteană a mai adus-o şi pe jucătoarea franceză Gnonsiane Niombla

Campioana Romaniei la handbal feminin, CSM Bucureşti, a reuşit să oficializeze transferului jucătoarei franceze Gnonsiane Niombla, de la formaţia Fleury Loiret, fosta adversară a vicecampioanei Romaniei HCM Baia Mare în grupele principale din Liga Campionilor. CSM Bucureşti continuă transferurile pentru sezonul viitor din Liga Campionilor, în care şi-a fixat drept obiectiv accederea în turneul Final Four. După ce a reuşit transferul extremei stanga de la Buducnost, campioana Europei, Majda Mehmedovic, CSM Bucureşti se întăreşte şi la linia de 9 metri, prin aducerea handbalistei Gnonsiane Niombla. Campioană a Franţei în 2015 cu Fleury Loiret, Niombla s-a aflat în lotul antrenorului Alain Porte pentru turneul final al Campionatului Mondial din 2015, desfăşurat în Danemarca, acolo unde Franţa a fost eliminată în sferturi, de Olanda, medaliata cu argint a competiţiei.  Gnonsiane Niombla, în varstă de 25 de ani, are 22 de selecţii la prima reprezentativă şi a semnat cu CSM Bucureşti un contract valabil pe un sezon, cu două zile înaintea partidei din sferturile Ligii Campionilor, cu Rostov Don. Deşi actuala sa echipă, Fleury Loiret a fost eliminată din Liga Campionilor după faza grupelor principale, Gnonsiane Niombla a reuşit un sezon foarte bun în cea mai importantă competiţie intercluburi din handbalul european acolo unde a marcat 66 de goluri. Interul stanga francez a contribuit şi la succesul echipei Fleury Loiret împotriva formaţiei Metz, în semifinalele Cupei Franţei, cu 10 goluri.
”Suntem concentraţi la ceea ce se întamplă în prezent, dar ne pregătim şi la sezonul viitor. Gnonsiane Niombla a semnat pe un sezon cu drept de prelungire. Ne bucurăm că va face parte din familia noastră şi sperăm să o întampinăm după un Final 4 la Budapesta!”, a declarat preşedintele clubului CSM Bucureşti, Bogdan Vasiliu. Niombla va evolua la CSM Bucureşti cu numărul 29, acelaşi de la echipa naţională a Franţei dar şi de la fosta sa echipă de club.
”Am ales CSM Bucureşti deoarece este un proiect solid şi a fost cea mai bună opţiune pentru mine. Abia aştept să mă alătur echipei”, a declarat Niombla. Campioana Romaniei la handbal feminin, CSM Bucureşti a mai prezentat-o oficial pe extrema stanga, Majda Mehmedovic şi a mai anunţat transferurile Paulei Ungureanu şi pivotului Katarina Jezic, de la HCM Baia Mare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.