Sport

A patra victorie în campionat a venit în meciul cu Galaţi

Dan Chiriac
14 mar 2016 637 vizualizări
CSM Focşani 2007 - CSU Danubius Galaţi 29-26(15-13), în liga naţională de handbal

Echipa de handbal masculin CSM Focşani a obţinut a patra victorie în campionat după ce s-a impus duminică, la Sala Polivalentă, în faţa celor de la Danubius Galaţi. Nu a fost un meci deloc uşor, chiar dacă focşănenii au fost încurajaţi de peste o mie de spectatori aflaţi în tribune. Focşănenii au arătat şi de această dată că s-au adaptat mult mai bine ligii naţionale decât gălăţenii, care au rămas cu un singur punct în dreptul celor acumulate. Rivalitatea handbalistică dintre Focşani şi Galaţi are o tradiţie îndelungată, consumată în liga a doua. De această dată, ca şi în cazul disputelor cu Vasluiul, rivalitatea s-a dat în Liga Naţională unde CSM Focşani 2007 şi CSU Danubius Galaţi au fost invitate să joace începând cu actuala ediţie de campionat.

Steguleţe şi flori pentru fani

Partida de duminică seara a fost echilibrată, dar focşănenii au reuşit să se impună în cele din urmă, încurajaţi frenetic de fani, care au primit la început steguleţe şi flori din partea jucătorilor clubului focşănean. Jucătorii au pregătit pentru suporterii înfocaţi şi cateva tricouri cu semnăturile lor.
În prima repriză, CSM 2007 a condus în permanenţă pe tabelă, diferenţa maximă fiind de patru goluri, 10-6. Gălăţenii s-au ţinut aproape şi au redus diferenţa pe tabelă, astfel încât la pauză scorul a fost 15-13. Repriza a doua a curs aproape la fel, focşănenii reuşind să se impună în cele din urmă. Antrenorul Viorel Ciubotaru s-a bazat la meciul de duminică seara pe următorii jucători: Marocico, Cloşcă, Rusu – portari, Mocanu, Popa, Smeu, Gheorghe, Gramatic, Cadar, Neaţă, Rotaru, Ragea, Voinea, Eros, Miroiu, Năstăsie. În clasament, CSM Focşani a acumulat 13 puncte. Etapa viitoare, focşănenii vor juca în deplasare cu Dunărea Călăraşi.

Cum comentează jucătorii?

Echipa focşăneană are nevoie de alte două victorii în ultimele două etape din sezonul regulat pentru a ajunge  pe un loc cât mai bun în play-out

Jucătorii echipei de handbal s-au arătat foarte încântaţi de atmosfera din tribunele sălii Polivalente. Sportivul Robert Năstăsie a postat pe o reţea de socializare impresiile sale după jocul de duminică seara. „Este greu de descris în cuvinte ce s-a întâmplat în Sala Polivalentă , cum m-am simţit. Pot spune, fără teama că greşesc, că a fost o atmosferă ABSOLUT INCREDIBILĂ, o seară de neuitat, o seară de povestit nepoţilor. O sală plină, un public atât de cald, atât de primitor, atât de darnic în urale, de nedescris, un moment al carierei de neuitat pentru mine, dar cred că şi colegii mei împărtăşesc acelaşi sentiment . A fost ceva ce n-am trăit poate niciodată. O atmosferă de vis, un meci de neuitat. Am mai fost şi în alte sălii cu un public extraordinar, dar pentru mine, în momentul asta, Focşaniul este ”o capitală a sportului", un loc în care nu are legătură cu cifrele, cu pronosticurile specialiştilor,  aici nu îşi au locul ci doar cu dragostea de handbal. Vă mulţumesc eu cât şi colegii mei pentru emoţiile oferite, pentru momentele de neuitat în care ne-aţi susţinut, ne-aţi aplaudat , ne-aţi ajutat să trecem peste momentele mai puţin faste. Contează enorm de mult pentru noi faptul ca veniţi la sală. Din respect faţă de omul care a venit şi vine la sală este rândul meu să vă ofer o porţie interminabilă de aplauze”, a scris Robert Năstăsie. Acesta joacă extremă în echipa focşăneană, fiind născut la Craiova. Acesta a jucat pană acum la CSS Drobeta Turnu-Severin, LPS Banatul Timişoara. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.