În aşteptarea confirmării succesului din prima etapă
Echipa de fotbal FC Panciu va disputa sâmbătă partida din etapa a doua a returului. Păncenii vor întâlni Petrotub Roman, o formaţie aflată în partea superioară a clasamentului. Păncenii îşi doresc să repete performanţa din prima etapă, atunci când au învins în deplasare, scor 3-1, pe Sporting Lieşti. Forma bună a echipei pregătite de Dănuţ Bolocan şi Paul Cioran, ar putea fi confirmată de un nou succes în faţa uneia dintre echipele puternice din seria întâi. Cei doi antrenori, Dănuţ Bolocan şi Paul Cioran, vor începe cu următoarea formaţie: Irimia – Ciornei, Alupei, Parlac, Voinea – Sava, Negoescu, Dima, Duca – Pasăre, Hany. Rezerve vor fi Menghia, Bucur, Blănaru şi Mitală. Intrarea la meciul de sâmbătă este liberă. Conducerea clubului păncean aşteaptă un număr mai mare de fani, în condiţiile în care faţa echipei este schimbată mult în bine faţă de turul campionatului. Victoria, dar mai ales prestaţia echipei din prima rundă dă mari speranţe pentru un parcurs foarte bun în primăvara acestui an. În seria întâi a ligii a treia s-au retras în acest an două formaţii, Bucovina Rădăuţi şi FC Zagon, iar o a treia, Cetate Tg. Neamţ, a fost exclusă din campionat. Astfel, păncenii vor disputa trei partide mai puţin în acest retur. FC Panciu are 13 puncte. Cu un lot întărit semnificativ în această pauză competiţională, echipa vrânceană se gândeşte la un loc în prima jumătate a clasamentului, la finalul campionatului. Etapa viitoare, FC Panciu va juca în deplasare cu Olimpia Rm. Sărat, după care vor urma două etape de pauză, atunci când păncenii vor acumula şase puncte la masa verde. În cele două săptămâni de pauză, păncenii vor susţine partide de pregătire. (Dan CHIRIAC)














