Sport

Scandal de proporţii la FRF

Ziarul de Vrancea
23 feb 2016 649 vizualizări
Fonduri provenite de la FIFA în valoare de peste un milion de dolari au fost deturnate înre anii 2010-2012 în mandatul lui Mircea Sandu

Un mare scandal este pe cale de apariţie în fotbalul romanesc: Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) cercetează un dosar care vizează infracţiuni din perioada 2010-2012, comise de un grup care urmărea "însuşirea sumei de un milion de dolari" proveniţi din finanţarea FRF de către FIFA. "Perioada 2010-2012 a fost momentul la care s-ar fi constituit un grup infracţional organizat prin care s-a urmărit însuşirea sumei de peste un milion de dolari provenită din finanţarea FRF de către FIFA. Banii ar fi fost supuşi unui proces de reciclare fiind transferaţi succesiv prin conturile mai  multor persoane juridice şi fizice", au precizat surse judiciare. Primul martor audiat a fost  Patriţiu Abrudan,  fost vicepreşedinte al FRF în mandatul lui Mircea Sandu. Foşti oficiali ai Federaţiei Romane de Fotbal sunt suspectaţi că ar fi deturnat un milion de euro de la forurile continentale, în perioada 2010-2012, în mandatul fostei conduceri a FRF. Banii de la FIFA ar fi fost delapidaţi către conturile unor persoane din conducerea FRF, în ultima perioadă a mandatului lui Mircea Sandu. Vor fi citaţi la audieri, deocamdată, în calitate de martori, toţi membrii Comitetului Executiv din perioada 2010-2012. "Procurorul vrea să se convingă de anumite chestiuni ale gestionării Federaţiei şi sigur că eu, în calitatea mea, că am fost chemat ca martor, o să trebuiască să răspund pentru perioada în care am avut mandat în Comitetul Executiv – 2005-2009. Absolut nicio informaţie nu am, dar atat că e cu Federaţia Romană de Fotbal", a declarat Patriţiu Abrudan.. După acesta, a mai fost audiat în acest dosar, Iuliu Mureşan (preşedintele CFR Cluj)
Preşedintele FRF din acea perioadă, Mircea Sandu  precizează că banii veniţi de la forurile internaţionale au fost cheltuiţi conform cu acordul dintre FRF şi FIFA. "Banii nu pot să dispără din Federaţie în niciun caz. Banii erau pentru diverse proiecte, fotbal feminin, arbitri, juniori. E foarte greu să faci ceva în afară de ce e stipulat acolo pentru că trebuie să dai raportul. Pentru mine e surprinzător că a apărut acest caz. Nu am absolut nicio emoţie! Bilanţele noastre financiare sunt depuse la Ministerul de Finanţe. Din punctul meu de vedere nu există această cauză", a declarat Mircea Sandu la ProSport LIVE.
Punctul central al investigaţiilor este reprezentat de costurile de construire a bazei de pregătire a Federaţiei Romane de Fotbal, situată la Buftea. Ancheta declanşată de procurori confirmă dezvăluirile ProSport conform cărora FRF a umflat preţul total al investiţiei, de 3,5 milioane de euro. Baza a fost ridicată de federaţie între 2009 şi 2011, în mandatul lui Mircea Sandu, cu bani din diverse proiecte de la FIFA şi UEFA. Construcţia bazei a fost încredinţată firmei SC Baran Romania SRL, o societate din Israel reprezentată legal de Sharon Zaid Hanan. Oferta firmei a sosit cu doar 4 zile înainte de semnarea contractului. Oficialii FRF au susţinut ulterior că, după inaugurare, baza a fost administrată în mod oficial de Mircea Sandu. Fostul preşedinte al FRF nu a fost deocamdată citat de procurori.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.