Sport

Primăria vrea Sala Polivalentă, dar lasă Grădina de vară în paragină

Dan Chiriac
20 feb 2016 2749 vizualizări
Este o nouă încercare a autorităţilor de a pune mâna pe obiectivele din oraş, chiar dacă altele aflate în subordine sunt în paragină. Viceprimarul Necula refuză să vorbească şi ne invită luni la Primărie. Până atunci, acesta are şansa să cunoască Sala Polivalentă la întrecerile sportive programate la final de săptămână.

Viceprimarul Focşaniului, Gabriel Necula, a iniţiat un proiect de hotărâre prin care încearcă să pună mâna pe Sala Polivalentă din Focşani. Asta în condiţiile în care alte obiective din oraş, gen Grădina de vară din Parcul Nicoale Bălcescu, sunt lăsate în paragină de autorităţile municipale. Numai că, iniţiativa autorităţilor este puţin realizabilă, în condiţiile în care aceasta trebuie să primească avizul Ministerului Tineretului şi Sportului, proprietarul clădirii. Este de remarcat că în anii precedenţi, autorităţile judeţene au încercat să pună mâna şi pe Centrul de Agrement Gălăciuc, dar Ministerul Tineretului şi Sportului nu şi-a dat acordul în acest sens. “Nu văd oportunitata şi scopul preluării Sălii Polivalente de Consiliul Local în condiţiile în care clubul municipalităţii, CSM 2007 Focşani, este prima entitate care-şi alege poziţiile în sală. Toate celelalte structuri sportive îşi fac programul după secţiile de la CSM 2007.  Mi se pare absurd să-ţi doreşti preluarea Sălii Polivalente în condiţiile în care nu cunoşti chelutuielile cu întreținerea acesteia. Până acum, nimeni nu m-a contactat să mă întrebe despre acest aspecte. Am fost consilier local şi ştiu ce-şi permite şi ce nu Consiliul Local. Sunt mult mai multe probleme în oraş care pot fi rezolvate cu banii ce ar urma să fie cheltuiţi cu Sala Polivalentă. Există exemplu de la Brăila şi Galaţi, unde sălile care au fost date la Consiliul Local au ajuns în paragină, fără geamuri şi uşi. Acum, MTS s-a implicat, iar acestea au fost renovate. Numai cheltuielile lunare cu utilităţile în decembrie şi ianuarie se ridică la 75.000 de lei, bani ce ar putea fi folosiţi de municipalitate pentru alte scopuri”, ne-a spus Daniel Gongu, directorul Direcţiei pentru Sport şi Tineret Vrancea. 

Necula ne invită luni la primărie, noi îl invităm la Sală!


Iniţiativa este curioasă în condiţiile în care în ultimii ani, pe culoarele sau în tribunele Sălii Polivalente nu a fost văzut niciun consilier local, cu o singură excepţie. Proiectul de hotărâre urmează a fi discutat în şedinţa de joi a CL Focşani. Dacă va trece, lucru foarte probabil, propunerea va ajunge la MTS, de unde ar urma să vină acordul. E greu de crezut că MTS-ul va semna un asemenea document, ţinând cont că în toată ţara sălile sunt în subordinea ministerului. Sala Polivalentă din Focşani a fost renovată în 2011 şi 2012 cu fonduri de la MTS. Viceprimarul Gabriel Necula a refuzat să facă precizări legate de acest subiect. “Veniţi luni la biroul să stăm de vorbă. Telefonic nu dau niciun fel de informaţie!”, ne-a răspuns Gabriel Necula (foto). Până atunci, îl invităm pe viceprimarul Necula să vină la competiţiile sportive de la Sala Polivalentă programate la acest sfârşit de săptămână. Astfel, ar avea posibilitatea să vadă cum arată sală şi ce echipe evoluează în oraşul Focşani! (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
vrinceanu, acum 2979 zile, 11 ore, 28 minute, 8 secunde
Vor Sala Polivalenta ca sa o aduca si pe aceasta la nivelul de degradare pe care il au celelalte obiective din administrarea CL-ului !! Doar asta stiu sa faca!!
@Necula, acum 2980 zile, 7 ore, 49 minute, 43 secunde
Eu l-as invita pe acest viceprimar la stadionul Tineretului sa vada cum arata vestiarele, baile, etc. La sud la fel. Arata prea bine sala și vrea sa o ia ca incepe campania electorala? Rusine! citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.