Sport

Pandurii în mare dificultate

Ziarul de Vrancea
19 feb 2016 493 vizualizări
Formaţia din Targu Jiu nu poate trăi fără banii de la CE Oltenia

Narcis Răducan, preşedintele grupării Pandurii Targu Jiu, a declarat, ieri, la Dolce Sport, că, fără banii de la Complexul Energetic Oltenia, clubul nu poate rezista. "CEO ne dă două milioane de euro. Ce e frustrant pentru noi e că am reuşit cu acest buget să aducem echipa în cupele europene, în play-off şi să avem patru jucători la echipa naţională. Eu sunt de acord să încercăm să ieşim de sub tutela CEO, chiar dacă în această zonă minieră, se întorc bani către sport. Am rugat conducerea CEO să ne sprijine în acest sezon, pentru că mai avem şi datorii. E o lovitură directă. Mai greu de atat nu se poate. Avem două luni întarziere la salarii şi bonusurile restante din noiembrie. Este deja prea mult pentru nişte oameni care au muncit pentru acest oraş. N-avem cum să rezistăm fără aceşti bani. Suntem singura echipă din Oltenia pe un loc din play-off şi ar fi păcat să mai dispară o echipă în plin campionat", a spus Răducan.  Programele de sponsorizare ale Complexului Energetic Oltenia vor fi suspendate, conform unei postări publicate, ieri, pe Facebook, de către Victor Grigorescu, ministrul Energiei. "În urma rezultatelor financiare care prevăd o potenţială pierdere record, consider de la sine înţeles că programele de sponsorizare ale Complexului Energetic Oltenia să se suspende. Clubul Sportiv Pandurii Targu Jiu, un club profesionist de fotbal, nu face excepţie de la această regulă. Vom avea grijă ca la aprobarea bugetului companiei să nu avem surprize neplăcute în care să descoperim posibile sponsorizări ascunse la categoria «şi alte plăţi»", este anunţul făcut de Grigorescu pe Facebook. Pană la ora difuzării acestui material, reprezentanţii clubului Pandurii nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere. Cu două etape înainte de finalul sezonului regulat, Pandurii se află pe locul cinci în clasamentul Ligii 1, cu 43 de puncte, la patru puncte în spatele liderului Astra.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.