Sport

FC Panciu joacă un amical la Tg. Neamţ

Dan Chiriac
8 feb 2016 317 vizualizări
Partida are loc la finalul stagiului de pregătire de la Agapia

Echipa de fotbal FC Panciu va încheia stagiul de pregătire de la Agapia cu o partidă de verificare. Vrâncenii vor întâlni o formaţie din Tg. Neamţ, iar partida se va desfăşura marţi. Adversarul vrâncenilor nu va fi echipa Cetate Tg. Neamţ, care s-a desfiinţat în această perioadă, ci o formaţie de liga a patra ce atacă promovarea imediată în liga a treia. Sâmbătă, primarul Iulian Nica s-a aflat în mijlocul jucătorilor echipei de fotbal FC Panciu, care efectuează, în această perioadă, un stagiu de pregătire la Agapia. Edilul a discutat cu fotbaliştii şi cu cei doi antrenori - Dănuţ Bolocan şi Raul Cioran - despre programul de pregătire şi despre obiectivele propuse pentru returul campionatului Ligii a III-a. De altfel, echipa FC Panciu este susţinută de Consiliul Local Panciu, autorităţile locale asigurând bugetul formaţiei în acest sezon. Lotul aflat în cantonament la Agapia îi cuprinde pe Irimia şi Crăciun - portari, Ciornei, Voinea, Parlac, Duca, Dima, Ababei, Blănaru, Sava, Alupei, Pasăre, Negoescu, Hanny, Mitală, Bucur şi Manea. După revenirea din cantonament vor avea loc şi alte partide de pregătire, printre adversari urmând să se afle echipe din judeţele învecinate, dar şi juniorii A de la LPS Focşani. Pentru sâmbătă, păncenii au perfectat un meci de pregătire cu Sporting Tecuci. Achiziţiile echipei vrâncene în acest an sunt egipteanul Hanny, venit de la Bîrlad, Blănaru – Sporting Lieşti şi Sava – CSS Tecuci. Păncenii au primul meci oficial, la începutul luni martie, în deplasare cu Sporting Lieşti. (D. CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.