Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Procedura tragerii la sorţi

Ziarul de Vrancea
9 dec 2015 849 vizualizări
UEFA a anunţat procedura tragerii la sorţi a grupelor de la Campionatul European din 2016, competiţie la care participă şi echipa naţională a Romaniei, informează FRF.

Astfel, primele extrase vor fi formaţiile cap de serie, pentru grupele de la B la F, în grupa A fiind deja plasată reprezentativa Franţei (ţara gazdă). Apoi, vor fi extrase selecţionatele din urna a patra valorică, urmate de cele din urna a treia (din care face parte şi Romania) şi cele din urna a doua. Evenimentul va fi prezentat de doi foşti campioni europeni, francezul Bixente Lizarazu (97 de selecţii, caştigător al Euro-2000) şi olandezul Ruud Gullit (66 de selecţii, caştigător al Euro-1988). Invitaţi de onoare vor fi Oliver Bierhoff (70 de selecţii pentru Germania, caştigător al Euro-1996), David Trézéguet (59 de selecţii pentru Franţa, caştigător al Euro-2000), Angelos Haristeas (88 de selecţii pentru Grecia, caştigător al Euro-2004) şi Antonin Panenka (59 de selecţii pentru Cehoslovacia, caştigător al Euro-1976). Tragerea la sorţi a grupelor de la Campionatul European din 2016 va avea loc sambătă, de la ora 19.00, la Palais des Congres din Paris.

ASA şi-a recaştigat dreptul de organizare

Gruparea ASA Targu Mureş a anunţat, ieri, că partida de pe teren propriu cu CSMS Iaşi, programată, vineri, de la ora 20.30, în etapa a XXII-a a Ligii I, se va disputa pe arena proprie. "Clubul nostru a îndeplinit toate măsurile solicitate şi a obţinut autorizaţia de securitate la incendiu, partidele de pe teren propriu urmand să se desfăşoare pe Stadionul Trans-Sil din Targu-Mureş", se arată într-un comunicat al grupării.Din cauza faptului că Stadionul Trans-Sil nu respecta normele de securitate împotriva incendiilor, echipa antrenată de Cristiano Begodi a disputat două partide pe Cluj Arena, cu FC Viitorul (scor 2-2) şi cu Steaua (scor 1-1). Pentru a obţine autorizaţia ISU, clubul ASA Tîrgu-Mureş a derulat ample lucrări de reamenajare la Stadionul Trans-Sil.


Piţurcă revine la Al Ittihad

Consiliul de conducere al clubului Al Ittihad a aprobat, marţi seară, revenirea antrenorului Victor Piţurcă la conducerea tehnică a echipei, informează presa din Arabia Saudită. Directorul executiv Hamid al-Balawi, un opozant al angajării lui Piţurcă, şi-a anunţat demisia în urma deciziei conducerii clubului. Victor Piţurcă, în varstă de 59 de ani, a preluat prima dată pe Al Ittihad în octombrie 2014, după ce şi-a reziliat contractul de selecţioner al Romaniei. El i-a transferat, în pauza de iarnă, pe foştii stelişti Lucian Sanmărtean şi Lukasz Szukala la Al Ittihad, dar numai internaţionalul roman mai face parte din lot în acest moment. Piţurcă a fost demis în vară, după ce Al Ittihad a terminat campionatul pe locul patru, ratand calificarea în Liga Campionilor Asiei. Victor Piţurcă a fost înlocuit de Laszlo Bölöni, dar şi acesta a fost dat afară în urma înfrangerii suferite, la 22 noiembrie, pe teren propriu, scor 0-3 (0-2), în faţa formaţiei Al Ahli.

Fury a pierdut o centură

Boxerul Tyson Fury a fost deposedat de titlul IBF, una dintre cele trei centuri caştigate după ce l-a învins pe Vladimir Kliciko, pentru că britanicul a acceptat o revanşă cu pugilistul ucrainean, în loc să lupte cu şalangerul obligatoriu al versiunii, Viaceslav Glazkov.  Pentru titlul vacant, IBF intenţionează să organizeze o luptă între Glazkov şi americanul Charles Martin. În varstă de 31 de ani, Glazkov, tot ucrainean, a caştigat 21 de meciuri şi a terminat unul nedecis. Vladimir Kliciko a fost învins de britanicul Tyson Fury, la 28 noiembrie, la Dusseldorf, şi a pierdut centurile WBA, IBF şi WBO, la categoria grea. Kliciko, în varstă de 39 de ani, care deţinea cel puţin un titlu mondial în ultimii nouă ani, a fost învins la puncte de Fury, înregistrand prima înfrangere în ultimii 11 ani. Fury, în varstă de 27 de ani, a caştigat astfel primul său titlu mondial. După această înfrangere, ucraineanul a activat clauza din contract privind un meci revanşă, care ar putea avea loc în mai 2016, pe stadionul Wembley din Londra.

Contestaţia merge mai departe

Comisia de Disciplină a FRF a decis, ieri ca solicitarea FC Steaua privind contestaţia dreptului de joc al lui Claudiu Voiculeţ de la ASA Targu Mureş să fie trimisă spre soluţionare Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor. După partida încheiată la egalitate, scor 1-1, FC Steaua a contestat dreptul de joc al fotbalistului echipei ASA Targu Mureş, care a fost transferat de la CFR Cluj după termenul limită stabilit de către FRF. În cadrul aceleiaşi şedinţe, Comisia de Disciplină a decis sancţionarea directorului sportiv al FC Petrolul, Dan Dorobeţ, cu suspendare pentru o lună şi o penalitate sportivă de 640 de lei şi sancţionarea grupării prahovene cu avertisment, pentru incidente la partida cu Dinamo Bucureşti.

Transfer din serie A la Petrolul

Atacantul italian Michele Paolucci a semnat un contract cu FC Petrolul, valabil pană la finalul sezonului, el urmand să se alăture lotului pregătit de Mihai Stoichiţă în ianuarie, informează site-ul oficial al grupării ploieştene. Produs al centrului de juniori al lui Juventus Torino, Paolucci are la activ 95 de prezenţe în Serie A, pentru Ascoli, Udinese, Atalanta, Catania, Siena, Juventus şi Palermo, marcand de 17 ori în meciurile disputate în prima ligă italiană. El a evoluat ultima dată la Latina Calcio, grupare de care s-a despărţit în vara lui 2015. Michele Paloucci a mai jucat, în Serie B, la Vicenza şi Siena, totalizand 97 de meciuri şi 19 goluri înscrise, avand, totodată, şi prezenţe în reprezentativele U17, U19, U20 şi U21 ale Italiei, a mai precizat site-ul Petrolului.

Federer s-a despărţit de Edberg

Tenismenul Roger Federer a încheiat după doi ani colaborarea cu antrenorul suedez Stefan Edberg, în staful elveţianului clasat pe locul 3 mondial fiind cooptat fostul jucător croat Ivan Ljubicic. Totodată, în echipa lui Federer vor rămane antrenorul Severin Lüthi, fizioterapeutul Daniel Troxler şi preparatorul fizic Pierre Paganini. Edberg, care a cucerit şase titluri de Grand Slam ca jucător, a declarat că a petrecut doi ani superbi alături de elevul său. "După un extraordinar an 2014, am decis să mai lucrăm un an în plus, cu menţiunea că era ultimul. Cred că Roger are încă multe de făcut în tenis şi că poate caştiga turnee mari", a afirmat Edberg. Federer, care are în palmares 17 titluri de Grand Slam în carieră, a lucrat cu Edberg din ianuarie 2014, elveţianul caştigand 11 turnee în această perioadă, dintre care şase în acest an. Federer a ajuns în finala ultimei ediţii a US Open, pe care a pierdut-o în faţa sarbului Novak Djokovic. Suedezul i-a îmbunătăţit lui Federer jocul de atac, mai ales stilul serviciu-voleu.

Doliu la naţionala Olandei

Seara de marţi a Campionatelor Mondiale de handbal feminin a fost marcată şi de un moment trist, petrecut înaintea partidei dintre Suedia şi Olanda, la intonarea imnurilor, cand mai multe jucătoare olandeze au izbucnit în lacrimi, după ce în cursul zilei au aflat că fostul antrenor cu portarii naţionalei, Jokelyn Tiestra (45 de ani), a murit în oraşul natal Xanten. Tiestra, care a suferit în ultimii ani din cauza unei tumori pe creier, a jucat pentru naţionala Olandei la trei Campionate Mondiale şi două Campionate Europene, potrivit forului naţional de profil.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.