Sport

Serena, din nou numărul 1

Ziarul de Vrancea
8 dec 2015 291 vizualizări
Williams a cucerit pentru a patra oare titlul de cea mai bună jucătoare de tenis, în ancheta WTA * Simona Halep nici măcar nu a fost selectată pentru acest sondaj

Americanca Serena Williams, locul 1 WTA, a fost desemnată jucătoarea de tenis a anului, pentru a patra oară consecutiv şi a şaptea oară în carieră, pe baza votului mass-media şi fanilor, informează site-ul oficial al WTA. Serena Williams, caştigătoare în 2015 a trei titluri de Grand Slam, Australian Open, French Open şi Wimbledon, precum şi a turneelor de la Miami şi Cincinnati, a primit 79 la sută din voturile mass-media, următoarea clasată a fost spaniola Garbiñe Muguruza, locul 3 WTA, cu 12 la sută). La votul fanilor, Serena Williams a fost pe locul al doilea, cu 37 la sută, după poloneza Agnieszka Radwanska (52 la sută). Pentru titlul de jucătoarea anului a mai candidat şi italianca Flavia Pennetta, locul 8 WTA.
Cu trei trofee în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells şi cu alte două finale, Toronto şi Cincinnati, Simona Halep, locul 2 mondial, a înregistrat 49 de victorii şi 17 meciuri pierdute, dar WTA nu a selectat-o pentru acest sondaj. În 2014, Simona Halep a fost preferata fanilor (48 la sută) în această anchetă, dar titlul de jucătoarea anului i-a revenit tot Serenei Williams, care a fost votată mai mult de reprezentanţii mass-media (62 la sută). La dublu feminin, echipa anului 2015 a fost desemnată perechea Martina Hingis/Sania Mirza (Elveţia/India). Alte distincţii în ancheta de sfarşit de an efectuată de WTA au fost următoarele:
Cea mai spectaculoasă revenire: Venus Williams (SUA), locul 7 WTA;
Jucătoarea cu cel mai important progres: Timea Bacsinszky (Elveţia), locul 12 WTA;
Revelaţia anului: Daria Gavrilova (Rusia), locul 36 WTA;
Lovitura anului: Agnieszka Radwanska (Polonia), locul 5 WTA.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.