Sport

CSM Focşani va juca la turneul final la Memorialul “Gheorghe Ola”

Dan Chiriac
1 dec 2015 334 vizualizări
Focşănenii au obţinut o calificare dramatică, după ce mingea a refuzat să intre în poartă în partida cu Viitorul Buzău

Grupa de vârstă 2006 de la CSM Focşani s-a calificat la turneul final la Memorialul  “Gheorghe Ola”. Echipa pregătită de Mircea Lazăr şi Ionel Cristian a câştigat dramatic turneul de zonă desfăşurat timp de două zile la Focşani. Focşănenii au învins cu 4-0 în primul joc pe Unirea Slobozia, dar au avut ghinion în meciul secund. CSM Focşani a ratat o sumedenie de ocazii în partida cu Viitorul Buzău, a trimis de patru ori balonul în bară, dar rezultatul final a fost 0-0. În aceste condiţii, după două zile, CSM era la egalitate cu Viitorul şi stătea la mâna buzoienilor care urmau să desfăşoare ultimul joc al turneului în compania celor de la Unirea Slobozia. Focşănenii au obţinut o victorie clară cu Petrolul Ploieşti, 3-0, dar totul urma să se decidă în ultimul joc. O victorie la cinci goluri diferenţă i-ar fi dus pe buzoieni la turneul final. Miza partidei şi-a pus însă amprenta pe micuţii jucători buzoieni, care nu au rezistat presiunii puse şi de publicul prezent în tribunele sălii care au susţinut frenetic echipa din Slobozia. Ialomiţenii s-au impus cu scorul de 2-1, astfel încât CSM Focşani va juca în perioada 16-18 decembrie la turneul final. Cel mai bun jucător al turneului a fost focşăneanul Călin Badaşcă. Din cei doi golgeteri ai turneului, unul a fost de la CSM Focşani, Alberto Epure. Preşedintele AJF Vrancea, Dan Dumitru, a oferit la final cupe şi diplome celor patru echipe participante, dar şi golgeterilor, celui mai bun portar şi celui mai tehnic jucător. Rezultatele turneului au fost:  Viitorul Buzău – Petrolul 95 Ploieşti 3-0 MV, CSM Focşani – Unirea Slobozia 4-0, Petrolul 95 Ploieşti – Unirea Slobozia 8-0, CSM Focşani – Viitorul Buzău 0-0. CSM Focşani – Petrolul 95 Ploieşti3 -0, Viitorul Buzău – Unirea Slobozia 1-2. Lotul celor de la CSM Focşani cuprinde următorii jucători: Rareş Fătu, Răzvan Alexandru Onofrei, Leonardo Sîchin, Andrei Buică, Mircea Rareş Ştefan, Andrei Racoviţă, Rareş Manole, Robert Necula, Robert Vasilică, Murgia Battista, Alexandru Stoian, Horaţiu Crăciun, Lorenzo Iulian Stoica, Mihnea Theodor Dănilă, Răzvan Cristian Onofrei, Marius Ionuţ Niţu, Sebastian Marian Mocanu, Călin Gabriel Bădaşcă, David Cartaş, Adrian Păvălucă, Andrei Călin Chiriac şi Alberto Mario Epure. (D. CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.