Sport

Rezultate normale în Liga Altdorf Tehnik

Dan Chiriac
22 nov 2015 749 vizualizări
Unirea Ţifeşti a câştigat seria a treia din Liga Altdorf Tehnik, profitând de înfrângerea de pe teren propriu a celor de la FCM Adjud u primele două serii vor mai programa trei etape la finalul acestui an

Liga Altdorf Tehnik a programat la finalul acestei săptămâni partidele rundei a 11-a în primele două serii şi a zecea în seria a treia. Cele mai tari dueluri au avut loc în seria întâi, acolo unde patru echipe se luptă pentru accederea în Superligă. Voinţa Răstoaca a obţinut o victorie importantă în faţa celor de la Şoimii Mirceşti şi a egalat la puncte adversara de sâmbătă. Voinţa Odobeşti şi-a asigurat în mare măsură prima poziţie în clasament după Victoria cu 3-2, obţinută în faţa celor de la Viitorul Bilieşti. În seria a doua, primele clasate au avut meciuri grele. Victoria Gugeşti  a obţinut doar un punct în deplasare la Milcovul, dar oaspeţii au depus o contestaţie la finalul jocului. Aceasta va fi judecată de Comisia de Disciplină din cadrul AJF Vrancea marţi, la ora 12:00. FCM Adjud şi Victoria Pufeşti au oferit sâmbătă un derby local. A fost un meci încins, cu trei eliminări. Gazdele au condus cu 1-0, dar oaspeţii au întors rezultatul în repriza a doua. De acest rezultat a profitat Unirea Ţifeşti. Aceasta a învins ieri Viitorul Homocea şi a câştigat seria a treia. În seria a doua mai este de disputat şi o restanţă. Partida Voinţa Slobozia Ciorăşti – Euromania Dumbrăveni a fost amânată la solicitarea ambelor echipe. Echipa gazdă a anunţat că meciul se va juca pe 1 decembrie, de la ora 14:00. În clasamentul celor trei serii din Liga Altdorf Tehnik, situaţia este următoarea: Seria 1: Voinţa Odobeşti 24 p, Voinţa Răstoaca 17 p , Şoimii Mirceşti 17p, Voinţa Cîrligele 16p, Viitorul Bilieşti 10 p, Podgoria Coteşti 9p şi Victoria Vînători 1p. Seria 2: Dumbrăveni 24p, Slobozia Ciorăşti 21p, Gugeşti 19 p, Tătăranu 12p, Năneşti 10p, Milcovul 8p, Suraia 0p. Seria a 3-a: Ţifeşti 24p, Adjud 22p, Pufeşti 19p, Rugineşti 18p, Homocea 6p, Răcoasa 0p. (Dan CHIRIAC)
Rezultatele etapei:
Seria 1:
Sâmbătă, ora15:00:
Voinţa Odobeşti – Viitorul Bilieşti 3-2
Voinţa Răstoaca – Şoimii Mirceşti 3-1
Duminică, ora 11:00:
Podgoria Coteşti – Victoria Vînători 2-1
Seria a 2-a:
Sâmbătă, ora 15.00:
Unirea Milcovul – Victoria Gugeşti 1-1
Duminică, ora 11:00:
Tractorul Năneşti – AS Suraia 4-1
Euromania Dumbrăveni – Dinamo Tătăranu 5-0
Seria a 3-a:
Sâmbătă, ora 15:00:
FCM Adjud – Victoria Pufeşti 1-2
Duminică, ora 11:00:
Gloria Răcoasa – Trotuşul Rugineşti 3-4
Unirea Ţifeşti – Viitorul Homocea 3-1


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.