Sport

Mititelu şi-a pierdut "Leul"

Ziarul de Vrancea
12 nov 2015 632 vizualizări
Justiţia a anulat înregistrarea mărcilor FCU Craiova, dar decizia nu este definitivă

Tribunalul Bucureşti a admis, ieri, cererea CSU Craiova de anulare a înregistrării mărcilor care au fost deţinute de fostul patron al FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, informează site-ul oficial al grupării oltene. "Astăzi, Tribunalul Bucureşti a admis cererea Clubului Sportiv Universitatea Craiova de anulare a înregistrării mărcilor ce au fost deţinute de Mititelu Liana Gabriela şi Mititelu Adrian, cunoscute suporterilor Universităţii sub denumirea «Stema cu Leul». În acelaşi timp au fost anulate toate transferurile succesive ale acestor mărci, inclusiv cea către noua societate înfiinţată în 2013, U Craiova SA. Astfel «Leul», după o lungă pribegie, revine acolo unde i-a fost dintotdeauna locul, în patrimoniul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, al Băniei şi al tuturor celor ce iubesc Ştiinţa", se arată în comunicatul postat pe site-ul CSU Craiova.  În soluţia pe scurt a Tribunalului se specifică, de asemenea, că se dispune anularea îndegistrării mărcii naţionale FC Universitatea Craiova. Patronul grupării FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, consideră că judecătoarea care a decis anularea înregistrării mărcilor deţinute de el este coruptă, în opinia omului de afaceri neputandu-se justifica altfel această soluţie. Mititelu afirmă într-o postare pe pagina de facebook că va face apel la Curtea de Apel Bucureşti, fiind hotărat să conteste decizia şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.  "Da, este adevărat! Astăzi, o judecătoare  de la Tribunalul Bucureşti a dat o sentinţa prin care a anulat mărcile FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CRAIOVA şi FC UNIVERSITATEA CRAIOVA ! Este incredibil ! Astăzi am pierdut pe nedrept o bătălie, urmează însă două căi de atac, apel şi recurs, la Curtea de Apel Bucureşti şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu în ultimul rand, CEDO. Ştiu că suporterii FC UNIVERSITATEA CRAIOVA sunt extrem de afectaţi în acest moment, îi rog, însă să aibă încredere, că în final vom caştigă acest război", a scris Adrian Mititelu.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, Adrian Mititelu avand dreptul să facă apel în 15 zile de la comunicare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.