Adevărata piatră de încercare
Antrenorul formaţiei CSM Bucureşti, Kim Rasmussen, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că partida cu Buducnost de duminică, din cadrul Grupei D a Ligii Campionilor la handbal feminin, este un test uriaş pentru echipa sa. "Am avut un start bun în Liga Campionilor cu două victorii, dar duminică va veni testul adevărat în meciul cu Buducnost. Întalnim deţinătoarea trofeului, va fi un test uriaş pentru noi. Avem jucătoare noi la echipă, eu sunt de asemenea venit de curand, aşa că ne străduim să ne cunoaştem cat mai bine între noi. şansele la acest meci sunt de 50 la 50 la sută, pentru că jucăm acasă şi ne este foame de rezultate", a spus tehnicianul danez.
Kim Rasmussen a menţionat că principala diferenţă dintre cele două echipe este faptul că jucătoarele campioanei en-titre evoluează împreună de trei ani, iar cele ale formaţiei bucureştene de doar două luni. "Adversarul are foarte multe jucătoare valoroase, jucătoare de clasă mondială. Dar şi noi avem jucătoare de clasă mondială, care au caştigat Liga Campionilor, Campionatul European sau Mondial. Diferenţa dintre CSM Bucureşti şi Buducnost este dată de faptul că ele joacă de trei ani împreună, iar noi doar de două luni", a explicat Rasmussen.
Pivotul echipei bucureştene, Oana Manea, susţine şi ea că şansele la victorie sunt egale:"Va fi un meci destul de greu, va fi un test important pentru noi. şansele sunt egale, 50 la 50 la sută. Eu spun că echipa care va greşi mai puţin va caştiga. Am mai jucat împotriva Cristinei Neagu şi la Bucharest Trophy, este o jucătoare extrem de valoroasă. Dar eu spun că dacă ne facem tactica bine cred că putem face un meci bun şi să caştigăm", a spus handbalista. Oana Manea aşteaptă un public numeros la partida de duminică şi afirmă că aportul suporterilor o motivează. "Punctul slab al celor de la Buducnost cred că este faptul că pun prea mult accent la bătaia cu pivotul. Din ce am văzut, cred că în atac putem să le batem pe foarte multe retururi. Iar în apărare trebuie să ne batem, trebuie să fim unite şi foarte agresive. Pentru mine e foarte important aportul publicului. Mă motivează gălăgia suporterilor şi mi-ar plăcea să fie o atmosferă foarte frumoasă", a adăugat Manea. Formaţia CSM Bucureşti întalneşte, duminică, de la ora 19.00, la Sala Polivalentă din Bucureşti, echipa Buducnost, într-o partidă contand pentru etapa a treia a grupei D a Ligii Campionilor.













