Sport

Simona a zis “pas”

Ziarul de Vrancea
4 oct 2015 547 vizualizări
Halep s-a retras de la turneul de la Beijing din cauza durerilor de la călcaiul lui Ahile * ea mai are de jucat doar turneul campioanelor de la Singapore

Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a retras de la turneul China Open de la Beijing, ea abandonand meciul cu Lara Arrabuarrena din primul tur, la scorul de 5-4 pentru sportiva spaniolă, după 50 de minute. Simona Halep urma să servească. Romanca era cap de serie numărul 1 la China Open, iar săptămana trecută, după turneul de la Wuhan, acuzase probleme la tendonul lui Ahile. Americanca Serena Williams, locul 1 WTA, şi rusoaica Maria Şarapova, locul 3 WTA, deţinătoarea trofeului, nu participă la această competiţie. "Am dureri la tendonul lui Ahile. E mai rău decat am crezut iniţial. M-am gandit că sunt bine şi că pot juca, dar nu a fost aşa. Nu vreau să forţez şi să sufăr o accidentare mai gravă. Aşa sper să mă recuperez repede şi să fiu sănătoasă la următorul turneu. Am simţit dureri uşoare la Guangzhou, puţin mai mari la Wuhan, iar aici a fost cel mai rău. Am nevoie de cateva zile de pauză. Toţi jucătorii au accidentări uşoare în cursul unui an, deoarece jucăm multe meciuri. Sper să pot juca la Turneul Campioanelor, acesta a fost obiectivul meu din acest an", a spus Halep. Merită remarcat faptul că în ziua de ieri în afară de Simona, s-au mai retras Lesia Ţurenko (Ucraina),  Zarina Dias (Kazahstan) şi Coco Vandeweghe (SUA), beneficiare fiind Carla Suarez (Spania), Monica Puig (Porto Rico) şi Agnieszka Radwanska (Polonia).
Tot la Beijing, în primul tur, Alexandra Dulgheru a pierdut partida cu brazilianca Teliana Pereira (51 WTA) cu 5-7, 2-6 după 90 de minute. Alte rezultate din primul tur: Timea Bacsinszky (Ungaria) – Camila Giorgi (Italia) 1-6, 6-4, 6-3; Madison Keys (SUA) – Kristina Mladenovic (Franţa) 7-5, 6-2; Ana Ivanovic (Serbia) – Casey Dellacqua (Australia) 6-4, 6-0; Wang Qiang (China) – Varvara Lepchenko (SUA) 6-2, 3-6, 6-2; Mona Barthel (Germania) – Zhang Shuai (China) 6-3, 6-2; Alison van Uytvanck (Belgia) – Anna Schmiedlova (Cehia)  6-2, 6-4; Anastasia Pavliucenkova (Rusia) – Julia Görges (Germania) 6-2, 6-4; Sloane Stephens (SUA) – Karolina Pliskova (Cehia) 6-3, 6-2; Irina Falconi (Italia) – Daria Gavrilova (Rusia) 7-5, 2-6, 6-4; Katerîna Bondarenko (Ucraina) – Barbara Strycova (Cehia) 6-3, 6-2; Sara Errani (Italia) – Petra Kvitova (Cehia) 7-5, 6-4; Bethanie Sands (SUA) – Alizé Cornet (Franţa) 6-3, 6-3; Caroline Wozniacki (Danemarca) – Barbara Jovanovski (Serbia) 6-2, 6-4; Dominika Cibulkova (Slovacia) – Jelena Jankovic (Serbia) 6-1, 1-6, 6-3.
* Perechea Irina Begu/Monica Niculescu a fost învinsă, sambătă dimineaţă, în finala turneului de categorie Premier 5 de la Wuhan, de cuplul Martina Hingis/Sania Mirza (Elveţia/India), cap de serie numărul 1, scor 2-6, 3-6. Nu sunt supărată, nu sunt dezamăgită. Le felicit pe Sania şi Martina, formează o echipă minunată. Mulţumesc echipei mele şi mulţumesc Irinei că a jucat alături de mine. Îmi place foarte mult să joc la acest turneu şi să joc în China", a declarat Monica Niculescu, după această finală. Irina şi Monica participă săptămana viitoare la turneul de categorie Premier Mandatory de la Beijing, unde le vor avea ca adversare în primul tur pe sportivele cehe Andrea Hlavackova şi Lucie Hradecka, pe care le-a învins în semifinale chiar la Wuhan. Turneul de simplu a fost caştigat de Venus Willams, fost lider în clasamentul mondial:  Venus a beneficiat în finală de abandonul sportivei spaniole Garbiñe Muguruza, cap de serie numărul 5, la scorul de 6-3, 3-0 pentru jucătoarea americană. Venus Williams a obţinut precedentul titlu important tot la un turneu de categorie Premier 5, în februarie 2010, la Dubai.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.