Sport

Aveţi derby? N-avem derby!

Ziarul de Vrancea
24 sep 2015 893 vizualizări
Confruntările gen Goliath - David abundă în runda a XII-a a Ligii I

Etapa a XII-a, penultima a turului sezonului regulat din liga I nu programează niciun derby, în schimb sunt multe partide care pot deveni interesante, între echipe apropiate în clasament (Timişoara – Iaşi şi ASA – CFR) sau derbiuri locale cum este cel al Olteniei, CSU Craiova – Pandurii. Alte meciuri par, aprioric, dezechilibrate şi tocmai din aceste partide gen Goliath vs David poate ieşi surpriza cea mare, deşi - într-un campionat cu valori egalizate ca al nostru, nici nu se mai poate şti care-i surpriza. “Voluntarii”, care au devenit prima echipă care schimbă al doilea antrenor într-un sezon  ar putea reedita surpriza făcută cu un deceniu în urmă de Poli Iaşi, care aobţinut în Ghenca prima victorie din campionat, taman cand Steaua a realizat o performanţă internaţională. Fireşte, condiţionalul reflectă mai mult posibilitatea decat putirinţa, chestie de nuanţă. Iar Viitorul – Petrolul sună a derby pe hartie, dar acum Petrolul, mai ales după ce şi-au pus antrenor de casă (Eusebiu Tudor) arată limpede a echipă care vrea să evite retrogradarea, mai ales cu ghiuleaua de şase puncte atarnată de picioare. Tot un soi de misiune imposibilă au şi botoşănenii pe stadionul liderului. În fine, dar nu în cele din urmă, Concordia – Dinamo are oleacă de iz de derby, mai ales că dinamoviştii serbează ieşirea din insolvenţă. Însă meciurile Concordiei cu Dinamo n-au prea fost, pană acum, spectaculoase.
Programul etapei a XII-a
Vineri: ACS Poli Timişoara – CSMS Iaşi (ora 18:30), ASA Targu Mureş - CFR Cluj (21:00).
Sambătă: CSU Craiova – Pandurii Targu Jiu (17:00), FC Viitorul – Petrolul Ploieşti (20:00)
Duminică: Astra Giurgiu – FC Botoşani (18:30), Steaua – FC Voluntari (21:00)
Luni: Concordia Chiajna – Dinamo (21:00).
Toate meciurile pot fi urmărite pe canalele Digi, Dolce şi Look. Partida  Steaua – FC Voluntari  este transmisă şi de TVR1
Clasament
1. Astra    11    6    3    2     21-16    21 (^3)
2. Viitorul    11    5    5    1     20-10    20 (^2)
3. Steaua    11    5    4    2     12-7    19 (^1)
4. Pandurii    11    5    4    2     14-11    19 (^4)
5. Dinamo    11    4    6    1     12-7    18 (^3)
6. ASA    11    4    5    2     11-7    17 (-1)
7. Craiova    11    4    3    4     11-9    15 (-3)
8. CFR    11    5    4    2     16-10    13 (^4)*
9. Timiş.     11    3    3    5     6-12    12 (-6)
10. Iaşi    11    3    3    5     6-13    12 (-3)
11. Chiajna    11    2    3    6     11-16    9 (-6)
12. Botoşani    11    1    5    5     7-13    8 (-7)
13. Voluntari    11    0    6    5     6-17    5 (-13)
14. Petrolul    11    1    5    5     7-12    2 (-7) *
* echipe penalizate cu cate şase puncte




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.