Liga Vrancei Altdorf Tehnik a început cu goluri multe
Sambătă au avut loc primele patru partide din cadrul Ligii Vrancei Altdorf Tehnik la fotbal. Toate echipele înscrise în campionat, în număr de 20, au fost împărţite în trei serii, pe criterii geografice. Sunt două serii de şapte echipe şi una de şase echipe. Cele mai bune două echipe la finalul sezonului regulat, în cele trei serii, se vor califica în Superliga Vrancei. Această întrecere are loc în primăvară şi va stabili echipa campioană, care va participa la barajul de promovare în liga a treia. Până în acest moment 20 echipe s-au înscris pentru sezonul 2015/2016. Acestea sunt: CS Odobeşti, Voinţa Cîrligele, Unirea Milcovul, Voinţa Sl. Ciorăşti, Voinţa Răstoaca, FCM Adjud, Victoria Vînători, Euromania Dumbrăveni, Victoria Gugeşti, Podgoria Coteşti, Tractorul Năneşti, Dinamo Tătăranu, ASS Victoria Pufeşti, Şoimii Mirceşti, Unirea Ţifeşti, Viitorul Bilieşti, AS Suraia, Viitorul Homocea, Gloria Răcoasa şi Trotuşul Rugineşti. Fiecare echipă participantă are dreptul să-şi aleagă ziua de disputare a partidelor de pe teren propriu. În prima etapă, AS Suraia şi Viitorul Bilieşti vor sta. (Dan CHIRIAC)
Rezultatele etapei:
Seria I
Sâmbătă
Şoimii Mirceşti – Victoria Vînători 6-0
Voinţa Odobeşti – Podgoria Coteşti 5-0
Duminică
Voinţa Răstoaca – Voinţa Cîrligele 3-0
Viitorul Bilieşti – a stat
Seria a II-a:
Sîmbătă -
Victoria Gugeşti – Dinamo Tătăranu 4-0
Duminică
Unirea Milcovul – Voinţa Slobozia Ciorăşti 1-3
Tractorul Năneşti – Euromania Dumbrăveni 0-7
AS Suraia – stă
Seria a III-a
Sâmbătă
FCM Adjud – Unirea Ţifeşti 2-1
Duminică
Gloria Răcoasa – ASS Victoria Pufeşti 2-5
Viitorul Homocea – Trotuşul Rugineşti 0 -1