Sport

Surprize peste surprize în primul tur al Cupei României

Dan Chiriac
6 sep 2015 439 vizualizări
Derby-ul primului tur, desfăşurat la Slobozia Ciorăşti, s-a decis la penalty-uri u finalista ediţiei trecute, Victoria Gugeşti, a fost eliminată din primul tur

Surprize peste surprize în primul tur al Cupei României, faza judeţeană. Opt partide au fost programate în primul tur al Cupei României, faza judeţeană. Cel mai interesant duel a fost cel de la Slobozia Ciorăşti, acolo unde s-au duelat două formaţii ce au în lot jucători cu experienţă. Voinţa Slobozia Ciorăşti a terminat la egalitate, 0-0, partida cu formaţia care în ultimi ani a câştigat liga a cincea, dar din motive financiare nu s-a înscris în  eşalonul superior. Gazdele s-au calificat în faza următoare a întrecerii după ce au fost mai precişi la loviturile de departajare şi s-au impus cu 6-5. Sâmbătă, Victoria Vînători a întâlnit pe terenul din Bilieşti pe CS Odobeşti. Oaspeţii s-au impus cu 5-2, la capătul unui meci pe care l-au dominat în cea mai mare parte. Duminică au avut loc alte cinci partide, patru dintre ele terminându-se cu surprize. Astfel, la Bilieşti, echipa locală a învins cu 4-3 pe Voinţa Răstoaca, chiar dacă a ratat pe parcursul meciului două lovituri de la 11 metri. La Năneşti, echipa locală, Tractorul, a fost condusă cu 1-0 de Unirea Ţifeşti, dar a revenit şi s-a impus cu 5-2, la capătul unui meci spectaculos. O altă surpriză  s-a consemnat la Coteşti. Finalista ediţiei precedente, Victoria Gugeşti, a cedat cu 2-1 în faţa echipei Podgoria. O altă echipă de liga a patra, Voinţa Cîrligele, a cedat cu 6-4, după executarea loviturilor de departajare în faţa celor de la Dinamo Tătăranu. Singura echipă de liga a patra care s-a calificat în partidele de ieri a fost chiar câştigătoarea ediţiei precedente. Euromania Dumbrăveni şi-a respectat statul de favorită şi a trecut cu 8-1 de Unirea Milcovul. AJF Vrancea aşteaptă în continuare înscrieri pentru liga a patra. Până în acest moment 15 echipe s-au înscris pentru sezonul 2015/2016. Componenţa seriilor în acest moment este următoarea: Seria I: CS Odobeşti, Voinţa Cîrligele, Unirea Milcovul, Voinţa Sl. Ciorăşti, Voinţa Răstoaca, FCM Adjud, Victoria Vînători. Seria a II-a: Euromania Dumbrăveni, Victoria Gugeşti, Podgoria Coteşti, Tractorul Năneşti, Dinamo Tătăranu, ASS Victoria Pufeşti, Şoimii Mirceşti şi Unirea Ţifeşti. Pe lista de aşteptare se află alte patru echipe: Trotuşul Rugineşti, Viitorul Homocea, Viitorul Bilieşti şi Flacăra Urecheşti. Aceste echipe au încă probleme de rezolvat pentru a putea să se înscrie în campionat. (Dan CHIRIAC)

Rezultatele meciurilor din Cupa României:

1. Podgoria Coteşti – Victoria Gugeşti 1-2
2. Tractorul Năneşti – Unirea Ţifeşti 5-2
3. Unirea Milcovul – Euromania Dumbrăveni 1-8
4. Voinţa Slobozia Ciorăşti – Şoimii Mirceşti 6-5 d. penalty-uri
5. Dinamo Tătăranu – Voinţa Cîrligele 6-4 d. penalty-uri
6. Victoria Vînători – Voinţa Odobeşti 2-5
7. Victoria Pufeşti – FCM Adjud – s-a jucat după închiderea ediţiei
8. Viitorul Bilieşti – Voinţa Răstoaca 4-3


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.