Sport

Ploaia strică ploile în Canada

Ziarul de Vrancea
11 aug 2015 809 vizualizări
Puţine meciuri s-au disputat la Toronto şi Montreal în Rogers Cup * Venus Williams a fost eliminată la Toronto, iar Andy Murray a dat peste fratele lui la dublu

În turneul de simplu feminin de la Toronto (Rogers Cup), Simona Halep este cap de serie numărul 2. Ea este calificată direct în turul al doilea, fază în care va evolua împotriva învingătoarei dintre Jelena Jankovic şi Caroline Garcia, partidă ce va avea loc tot marţi. Rogers Cup, turneu din categoria Premier 5, este prima competiţie la care participă Simona Halep după eliminarea suferită în primul tur la Wimbledon, la finalul lunii iunie. Între timp, multe partide din ziua de marţi a turneului au fost întrerupte de ploaie, fapt care a produs amanări, printre care şi cea a partidei de dublu a Simonei. Practic, în noaptea europeană de luni spre marţi s-au disputat doar două partide de simplu: italianca Flavia Pennetta a dispus cu 6-4, 6-1 de reprezentanta gazdelor, Gabriela Dabrowski, iar germana Sabine Lisicki (o jucătoare excelentă pe hard) a realizat o semisurpriză, dispunand cu 6-0, 6-3 de Venus Williams. Avand în vedere diferenţa de varstă, opinăm că surpriza este reprezentantă doar de scorul sever înregistrat.
* Tenismanul britanic  Andy Murray, locul 5 ATP la simplu, va juca pentru prima dată împotriva fratelui său Jamie în circuitul ATP, într-un meci de dublu, din turul al doilea al Rogers Cup (Montreal). În primul tur, Andy Murray şi indianul Leander Paes i-au învins pe francezul Jérémy Chardy şi pe sud-africanul Kevin Anderson, cu scorul de 6-3 6-1, astfel că vor da piept în manşa a doua cu echipa Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia), cap de serie numărul 7, calificată direct în această fază a competiţiei. "Nu am mai jucat unul împotriva celuilalt de o lungă perioadă de timp, aşa că o să fie frumos din anumite privinţe, dar nu va fi uşor", a declarat Andy Murray. Jamie Murray şi John Peers au caştigat recent German Open şi au disputat finala turneului de la Wimbledon, pierdută în faţa echipei Horia Tecău/Jean-Julien Rojer.  Romanul şi olandezul sunt şi ei prezenţi la Montreal, la fel Florin Mergea şi Rohan Bopannna. Tecău şi Rojer sunt cap de serie numărul 3 la competiţia de 1.000 de puncte şi stau în primul tur. în aceeaşi situaţie se află Mergea şi colegul său indian, cap de serie numărul 4. În turul II, Mergea şi Bopanna se vor confrunta chiar cu liderul clasamentului ATP la simplu, Novak Djokovic (Serbia), care facă echipă cu compatriotul său, Janko Tipsarevic. Cei doi sarbi au trecut în prima manşă de cuplul Andreas Seppi/Viktor Troicki (Italia/Serbia), cu scorul de 6-4, 6-3. Tecău şi Mergea, favoriţi nr. 3, vor trebuie să aştepte disputarea meciului dintre Fabio Fognini/Tommy Robredo (Italia/Spania) şi Raven Klaasen/Rajeev Ram (Africa de Sud/SUA) pentru a-şi cunoaste adversarii din turul al doilea. Rezultate din turneul de simplu: Sam Querrey (SUA) -  Martin Klizan (Slovacia) 6-3, 6-3; Tomaz Bellucci (Brazilia) – Pablo Cuevas (Uruguay) 7-6, 4-6, 7-6; Gilles Simon (Franţa) – Andreas Seppi (Italia) 6-2, 6-4; Tommy Robredo (Spania) – Feliciano Lopez (Spania) 6-3, 3-6, 6-3; Ivo Karlovic (Croaţia) – Jerzy Janowicz (Polonia) 6-4, 7-6; Gaël Monfils (Franţa) – Fabio Fognini (Italia) 6-3, 6-1.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.