Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Arbitri unguri la Partizan - Steaua

Ziarul de Vrancea
3 aug 2015 583 vizualizări
Arbitrul ungur Istvan Vad va conduce la centru meciul dintre echipa sarbă Partizan Belgrad şi formaţia Steaua Bucureşti, din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, a anunţat, ieri, site-ul oficial al UEFA.

Vad va fi ajutat de asistenţii Peter Berettyan şi Laszlo Viszokai, arbitru de rezervă fiind Sandor Szabo. Partida Partizan Belgrad - Steaua Bucureşti se va disputa miercuri, de la ora 21.30. În tur, la Bucureşti, cele două formaţii au terminat la egalitate, scor 1-1.  În Liga Europa, partidele Astra Giurgiu – West Ham United (în tur, 2-2) şi AS St.Etienne – ASA Targu Mureş (în tur, 3-0) se dispută joi de la ora 21:00. Meciul Astra – West Ham va fi condus de italianul Paolo Valeri, ajutat de asistenţii Alessandro Giallatini şi Giulio Dobosz, arbitru de rezervă fiind Carmine Russo. Partida de la St. Etienne va fi condusă de o brigadă engleză, cu Craig Pawson la centru, Michael Mullarkey şi Michael Salisbury (asistenţi) şi Robert Madley (rezervă)

Chiricheş a debutat la Napoli

Fundaşul Vlad Chiricheş a debutat la echipa SSC Napoli în partida amicală pierdută, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-2), în faţa formaţiei franceze OGC Nice, informează site-ul oficial al grupării italiene. Chiricheş a fost introdus pe teren în minutul 46, în locul lui Henrique. Golurile învingătorilor au fost marcate de Plea,  Seri şi Germain, în timp ce pentru oaspeţi au înscris Callejon  şi Mertens. SSC Napoli a evoluat în inferioritate numerică din minutul 68, după eliminarea lui Callejon.

Mitriţă a început bine în Italia

Mijlocaşul Alexandru Mitriţă a marcat un gol în partida amicală pe care echipa sa, Pescara, din Serie B, a pierdut-o, duminică, la Misano Adriatico, cu scorul de 2-3 (1-2), în faţa formaţiei Sassuolo. Mitriţă, care a intrat pe teren în minutul 56, a înscris ultimul gol al întalnirii, în minutul 81. Celălalt gol al învinşilor a fost reuşit de Lapadula, în minutul 13. Golurile învingătorilor au fost marcate de Sansone din penalti, Politano  şi Floro Flores. Antrenorul echipei Sassuolo, Eusebio Di Francesco, l-a remarcat pe Mitriţă din formaţia adversă. "De la Pescara mi-a plăcut mult Mitriţă. Este un jucător de calitate, are viteză şi nu îi este teamă de adversar. Poate fi un jucător decisiv pentru Pescara în Serie B", a spus Di Francesco.

Unde fluieră ai noştri

Arbitrii Istvan Kovacs şi Marius Avram vor conduce la centru partide din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, a anunţat, ieri, site-ul oficial al UEFA. Kovacs, împreună cu asistenţii Sebastian Gheorghe şi Ovidiu Artene (Andrei Chivulete rezervă), va concude partida FC Vaduz (Liechtenstein) - FC Thun (Elveţia), scor 0-0 în tur, care se va disputa joi, de la ora 20.30. Avram va conduce meciul Borussia Dortmund - Wolfsberger AC (Austria), scor 1-0 în tur, care va avea loc la aceeaşi oră. Marius Avram va fi ajutat de asistenţii Miklos Nagy şi Valentin Avram, arbitru de rezervă fiind Iulian Călin.

Osmanlîul” Torje

Fotbalistul Gabriel Torje a semnat un contract cu gruparea Osmanlispor, fostă Ankaraspor, care revine în acest an în primul eşalon din Turcia, romanul urmand să evolueze sub formă de împrumut de la Udinese, informează memleket.com.tr. Presa turcă a publicat şi o fotografie cu Gabriel Torje la Osmanlispor. Torje, achiziţionat de Udinese în 2011, a jucat în sezonul 2014/2015 tot în Turcia, la Konyaspor, de asemenea sub formă de împrumut. Osmanlispor a evoluat în perioada 2004-2009 în prima ligă din Turcia, dar în 2009 a fost retrogradată, după numirea responsabilului secţiei de fotbal a clubului ca preşedinte la rivala Ankaragücü federaţia sancţionand astfel "o relaţie ce ar putea dăuna concurenţei, onestităţii şi imaginii integrităţii campionatului în viziunea opiniei publice". Timp de patru ani echipa nu a evoluat în niciun eşalon, iar în 2013 s-a înscris în liga a doua. Formaţia din Ankara şi-a schimbat numele în Osmanlispor înaintea sezonului trecut. La finalul ediţiei de campionat 2014/2015, Osmanlispor a obţinut promovarea în primul eşalon, terminand sezonul pe locul doi în liga secundă.

Blatter iese din CIO

Preşedintele demisionar al FIFA, elveţianul Joseph Blatter, a anunţat, printr-o scrisoare trimisă Comitetului Olimpic Internaţional, la 23 iulie, că renunţă la funcţia de membru CIO, informează, Gazzetta dello Sport. Blatter ar fi putut rămane în funcţia de membru CIO pană la 31 decembrie 2016, dar a decis să renunţe în urma scandalului de corupţie din fotbalul mondial. FIFA se confruntă cu un uriaş scandal de corupţie, după ce justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali ai forului. în urma scandalului, preşedintele Jospeh Blatter şi-a anunţat demisia.

Dopat cu testosteron

Ciclistul american al echipei Cannondale-Garmin, Tom Danielson, a anunţat, luni, pe contul său de Twitter, că a fost depistat pozitiv cu testosteron la un test efectuat la 9 iulie, în afara competiţiilor. "Seara precedentă a fost una dintre cele mai grele din cariera mea. Luam masa alături de coechipierii mei înainte de startul Turului Utah cand am fost sunat de un oficial al USADA (n.r. - agenţia americană antidoping) care m-a anunţat că am fost depistat pozitiv cu testosteron la un control efectuat în 9 iulie în afara competiţiilor. Nu am luat această substanţă şi nicio altă sunstanţă interzisă. Vreau să ştiu ce a produs acest rezultat. Sunt rănit, frustrat şi furios", a scris Danielson pe contul de Twitter. Pană la analizarea probei B, rutierul american a fost exclus din Turul Utah, competiţie pe care a caştigat-o în ultimii doi ani.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.