Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Chiricheş va juca la Napoli

Ziarul de Vrancea
28 iul 2015 723 vizualizări
Fundaşul echipei Tottenham Hotspur, Vlad Chiricheş, în varstă de 26 de ani, va juca din sezonul viitor la formaţia SSC Napoli, a anunţat, ieri, agenţia Datasport.

Conform sursei citate, Napoli va plăti aproximativ şase milioane de euro pentru achiziţionarea internaţionalului roman. Chiricheş, care a ajuns aseară la Napoli pentru a efectua vizita medicală, va semna un contract pe patru sezoane cu gruparea patronată de Aurelio de Laurentiis. Vlad Chiricheş a fost achiziţionat de Tottenham Hotspur de la Steaua Bucureşti, în vara anului 2013, contra sumei de 9,5 milioane de euro. Internaţionalul roman s-a mai aflat în atenţia cluburilor italiene AC Fiorentina şi AS Roma, dar Fiorentina a dezminţit interesul pentru roman.

Regula “Narcis Răducan”

Comitetul Executiv al Federaţiei Romane de Fotbal a aprobat, ieri, propunerea LPF de modificare a ROAF, astfel că un oficial nu poate activa într-un sezon la mai mult de două cluburi din acelaşi nivel competiţional. Noul paragraf din ROAF arată astfel: "În timpul unui an competiţional, un oficial aflat într-o funcţie care-i permite exercitarea unei influenţe asupra hotărarilor clubului (spre exemplu: preşedinte, manager, director executiv, etc) nu-şi poate desfăşura activitatea la mai mult de două cluburi din acelaşi nivel competiţional". Actualul preşedinte al clubului Pandurii Targu Jiu, Narcis Răducan, a activat în sezonul precedent la patru grupări din Liga I, FC Viitorul, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu şi ASA Targu Mureş. De asemenea, Comitetul Executiv al FRF a modificat Regulamentul Disciplinar, astfel că o echipă care nu se prezintă la două meciuri într-un sezon, se retrage sau exte exclusă după începerea campionatului va fi retrogradată în ultima categorie din cadrul asociaţiei judeţene de care aparţine.

Platini, susţinut pe patru continente

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a primit mesaje de susţinere de la patru confederaţii continentale, astfel că a decis să candideze la şefia FIFA, urmand a face anunţul oficial în cursul acestei săptămani. Pe langă forul european pe care-l conduce în acest moment, Platini, în varstă de 60 de ani, este susţinut de America de Sud (CONMEBOL), America de Nord, Centrală şi Caraibe (CONCACAF) şi Asia (AFC), toate aceste confederaţii totalizand 144 de voturi din 209 posibile (reunite în şase confederaţii continentale). El se va înscrie în cursa pentru fotoliul ocupat de elveţianul Sepp Blatter din 1998. Alegerile se vor desfăşura la 26 februarie 2016, la Zürich. Blatter a decis să demisioneze de la preşedinţia FIFA în luna iunie, după ce a izbuncnit scandalul de corupţie în care sunt implicaţi înalţi demnitari ai forului internaţional. Candidaţii care doresc să se înscrie în cursa pentru şefia FIFA o pot face pană la 26 octombrie.

Burleanu: “FRF pe profit”

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, susţine că forul pe care îl conduce este "pe profit" după primele şase luni, deşi la începutul anului 2015 prevăzuse "o pierdere maximă de 500.000 de euro". Acesta nu a oferit detalii privind profitul înregistrat, dar a explicat că acesta se va mări deoarece "banii din zona comercială" vor începe să intre în conturile FRF în a doua jumătate a anului. Preşedintele a precizat că FRF a reuşit să facă profit şi să investească în acelaşi timp în noi competiţii. "Am eficientizat cheltuielile, adică nu s-au mai aruncat bani pe fereastră, am reuşit să ne administrăm foarte bine competiţiile şi să investim în competiţii noi. şi aici menţionez campionatul de elită rezervat juniorilor şi Centrele Regionale de Excelenţă. şi nu ne vom opri aici", a adăugat Răzvan Burleanu.

Schimbări de organigramă

Miodrag Belodedici şi Ion Vlădoiu vor face parte din Comisia Tehnică a FRF pentru sezonul competiţional 2015-2016, anunţă forul de la Casa Fotbalului, după Comitetul Executiv de luni.  Tot începand de ieri, FRF are o nouă organigramă." Ca noutăţi, precizez înfiinţarea unui consiliu administrativ cu mediul de afaceri, în care se vor regăsi toţi partenerii FRF, precum şi un departament de medicină", a declarat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. Comisia Medicală este condusă de Ion Bogdan Codorean, din această mai făcand parte medicul Pompiliu Popescu şi Flavian Arămitu (FC Steaua).
Pe de altă parte, Comitetul Executiv al FRF a aprobat şi ca Radu Vişan să fie propus pentru a face parte din Comisia Asociaţiilor Naţionale şi Ciprian Paraschiv să fie propus ca membru în Comisia de Futsal şi Beach Soccer, ambele comisii UEFA.

Froome vrea în “Vuelta”

Ciclistul britanic al echipei Sky, Chris Froome, recent caştigător în Turul Franţei, a declarat, luni, pentru Sky Sports News, că se gandeşte la posibilitatea de a lua startul în Turul Spaniei. "Este prea devreme să spun sută la sută dacă voi participa în Turul Spaniei, dar mă gandesc la această posibilitate. Ar fi o provocare uriaşă să iau startul într-un alt mare tur", a spus Froome. Chris Froome a caştigat, duminică, pentru a doua oară în carieră Turul Franţei, după ce s-a impus în ediţia cu numărul 102 în faţa rutierilor formaţiei Movistar, columbianul Nairo Quintana şi spaniolul Alejandro Valverde. Froome, în varstă de 30 de ani, a mai caştigat Turul Franţei în 2013. Rutierul britanic are două locuri secunde în Turul Spaniei, în 2011 şi 2014.

Cavani stă două etape

Atacantul echipei naţionale a Uruguayului, Edinson Cavani, a fost suspendat două meciuri după eliminarea din partida cu Chile din sferturile de finală ale Copei America, a anunţat, ieri Federaţia Uruguayană de Fotbal, citată de L'Equipe. La meciul caştigat de Chile, cu scorul de 1-0, Cavani a reacţionat violent la un gest nesportiv al fundaşului advers Gonzalo Jara, care apoi a fost suspendat şi el două meciuri. Roberto Pastoriza, membru al Federaţiei Uruguayene de Fotbal, a declarat că Edinson Cavani a fost suspendat automat o etapă pentru cartonaşul roşu primit, iar pedeapsa i-a fost mărită pentru insultele aduse arbitrului brazilian Sandro Meira Ricci. Cavani va lipsi de la primele două meciuri al Uruguayului din preliminariile Cupei Mondiale din 2018, cu Bolivia (8 octombrie) şi Columbia (12 octombrie). De asemenea, selecţionerul Uruguayului, Oscar Tabarez, a fost suspendat trei meciuri pentru acuze aduse arbitrului în acelaşi caz.

Acuzaţi în Argentina

Ministrul argentinian al Justiţiei a anunţat că cei trei oameni de afaceri argentinieni implicaţi în scandalul de corupţie de la FIFA sunt acuzaţi în ţara lor de fraudă fiscală în valoare de 40 de milioane de dolari. Biroul de criminalitate economică şi spălare de bani din Argentina a depus o plangere împotriva oamenilor de afaceri Alejandro Burzaco, Hugo şi Mariano Jinkis, tată şi fiu.  Cei trei sunt arestaţi la domiciliu, Burzaco la Bolzano (Italia), iar ceilalţi doi la Buenos Aires, şi fac obiectul unei cereri de extrădare din partea justiţiei americane. Procurorii americani susţin că Alejandro Burzaco, 50 de ani, împreună cu Hugo Jinkis, 70 de ani, şi cu fiul acestuia, Mariano Jinkis, 40 de ani, au obţinut prin mituire drepturi media la competiţii din zona nord-americană, centrală şi de sud.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
LENDE, acum 3165 zile, 11 minute, 5 secunde
proasta afacere au facut italienii!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.