Sport

Oaspeţii mizează pe simplu

Ziarul de Vrancea
14 iul 2015 544 vizualizări
La sfarşitul săptămanii echipele Romaniei şi Slovaciei se întalnesc la Mamaia, pentru calificarea în Grupa Mondială a Cupei Davis

Căpitanul nejucător al echipei Slovaciei, Miloslav Mecir, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Romania este favorită în partida de dublu, dar speră ca tenismenii din formaţia lui să obţină calificarea în play-off-ul Grupei Mondiale a Cupei Davis după meciurile de simplu. "Cred că putem obţine mai mult în meciurile de simplu, unde sunt patru puncte puse în joc, faţă de unul singur în partida de dublu, dar important este să luăm trei puncte şi nu contează în ce ordine le obţinem. (...) Desigur, îl felicit pe Tecău pentru victoria obţinută la Wimbledon, este un mare succes. Aţi avut un jucător în semifinală, celălalt a caştigat finala. Dar jocurile vor fi caştigate pe teren. Sigur, favoriţi în partida de dublu sunt jucătorii gazdă, dar favoriţii nu caştigă întotdeauna", a afirmat Miloslav Mecir. El a precizat că nu s-a hotărat asupra echipei de dublu pe care o va trimite în teren, urmand să decidă componenţa ei abia sambătă. "Poţi schimba jucătorii din echipa de dublu chiar şi cu o oră înainte de joc. Aşa că în funcţie de situaţie, după scorul din primele meciuri de simplu, în funcţie de jucători, dacă vor fi obosiţi sau nu, voi decide cine joacă la dublu abia sambătă."
La randul lui, cel mai bun jucător al oaspeţilor, Martin Klizan (locul 38 ATP), crede că diferenţa o vor face partidele de simplu, jucătorii romani fiind în uşor avantaj deoarece joacă în faţa fanilor. El a povestit că a jucat o dată şi a pierdut în faţa lui Marius Copil, dar acum situaţia este diferită. "Îi stiu foarte bine pe Copil şi pe Ungur din turneele challenger. Am jucat cu Copil o dată, pe hard, în urmă cu doi ani şi am pierdut. Dar astăzi este o situaţie diferită, vom juca pe zgură şi cred că este mai bine pentru noi. Toţi suntem jucători buni, dar va fi mai uşor pentru gazde, pentru că vor juca în faţa fanilor. Dar vor fi meciuri frumoase şi vom lupta pană la sfarşit", a spus Martin Klizan. Întrebat de ziarişti dacă şi-a revenit după problemele pe care le-a avut la Wimbledon, cand a abandonat chiar în partida pe care a jucat-o împotriva lui Horia Tecău, Klizan a glumit şi a spus că nu ştie dacă va juca. "Sigur, sunt în formă şi gata de joc", a recunoscut el, razand.
Echipa Slovaciei va fi formată din jucătoii Martin Klizan, locul 38 ATP şi 101 la dublu, Norbert Gombos, locul 126 ATP, Jozef Kovalik, locul 188 ATP, Igor Zelenay, locul 100 ATP la dublu, conduşi de căpitanul nejucător Miloslav Mecir. De partea cealaltă, jucătorii Adrian Ungur, locul 199 ATP, Marius Copil, locul 180 ATP, Horia Tecău, locul 5 ATP la dublu, şi Florin Mergea, locul 7 ATP la dublu, au fost convocaţi de căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Romaniei, Andrei Pavel, pentru întalnirea cu Slovacia, din turul 2 al Grupei I a Zonei Euro/Africane, ce se va desfăşura, de vineri pană duminică, la Club Idu din staţiunea Mamaia. Echipa care va caştiga întalnirea se va califica în play-off-ul pentru Grupa Mondială, iar echipa care va pierde va juca în turul I din Grupa I, Zona Euro/Africană.
Romania şi Slovacia s-au mai întalnit o singură dată în această competiţie, în 2002, în Slovacia, cand tricolorii (Andrei Pavel, Adrian Voinea, Gabriel Trifu şi Victor Hănescu) au caştigat întalnirea, cu scorul de 4-1.
Partidele din întalnirea Romania – Franţa vor fi transmise de TVR 1, TVR HD şi platforma online TVR^ . Meciurile se dispută vineri (12:40, primele jocuri de simplu), sambătă (15:00,dublu) şi duminică (13:00 (ultimele simpluri(.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.