Sport

Din nou, Horia, un pic mai bun

Ziarul de Vrancea
9 iul 2015 588 vizualizări
După un meci de aproape trei ore şi jumătate, perechea Tecău / Rojer s-a calificat în finală la Wimbledon, învingand echipa Mergea / Bopanna * finală feminină între Serena şi Muguruza

Prima semifinală de dublu masculin a turneului de tenis de la Wimbledon, în care s-au înfruntat Horia Tecău şi Florin Mergea a durat trei ore şi 22 de minute şi s-a încheiat, ca de obicei, cu victoria echipei lui Horia. Tecău, împreună cu olandezul Jean-Julien Rogers a caştigat în faţa formaţiei Florin Mergea / Rohan Bopanna (India) cu 4-6, 6-2, 6-3, 4-6, 13-11 după un set decisiv care a durat 73 de minute, iar decizia a fost luată în ultimul game, pe serviciul cuplului romano-indian. A fost a şasea întalnire între Tecău şi Mergea, în circuitul ATP, toate revenind primului, indiferent de partenerii aflaţi de o parte şi de cealaltă. Reamintim că Tecău se va afla la a patra finală de Wimbledon (după 2010, 2011 şi 2012), toate pierdute, în cuplu cu suedezul Robert Lindstedt. În finală, Horia şi Juuls vor întalni perechea învingătoare din cealaltă semifinală, Jamie Murray / John Peers (Marea Britanie / Australia) şi Jonathan Erlich / Philipp Petzschner (Israel / Austria). Singurul roman care a obţinut trofee la Wimbledon (la seniori!) a fost Ilie Năstase, care a caştigat titlul la dublu masculin în 1973, în echipă cu americanul Jimmy Connors şi două titluri la dublu mixt, alături de americanca Rosie Casals.
Horia Tecău a mai fost angrenat aseară în partida de dublu mixt din sferturile de finală, unde joacă cu slovena Katarina Srebotnik. Horia şi-a întalnit, după închiderea ediţiei, fostul partener de dublu, Robert Lindstedt care joacă alături de spaniola Anabel Medina.
Spaniola Garbiñe Muguruza, a fost prima sportivă calificată în finala turneului feminin. Ea a reuşit această performanţă în premieră, după ce a trecut de poloneza Agnieszka Radwanska, scor 6-2, 3-6, 6-3.  Meciul a durat o oră şi 56 de minute. Cealaltă semifinală, considerată duetul supervedetelor, a fost caştigată neaşteptat de uşor de Serena Williams (SUA), scor 6-2, 6-4 cu rusoaica Maria Şarapova, într-o oră şi 24 de minute
Astăzi, de la ora 15:00 se dispută cele două semifinale de simplu masculin, în ordine: Novak Djokovic (Serbia) – Richard Gasquet (Franţa) şi Andy Murray (Marea Britanie) – Roger Federer (Elveţia). “Intrusul” în acest careu este Gasquet (20 WTA), care l-a învins cu scorul de 6-4, 3-6, 4-6, 11-9 pe elveţianul Stanislas Wawrinka, învingător în turneul de la Roland Garros. Gasquet va juca a doua lui semifinală la Wimbledon după 2007. Francezul (29 ani) mai are în palmares încă o semifinală de Grand Slam, în 2013 la US Open. Cei doi erau la egalitate în meciurile directe, după ce Gasquet s-a impus cu 7-5, 6-1 în 2006, la Paris, iar Wawrinka a caştigat în 2013, la Roland Garros. Tot astăzi se dispută şi semifinalele la dublu feminin: Timea Babos / Kristina Mladenovic (Ungaria / Franţa) – Ekaterina Makarova / Elena Vesnina (Rusia) şi Martina Hingis / Sania Mirza (Elveţia / India) – Raquel Jones / Abigail Spears.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.