Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Halep s-a mai liniştit

Ziarul de Vrancea
7 iul 2015 564 vizualizări
Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 3 WTA, a mulţumit fanilor care au încurajat-o în ultima perioadă, într-un mesaj postat pe Facebook, în care a transmis mulţumiri şi pentru critici, deoarece "orice critică poate fi constructivă"

"Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi scris şi m-aţi încurajat în ultima perioadă. Vreau să vă mulţumesc şi pentru critici, pentru că, în definitiv, orice critică poate fi constructivă dacă reuşim să o primim aşa cum trebuie", a scris jucătoarea. Halep, semifinalista ediţiei precedente, a fost învinsă, cu scorul de 7-5, 4-6, 3-6 de sportiva slovacă Jana Cepelova, locul 106 WTA, în prima manşă a turneului de la Wimbledon. Ea va reveni în activitate la turneele de pe continentul nord-american, care preced USOpen, ultimul Grand Slam al anului, programat să se desfăşoare între 31 august şi 13 septembrie.

Steaua îl vrea pe Mengolo

Administratorul judiciar al clubului Universitatea Cluj, Marieta Anastasescu, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că există un interes din partea Stelei pentru atacantul camerunez Justin Mengolo şi a precizat că îi aşteaptă pe oficialii campioanei Romaniei la negocieri. "Justin Mengolo mai are contract cu Universitatea Cluj încă un sezon, e important de ştiut acest lucru pentru că am văzut că mai sunt oameni de fotbal care lansează ideea că ar fi liber de contract. Există un interes din partea Stelei, aştept ca domnul Valeriu Argăseală (să mă contacteze, să discutăm. Mengolo a fost notificat în urmă cu două luni, pe adresa pe care ne-a lăsat-o la club, că angajamentul este prelungit automat, conform contractului semnat vara trecută", a spus administratorul judiciar. Justin Junior Mengolo (22 de ani) a semnat cu Universitatea Cluj în luna iulie a anului trecut un contract pe un sezon, cu opţiune de prelungire din partea clubului. în stagiunea precedentă, camerunezul a bifat 28 de partide, marcand de cinci ori. La 9 iunie, atacantul a debutat pentru selecţionata Camerunului, jucand ca titular în egalul cu RD Congo, 1-1.

Djokovic nu vine la Cupa Davis

Tenismanul Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial, nu va evolua în meciul pe care Serbia îl va disputa cu Argentina, în sferturile de finală ale Cupei Davis, a anunţat, ieri, Gazzetta dello Sport. Federaţia Sarbă de Tenis a anunţat că echipa de Cupa Davis va fi compusă din jucătorii Viktor Troicki (locul 24 ATP), Dusan Lajovic (locul 86 ATP), Janko Tipsarevic (locul 486 ATP) şi Nenad Zimonjic (locul 11 în clasamentul de dublu). Partida Argentina - Serbia, din sferturile de finală ale Cupei Davis, se va disputa în perioada 17-19 iulie, la Buenos Aires.

Maftei s-a înrolat la Voluntari

Fundaşul Vasile Maftei a semnat, luni, un contract pe un sezon, cu opţiune de prelungire, cu FC Voluntari, a anunţat gruparea din Liga I, pe pagina sa de Facebook. Jucătorul în varstă de 34 de ani se va alătura lotului antrenat de Bogdan Argeş Vintilă. Vasile Maftei semnase un contract cu ASA Targu Mureş la 16 iunie, dar luni a decis să părăsească gruparea vicecampioană, după ce conturile clubului au fost blocate.

Transfer cu temporizare: Turan la Barcelona

Mijlocaşul echipei Atletico Madrid, Arda Turan, va fi achiziţionat de FC Barcelona şi va semna un contract din 2016 pană în 2020. Arda Turan se va antrena în următoarele şase luni cu FC Barcelona şi va semna contractul în 2016, după ce catalanilor li se va ridica interdicţia de a face transferuri impusă de FIFA. Jucătorul turc a fost achiziţionat pentru 34 de milioane de euro, plus şapte milioane din bonusuri. FC Barcelona, care urmează să îşi aleagă un nou preşedinte, trebuie să valideze achiziţionarea jucătorului pană la 20 iulie. În caz contrar, clubul catalan va trebui să plătească o amendă de 3,4 de euro grupării Atletico Madrid.

Un scoţian arbitrează Supercupa Europei

Arbitrul scoţian William Collum va conduce la centru Supercupa Europei, care va avea loc la 11 august, la Tbilisi, între FC Barcelona şi FC Sevilla, informează uefa.com. Collum, în varstă de 36 de ani, este arbitru internaţional din 2006 şi a condus 67 de meciuri din competiţiile UEFA. William Colum va fi ajutat la cele două linii de Damien MacGraith (Irlanda) şi de compatrioţii săi Francis Connor şi Graham Chambers, în timp ce asistenţi adiţionali vor fi Bobby Madden şi Kevin Clancy. Partida dintre FC Barcelona, caştigătoarea Ligii Campionilor, şi FC Sevilla, deţinătoarea Ligii Europa, va avea loc în 11 august, de la ora 21.45, la Tbilisi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.