Sport

Lituanianul Laurynas Grigelis, dublu învingător la Vrancea Trophy

Dan Chiriac
5 iul 2015 1037 vizualizări
Lituanianul a reuşit să se impună în turneul de dublu alături de italianul Fortuna, dar şi la simplu, după ce a câştigat finala desfăşurată pe parcursul a două zile u sâmbătă, finala a fost întreruptă din cauza ploii u duminică, pe o vreme foarte frumoasă, finala a mai durat doar 20 de minute u învingătorul a ridicat un CEC în valoare de 2.160 de dolari, în timp ce învinsul a primit 1272 dolari

Dublă victorie pentru litanianul Laurynas Grigelis la “Vrancea Trophy – Trofeul Consiliului Judeţan – Municipiul Focşani”. Sportivul s-a impus atât în turneul de dublu, alături de italianul Claudio Fortuna Fortuna, dar şi la simplu. Dublul succes nu este întâmplător, lituanianul ocupând în urmă cu trei ani poziţia 188 în clasamentul mondial. Experienţa sa şi-a spus cuvântul, Grigelis reuşind să se impună la capătul unui turneu în care a pierdut doar un set în faţa lui Maxim Dubarenko. Finala de simplu s-a desfăşurat pe parcursul a două zile. Sâmbătă dimineaţă, cei doi jucători au stat pe teren aproape o oră şi jumătate, până când ploaia a întrerupt partida. Grigelis a condus cu 5-1 în primul set şi toată lumea se gândea că meciul se va termina foarte repede. Numai că argentianul Kestelboim a reuşit o revenire puternică, a ajuns la 4-5 şi a avut o minge care i-a dat şansa de a egala situaţia pe tabela de marcaj. Grigelis a câştigat până la urmă primul act cu 6-4, moment în care a început ploaia. S-au mai jucat trei gameuri, timp în care organizatorii au avut nevoie de o pauză de câteva minute după ce una dintre tuşele terenului s-a stricat.

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis a venit la meci

Chiar dacă cei doi jucători au sperat că meciul se va relua după-amiază, în cele din urmă o nouă repriză de ploaie i-a determinat pe organizatori să mute finalul meciului pentru duminică dimineaţă. Ieri nu s-au mai jucat decât 20 de minute. Laurynas Grigelis a dominat clar a doua parte a meciului. Acesta a reuşit să obţină repede două breakuri şi a obţinut victoria finală cu scorul de 6-4, 6-3. Este de remarcat că finala turneului s-a bucurat de prezenţa preşedintelui Federaţiei Române de Tenis, George Cosac. Acesta a fost la Arenele “George Bucuroiu” doar sâmbătă, când s-a jucat cea mai mare parte a finalei.  Acesta a fost partea meciului ce a putut fi urmărită în direct şi la televizor, prin intermediul postului digisport. De menţionat că partida a fost arbitrată de preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din România.

Învingătorul ia 2.160 USD, învinsul1.272

Cei care au contribuit la buna desfăşurarea a turneului au fost aplaudaţi la final – poza vrancea trophy

Cei doi finalişti au promis că se vor întoarce la Focşani – poza tenis

Festivitatea de premiere a fost efectuată de primarul Decebal Bacinschi şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Ion Cel Mare. Cei doi jucători au ţinut să remarce că nu a fost deloc uşor să dispute această finală pe parcursul a două zile, dar s-au arătat încântaţi că în tribune au fost prezenţi, în cele două zile, un număr apreciabil de spectatori. Aceştia au promis că vor reveni la Focşani pentru a juca tenis. Învingătorul turneului Vrancea Trophy, Laurynas Grigelis, a primit un CEC în valoare de 2.160 de dolari, în timp ce învinsul Mariano Kestelboim a primit 1.272 dolari.

Laurynas Grigelis, învingător şi la dublu

Ploaia a amânat şi finala turneului de dublu. Programată inţial pentru vineri, la orele 17.30, aceasta a început cu o oră întârziere, interval de timp folosit de organizatori pentru a reface terenul unu după ploaia torenţială căzută vineri după-amiază. Meciul a fost echilibrat doar în primul set, când Maxim Dubarenko şi Vladislav Manafov au lăsat impresia că pot pune probleme adversarilor lor. Laurynas Grigelis şi Cluadio Fortuna au câştigat până la urmă primul set. Al doilea act a fost doar o simplă formalitate, Dubarenko şi Manafov lăsând senzaţia că nu mai pot întoarce soarta meciului. Dubarenko chiar a trimis câteva servicii la doi-trei metri în out, fapt ce a stârnit nemulţumiri în rândul spectatorilor prezenţi în tribunele Arenei “George Bucuroiu”. (Dan CHIRIAC)
Rezultatele sferturilor:
Simplu
Vasile Antonescu – Vladislav Manafov 7-6 (6), 6-3
Kamil Majchrzac – Mariano Kestelboim 6-1, 1-6, 3-6
Maxim Dubarenco – Laurynas Grigelis 4-6, 6-3, 3-6
Guillermo Rivera-Aranguiz – Miljan Zekic 3-6, 6-7 (4), 2-6

Dublu - semifinale
Vasile Antonescu/Dragoş Dima – Claudio Fortuna/ Laurynas Grigelis 1-6, 0-6
Maxim Dubarenco/ Vladislav Manafov – Gerard Granollers-Pujol/Mark Vervoort 6-3, 6-4

Rezultatele  de vineri
Laurynas Grigelis – Miljan Zekic 7-5, 6-1
Vasile Antonescu – Mariano Kestelboim 0-1 abandon Antonescu

Finala de dublu: Claudio Fortuna/ Laurynas Grigelis – Maxim Dubarenco/ Vladislav Manafov 6-2, 6-1
Finala
Laurynas Grigelis – Kestelboim 6-4, 6-3


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.