Sport

VIDEO!!! Adrian Voinea, atracţia meciului de aseară: "La 41 de ani, am ocazia să joc în faţa publicului din Focşani"

Dan Chiriac
2 iul 2015 1506 vizualizări
Fostul mare sportiv nu a jucat niciodată pe terenurile din Sud până ieri u Adrian Voinea a jucat alături de Vasile Antonescu în partida demonstrativă u la finalul zilei de ieri, Vasile Antonescu s-a calificat în semifinale la Vrancea Trophy u românul a trecut în două seturi de rusul Manafov şi va juca azi pentru un loc în mare finală u azi, de la orele 17.30 are loc finala probei de dublu

Aseară a avut loc meciul demonstrativ, cu participarea celui mai bun tenisman pe care l-a dat Vrancea, fost component de bază al echipei de Cupă Davis a României, Adrian Voinea. Acesta a făcut pereche cu Vasile Antonescu. Cei doi au întâlnit un cuplu canadian, din care a făcut parte şi “românul” Iustin Ghindă. “Nu am avut ocazia să joc vreodată pe terenurile din Sud. Pe vremea mea nu erau turnee în oraşul meu. Îmi aduc aminte de primele lecţii luate de la profesorul George Bucuroiu pe acest teren. Mă învăţa cum să lovesc mingea. Acum, la 41 de ani, am ocazia să joc în faţa publicului din Focşani şi sper ca acesta să fie îngăduitor cu mine. Am o vârstă şi nu reuşesc să mai joc la fel tenis”, ne-a spus plin de modestie Adrian Voinea, supranumit "Voinicul".  Cum anul acesta se împlinesc 20 de ani de la victoria în faţa lui Boris Becker, Voinea a rememorat istoria turneului de la Paris. “Aveam 21 de ani, a fost un vis! Nu mă aşteptam eu atunci să-l bat pe Becker. Totul a fost ceva neaşteptat”, a comentat “Voinicul”.
Tenis şi ... vin
Acesta a urmărit în această săptămână mai multe partide din turneul Vrancea Trophy. “E un nivel ridicat, sunt mulţi jucători buni. Poate marţi au fost prea multe partide într-o singură zi, dar în rest totul a fost OK. Favoritul 1, un polonez, e numărul 297 mondial şi are doar 19 ani. Dacă va continua să joace la fel poate ajunge mult mai sus”, consideră Adrian Voinea. După jocul demonstrativ au urmat schimburi de mingi cu copii din asistenţă, o tombolă şi o sesiune de autografe. Miercuri seara, jucătorii prezenţi la turneul de la Focşani au făcut o vizită la o cramă din oraşul Odobeşti.

Voinea a  fost aplaudat de publicul prezent în tribune. Prezenţa pe teren a Voinicului a adus pe arenele George Bucuroiu sute de focşăneni

 Jucătorii străini au putut vedea modul în care se fabrică, dar mai ales cum se păstrează vinul românesc de calitate. Toţi au rămas impresionaţi de calitatea vinului din Vrancea, mai ales că au avut ocazia să guste câte un pahar. Printre participanţi s-a aflat şi Adrian Voinea, cel care a dorit să fie alături de jucătorii prezenţi la turneul "Vrancea Trophy". Seara, distracţia s-a mutat la Soho Pub, acolo unde distracţia a fost ponderată, toţi jucătorii pregătindu-se pentru meciurile de a doua zi.
 

Antonescu, favorit în semifinala cu Kestelboim
 

România are un reprezentant în semifinalele turneului de tenis de la Arenele “George Bucuroiu” din Sud. Vasile Antonescu a ajuns în penultimul act al turneului Vrancea Trophy, după ce a trecut ieri de rusul Manafov. Vasile Antonescu a jucat foarte bine în faţa unui jucător care o oferit o replică pe măsură. Românul a reuşit să facă break-ul la mijlocul primului set şi a servit pentru set la 5-4. Numai că rusul a arătat că nu întâmplător este unul dintre favoriţii acestui turneu şi a egalat la 5. Soarta setului s-a decis la tie-break, acolo unde Antonescu a fost mai precis şi a câştigat cu 8-6. Setul doi a fost echilibrat doar până la 2-2, după care Antonescu a reuşit break-ul şi s-a distanţat la 5-2. Apoi, fiecare jucător şi-a valorificat serviciul, iar Antonescu s-a impus cu 6-3. Misiunea lui Antonescu în semifinale nu va fi deloc uşoară. Românul urmează să joace cu argentianul Kestelboim, cel care l-a eliminat pe principalul favorit al turneului, polonezul Majchrzak. A doua semifinală de azi va fi la fel de echilibrată. Favoritul doi, sîrbul Zekic, nu va avea un meci uşor în faţa lituanianului Grigelis. Acesta s-a impus în trei seturi în faţa moldoveanului Dubarenko, cel care nu a reuşit nici anul trecut să ajungă în semifinalele turneului de la Focşani chiar dacă a fost cap de serie numărul 1. Grigelis a câtigat primul set cu 6-4, după ce a reuşit breakul la început, dar l-a cedat pe al doilea cu 6-3. În decisiv, acesta a fost mult mai precis, iar la 4-3 a câştigat pe serviciul adversarului, asigurându-şi succesul.

Cum au jucat primii doi favoriţi?

Polonezul Majchrzak a început tare meciul cu argentianul Kestelboim şi a reuşit breakul de la primul serviciu al adversarului. După ce a câştigat cu 6-1 primul set, favoritul unu a repetat emoţiile din jocul cu italianul Fortuna, când a avut nevoie de peste două ore pentru a trece în sferturile de finală. Kestelboim a dominat clar actul secund pe care l-a câştigat la 1, chiar dacă a avut ocazia să o facă chiar la zero. Setul decisiv i-a revenit argentianului, care a produs astfel o mare surpriză. Sârbul Zekic a trecut de chilianul Rivera, dar a avut serios de luptat în actul secund. După 6-3, chilianul s-a ţinut tare în actul secund, încercând să împingă meciul în decisiv. România este reprezentată şi pe tabloul de dublu unde, după rezultatele de miercuri, merg în semifinale Vasile Antonescu şi Dragoş Dima. Însă, România nu mai are speranţe la titlul în turneul de dublu. Vasile Antonescu şi Dragoş Dima au jucat aseară semifinala şi au pierdut calificarea în ultimul act. Accidentat, Dima nu a putut juca la adevărata valoare, astfel încât, adversarii s-au impus cu scorul de 6-1, 6-0. Azi, de la orele 17.30 are loc finala turneului de dublu. Perchea Dubarenko/Manafov vor avea întâlni pe Claudio Fortuna/Laurynas Grigelis. (Dan CHIRIAC)
Rezultatele jocurilor de miercuri, 1 iulie 2015
Simplu
Kamil Majcharzac – Claudio Fortuna 7-6 (3), 7-5
Mariano Kestelboim – Gerard Granollers Pujol 6-4, 7-5
Vasile Antonescu – Wilson Leite 6-3, 6-3
Vladislav Manafov – Juan Garcia Ameal 6-2, 7-5
Maxim Dubarenco – Luca George Tatomir 6-3, 6-2
Laurynas Grigelis – Samm Butler 7-6 (4), 6-2
Guillermo Rivera-Aranguiz – Loic Perret 1-6, 6-0, 7-6 (5)
Miljan Zekic – Dragoş Dima 6-3, 4-6, 6-4
Dublu
Filip Horansky/Vadim Ursu – Gerard Granollers-Pujol/Mark Vervoort 1-6, 0-6
Vasile Antonescu/Dragoş Dima – Alexandru Daniel Carpen/Ilija Vucic 6-7 (5), 6-3, 10-8
Claudio Fortuna/Laurynas Grigelis – Victor-Mugurel Anagnastopol/Vlad Victor Cornea 6-3, 6-3
Maxim Dubarenco/Vladyslav Manafov – Bogdan Ionuţ Apostol/Luca George Tatomir 6-4, 6-1
Joi s-au disputat partidele:
Terenul 1
Ora 11,00: Vasile Antonescu – Vladislav Manafov 7-6, 6-3
Kamil Majcharzac – Mariano Kestelboim 6-1, 1-6
Vasile Antonescu/Dragoş Dima – Claudio Fortuna/Laurynas Grigelis 1-6,0-6
Terenul 2
Ora 11,00:
Maxim Dubarenco – Laurynas Grigelis 4-6, 6-3
Guillermo Rivera-Aranguiz – Miljan Zekic 3-6, 7-6, 2-6
Maxim Dubarenco/Vladyslav Manafov – Gerard Granollers-Pujol/Mark Vervoort  6-3, 6-4

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.