Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Prepeliţă a plecat la Ludogoreţ

Ziarul de Vrancea
1 iul 2015 499 vizualizări
Mijlocaşul Andrei Prepeliţă, care şi-a terminat înţelegerea cu FC Steaua la 30 iunie, a semnat un contract cu gruparea Ludogoreţ Razgrad, el fiind prezentat oficial,ieri, pe site-ul campioanei Bulgariei.

"Transferul la Ludogoreţ reprezintă o nouă pagină în cariera mea. Cunosc foarte bine această echipă şi sper că va merge în Liga Campionilor cu ajutorul meu", a declarat Prepeliţă, care va purta numărul 30 pe tricou la noua lui formaţie. În varstă de 29 de ani, Prepeliţă a mai evoluat la FC Argeş şi Universitatea Craiova, înainte de a se transfera la Steaua, în 2011. El a jucat de patru ori în echipa naţională a Romaniei. Tot ieri a fost prezentat şi atacantul olandez de origine congoleză, Jody Lukoki, transferat de Ludogoreţ de la Zwolle.

Argentina – Chile în finală la Copa America

Echipa naţională a Argentinei s-a calificat în finala Copei America, după ce a învins, în noaptea de marţi spre miercuri, la Concepcion, în semifinale, cu scorul de 6-1 (2-1), reprezentativa Paraguayului, informează site-ul oficial al competiţiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Rojo (’15), Pastore (’27), Di Maria (’47, ’53), Agüero (’80) şi Higuain (’83), iar pentru învinşi a înscris Barrios, în minutul 43. În finala Copei America, care va avea loc sambătă, la Santiago de Chile, Argentina va întalni selecţionată statului Chile, care a trecut, cu scorul de 2-1, de formaţia din Peru. Finala mică, dintre Peru şi Paraguay, se va disputa în noaptea de vineri spre sambătă, la Concepcion.

Pennetta a primit “Premiul Inimii”

Sportiva italiană Flavia Pennetta a caştigat premiul Heart Award, acordat de Federaţia Internaţională de Tenis în urma voturilor fanilor, distincţie pentru care a fost nominalizată şi Alexandra Dulgheru. Pennetta va primi un cec de 3.000 de dolari, banii urmand să fie donaţi unei fundaţii înfiinţate în memoria lui Federico Luzzi, fost jucător de tenis care a murit în 2008 de leucemie.  Flavia Pennetta a fost nominalizată după prestaţia pe care a avut-o la întalnirea Italiei cu SUA, scor 3-2, din play-off-ul pentru Grupa Mondială. Pennetta a învins-o la simplu pe Christina McHale, iar la dublu s-a impus alături de Sara Errani în faţa cuplului Alison Riske/Serena Williams. Pe langă Pennetta şi Dulgheru au mai fost nominalizate Victoria Azarenka (Belarus) şi Timea Bacsinszky (Elveţia).

Poloiştii la Portugalete, în Spania

Echipa naţională de polo a Romaniei va participa la finalul săptămanii la Turneul celor patru naţiuni de la Portugalete, alături de ţara gazdă, Spania, şi de reprezentativele Rusiei şi Germaniei. Echipa Romaniei va întalni Spania, vineri, Rusia sambătă şi Germania, duminică.  Naţionala Romaniei a ratat calificarea la Campionatul Mondial din acest an, care va începe în 24 iulie, la Kazan, şi se pregăteşte pentru Campionatul European din 2016, care va avea loc la Belgrad (Serbia), în perioada  10-23 ianuarie. La CE din 2014, Romania s-a clasat pe locul 8, ultimul calificant direct la turneul final din 2016, alte opt echipe urmand să provină din turul doi al calificărilor, după meciurile din 25-27 septembrie.

Suedezii, campioni europeni la tineret

Echipa naţională de fotbal  tineret a Suediei a caştigat în premieră Campionatul European, după ce a învins, marţi, în finală, cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare, reprezentativa Portugaliei. La finalul celor 120 de minute de joc, scorul a fost egal, 0-0. La loviturile de departajare au marcat Guidetti, Thelin, Augustinusson şi Lindelöf pentru Suedia, Paciencia, Toze şi Joao Mario pentru Portugalia, în timp ce suedezul Abdul Khalili şi portughezii Esgaio şi William Carvalho au ratat. Suedia a devenit a zecea naţiune care caştigă titlul european la tineret. Golgeterul competiţiei a fost cehul Jan Kliment, cu trei reuşite.

Douglas Costa va juca la Bayern

Mijlocaşul brazilian al echipei Şahtar Doneţk, Douglas Costa, va juca din sezonul viitor la formaţia Bayern München, au anunţat, ieri, cele două cluburi. Pentru achiziţionarea internaţionalului brazilian, campioana Germaniei va plăti 30 de milioane de euro. Douglas Costa, în varstă de 24 de ani, a semnat un contract pe cinci sezoane cu Bayern şi va purta tricoul cu numărul 11. Mijlocaşul brazilian a fost achiziţionat de Şahtar Doneţk în ianuarie 2010 şi a marcat 38 de goluri în 203 meciuri jucate pentru formaţia pregătită de Mircea Lucescu. Douglas Costa a caştigat cu Şahtar cinci titluri de campion, patru Cupe ale Ucrainei şi patru Supercupe.

Ciclist italian dopat

Ciclistul italian Davide Appollonio a fost depistat pozitiv cu eritropoietină (EPO) la 14 iunie, la două săptămani după încheierea Turului Italiei, a anunţat, miercuri, site-ul oficial al echipei Androni-Sidermec. Appollonio, în varstă de 26 de ani, a fost suspendat de Uniunea Ciclistă Internaţională pană la efectuarea probei B. Rutierul italian, care a fost depistat pozitiv la un control în afara competiţiilor, ar fi trebuit să participe la Turul Sibiului, competiţie ce se desfăşoară în perioada 1-5 iulie. Davide Appollonio a făcut parte din echipele Cervelo (2010), Sky (2011, 2012), Ag2r (2013, 2014), iar din acest an concurează pentru Androni-Sidermec, unde este legitimat şi romanul Serghei Ţvetcov.

A început Liga Campionilor

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, în prima manşă a turului întai preliminar al Ligii Campionilor: Piunik Erevan (Armenia) - SS Folgore (San Marino) 2-1; Lincoln FC (Gibraltar) - FC Santa Coloma (Andorra) 0-0; Crusaders FC (Irlanda de Nord) - Levadia Tallinn (Estonia) 0-0.Partida B36 Torshavn (Insulele Feroe) - The New Saints FC (Ţara Galilor) se va disputa miercuri. Meciurile retur vor avea loc la 7 iulie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.