Sport

Euromania Dumbrăveni a câştigat Cupa României

Dan Chiriac
15 iun 2015 1037 vizualizări
Cele două finaliste au terminat la egalitate cele 120 de minute regulamentare u echipa preăgtită de Daniel Bănică a fost mai exactă la loviturile de depratajare u FC Panciu, campioana judeţului Vrancea, a fost premiată în pauza meciului

Echipa Euromania Dumbrăveni a câştigat faza judeţeană a Cupei României, după ce a trecut cu scorul de 4-3 de Victoria Gugeşti, după executarea loviturilor de departajare. Finala, desfăşurată pe stadionul Milcovul, în prezenţa a peste o mie de spectatori, a opus două rivale, care au avut galeriile numeroase. Acestea şi-au susţinut favoriţii pe toată durata partidei. La finalul celor 120 de minute regulamentare scorul a fost egal 0-0. La loviturile de departajare, Euromania Dumbrăveni s-a impus cu 4-3. La finalul meciului, preşedintele AJF Vrancea, Dan Dumitru, a premiat cele două finaliste. Jucătorii, antrenorii şi primarii celor două localităţi, Valentin Tîlvăr şi Vasile Vatră, au primit diplome din partea organizatorilor. Ambele echipe au primit câte o cupă, dar şi un echipament de joc şi mingi. Victoria Gugeşti a fost surpriza plăcută a actualei ediţii a fazei judeţene a Cupei României. Finala a fost condusă de o brigadă formată din Mihai Gică, Cristi Voicu, Marius Stoica şi Iulian Iacob. Aceştia au primit câte o plachetă la festivitatea de premiere. În deschiderea finalei Cupei României a avut loc un interesant meci de copii, arbitrat de o brigadă formată din Sorin Biîzan – Mădălin Andreevici – Toader George. Euromania Dumbrăveni va juca în primul tur al fazei naţionale.  Echipa pregătită de Daniel Bănică va reprezenta judeţul în fazele naţionale, care vor debuta la mijlocul lunii iulie.

Ironii între suporteri

Tribunele stadionului Milcovul din Focşani au fost populate la meci de peste o mie de spectatori. Cele două comune vecine au avut suporteri care şi-au susţinut favoriţii pe tot parcursul jocului. Nu au lipsit nici mesajele ironice între suporterii celor două echipe. “În 90, când noi jucam cu Farul, voi vă adăposteaţi sub Suvorov” sau “La Gugeşti, cupa e e o tradiţie, la voi doar o ambiţie”, au fost mesajele afişate de suporterii gugeşteni. Cu toate ironiile între cele două galerii, atmosfera a rămas plăcută, incidentele lipsind pe durata celor peste trei ore cât a durat finala. La festivitatea de premiere, bucuria s-a mutat în rândul fanilor veniţi de la Dumbrăveni, care au sărbătorit alături de favoriţi. Echipa din Dumbrăveni reuşeşte să obţină trofeul după ce anul trecut a jucat finala, iar în urmă cu două sezoane semifinala. Trofeul a fost ridicat de antrenorul echipei, Daniel Bănică, însoţit de băiatul său de 5 ani.

Campionii Vrancei, premiaţi de Altdorf Tehnik

Campioana judeţului Vrancea în sezonul 2014/2015, FC Panciu, a fost premiată la pauza meciului de duminică

În pauza finalei Cupei României a fost premiată şi campiona Superligii Altdorf Tehnik. În prezenţa reprezentantului sponsorului principal, jucătorii FC Panciu au primit tricourile de campioni, dar şi trofeul pentru titlul obţinut în sezonul 2014/2015. FC Panciu va reprezenta judeţul la barajul de promovare în liga a treia. Păncenii, pregătiţi de Dănuţ Bolocan şi Paul Cioran, au ca obiectiv promovarea în liga a treia. Pe 20 şi 27 iunie, păncenii vor juca cu Victoria Traian, din judeţul Brăila. 42 de campioane judeţene se vor duela în 21 de duble tur-retur, pe 20 şi 27 iunie. Conform hotărârii Comitetului Executiv al FRF din 23 aprilie 2015, în ediţia de campionat 2015-2016 vor promova cele 21 de echipe câştigătoare ale meciurilor de baraj dintre cele 42 de campioane declarate de AJF/AMFB. Jocurile se vor disputa în sistem eliminatoriu, tur - retur, pe terenurile fiecărei echipe, la datele de 20 iunie 2015, respectiv 27 iunie 2015, cu începere de la ora 17.30. Ultima zi pentru depunerea tabelelor nominale cu jucătorii care participă la jocurile de baraj este 17 iunie. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.