Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Dolniceanu recidivează la Moscova

Ziarul de Vrancea
1 iun 2015 595 vizualizări
Sportivul ieşean Tiberiu Dolniceanu, legitimat la CS Dinamo, a caştigat, sambătă, pentru al doilea an consecutiv Grand Prix-ul de sabie seniori de la Moscova, informează frscrima.ro.

Printre adversarii de la Moscova ai lui Dolniceanu s-au numărat campionul mondial Nicolas Limbach (Germania) şi campionul olimpic Aron Szilagyi (Ungaria). în finală, Tiberiu Dolniceanu s-a impus cu 15-11  în faţa lui Matyas Szabo, fiul fostei campioane mondiale romane Reka Szabo şi al lui  Vilmoş Szabo, antrenorul echipei de sabie a Germaniei, campioană mondială în 2014.Înainte de finală, Tiberiu a trecut cu 15-9 de José Carvajal (Venezuela), cu 15-10 de Ilia Motorin (Rusia), cu 15-11 de Nicolas Limbach, cu 15-11 de Joseph Polossifakis (Canada) şi cu 15-14 de Aron Szilagyi.

Convocări preliminare

Selecţionerul naţionalei Romaniei, Anghel Iordănescu, a convocat 12 jucători din Liga I, care au evoluat mai puţin în ultima perioadă şi care au încheiat mai devreme sezonul competiţional, pentru un stagiu de pregătire ce se va desfăşura în perioada 2-7 iunie, a anunţat, ieri, site-ul FRF. Astfel, se vor integra în acest stagiu de pregătire, premergător cantonamentului ce debutează în 8 iunie, următorii fotbalişti: Lung, Săpunaru, Sepsi, Pintilii (astăzi), Bumba (joi), Bălgrădeanu, Prepeliţă, Popa, Stanciu, Chipciu, Papp, Tamaş (sambătă). Partida Irlanda de Nord - Romania, din grupa F a Campionatului European din 2016, se va disputa la 13 iunie, pe stadionul Windsor Park din Belfast, de la ora 21.45.

Locul III pentru gimnaste, la Torino

Echipa feminină de gimnastică a Romaniei s-a clasat pe locul 3, cu 215,650 puncte, sambătă, la Trofeo Torino, competiţie caştigată de Rusia, urmată pe podium de Italia. Romania a deplasat cinci  gimnaste la turneul din Italia - Silvia Zarzu, Laura Jurca, Andreea Iridon, Anamaria Ocolişan şi Andreea Ciuruşniuc, deoarece Diana Bulimar a devenit indisponibilă în ultimul moment. Pe prima poziţie s-a clasat echipa Rusiei (224,850 puncte), urmată de Italia (218,000), iar Columbia a fost pe locul 4 (207,650), toate aliniind cate şase gimnaste în concurs. În clasamentul individual, Seda Tuthalian s-a clasat pe prima poziţie (57,400 puncte), cea mai bună clasare a unei gimnaste romance fiind locul VII– Laura Jurca (53,700).  Trofeo Torino a fost o etapă de verificare importantă înaintea Jocurilor Europene de la Baku, programate în luna iunie.


Vizer lasă SportAccord

Marius Vizer şi-a anunţat, duminică, demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei SportAccord, care reuneşte federaţiile olimpice şi non-olimpice, for pe care îl conducea din 2013. Vizer fusese reales pentru un nou mandat în aprilie, dată la care a afirmat că preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, blochează activitatea forului pe care romanul îl conduce din 2013.De obicei, CIO organiza şedinţe ale Comitetului Executiv în timpul întrunirilor SportAccord, însă de această dată nu a mai făcut-o. De asemenea, CIO a interzis reprezentanţilor oraşelor candidate pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 să participe la întalnirea SportAccord. Totodată, Vizer a criticat Agenda 2020 a CIO, care a fost aprobată în decembrie, şi prin care se doreşte ca Jocurile Olimpice să devină mai atractive pentru spectatori, oraşe candidate şi sponsori. În scrisoarea de demisie, Vizer a afirmat că de acum încolo se va dedica judo-ului, el fiind preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Judo.

S-a stins Vladimir Arnautovic

Vladimir Arnautovic, antrenorul campioanei CSU Ploieşti, a încetat din viaţă, sambătă dimineaţă, într-o clinică din Belgrad, a anunţat site-ul clubului ploieştean. "Diagnosticat cu cancer la ficat, în luna februarie a acestui an, Arnautovic a pierdut, astăzi, lupta cu viaţa, la capătul unei îndelungate suferinţe", a scris site-ul menţionat.  Din postura de jucător şi antrenor al prahovenilor, Vladimir Arnautovic a cucerit 8 titluri de campion, 3 Cupe ale Romaniei şi o Supercupă, conducand, totodată, echipa ploieşteană către cel mai de succes sezon european din istorie, prin atingerea fazei "Last 32", în EuroCup.

Finale de Cupe

Formaţia FC Barcelona a caştigat, sambătă, pentru a 27-a oară Cupa Spaniei, după ce a învins în finală, pe Camp Nou, cu scorul de 3-1, echipa Athletic Bilbao. Messi a marcat de două ori în minutele 20 şi 74, iar Neymar în minutul 36. Pentru Athletic Bilbao a înscris Williams, în minutul 80. FC Barcelona se impusese ultima dată în Cupa Spaniei în 2012, iar primul său astfel de trofeu datează din 1910. Cupa Angliei a revenit pentru a doua oară consecutiv echipei Arsenal, care a învins în finală cu 4-0 pe Aston Villa, prin golurile marcate de Walcott (’40), Sanchez (’50), Mertesäcker (‘62) şi Giroud (‘90^3). Wolfsburg s-a impus în finala Cupei Germaniei, scor 3-1 cu Borussia Dortmund. Au marcat: Luiz Gustavo (’22), de Bruyne (’33), Dost (’38) / Aubameyang (‘5), În finala Cupei Franţei, PSG a învins Auxerre cu 1-0, prin golul marcat în min. 65 de Cavani.

Contador a caştigat “Il Giro”

Ciclistul spaniol al echipei Tinkoff-Saxo, Alberto Contador, a caştigat, duminică, pentru a doua oară în carieră Turul Italiei, informează Gazzetta dello Sport. Contador, în varstă de 32 de ani, s-a mai impus în Turul Italiei în 2008. În cea de-a 98-a ediţie a Il Giro, Contador, care nu a caştigat nicio etapă, i-a devansat pe rutierii formaţiei Astana, italianul Fabio Aru (un minut şi 53 de secunde) şi spaniolul Mikel Landa (trei minute şi cinci secunde).Acesta este al şaptelea succes într-un mare tur pentru Contador, după ce a mai caştigat Turul Italiei în 2008, Turul Franţei în 2007 şi 2009, şi Turul Spaniei în 2008, 2012 şi 2014. Spaniolul s-a mai impus în Marea Buclă în 2010 şi în Il Giro în 2011, dar aceste performanţe i-au fost retrase după ce a fost depistat pozitiv cu clenbuterol. La actuala ediţie a Turul Italiei au participat şi doi romani, Eduard Grosu (locul 5 în etapa a XIII-a) şi Serghei Ţvetcov.

Paraguayanul ciripeşte

Fostul preşedinte al Confederaţiei sud-americane de fotbal, paraguayanul Nicolas Leoz, a trimis o scrisoare autorităţilor în care afirmă că este la dispoziţia justiţiei din Paraguay, în cazul de corupţie de la FIFA, anunţă presa din America Latină.  Autorităţile americane cer extrădarea lui Leoz în cazul de corupţie care a izbucnit miercuri şi care vizează 14 persoane. Leoz, în varstă de 86 de ani, are Parkinson şi probleme cardiace şi a trimis o scrisoare autorităţilor paraguayene, alături de un certificat medical, în care arată că este spitalizat la Asuncion, în clinica Migone, pe care o deţine. Conform legislaţiei din Paraguay, din cauza varstei, el nu poate fi extrădat pană cand nu se pronunţă o pedeapsă cu închisoare cu executare. El a condus CONMEBOL 26 de ani, din 1987 pană în 2013.

De AMSUD nu se atinge nimeni

Confederaţia sud-americană (CONMEBOL) a anunţat că a primit asigurări din partea FIFA că îşi va păstra cele patru locuri care asigură calificarea directă la Cupa Mondială din 2018, plus un loc la baraj. "Sepp Blatter l-a asigurat pe Juan Angel Napou, preşedintele CONMEBOL) că locurile pentru Mondial nu vor fi atinse", a anunţat CONMEBOL, într-un comunicat, la cateva ore după alegerile FIFA.   Joseph Blatter a caştigat, vineri, la Zurich, un al cincilea mandat la preşedinţia FIFA, după ce, în urma voturilor din primul tur de scrutin, contracandidatul său, prinţul iordanian Ali bin Al Hussein, s-a retras din cursă. În primul tur, Blatter a obţinut 133 de voturi, iar Prinţul Ali 73. După ce s-a consultat cu staful său, Prinţul Ali a decis să se retragă înainte de al doilea tur.

Demitere la varf

Preşedintele Federaţiei Ruse de Fotbal, Nikolai Tolstih, a fost demis din funcţie, ieri, în urma votului din Comitetul Executiv, informează L'Equipe. Tosltih, în varstă de 59 de ani, a fost demis cu 235 de voturi pentru şi 196 împotrivă. Nikolai Tosltih a fost criticat pentru datoriile acumulate de forul de la Moscova, aproximativ 24,3 milioane de euro, de la începerea mandatului său în 2012. Interimatul va fi asigurat de vicepreşedintele Nikita Simonian.


Brook şi-a mai apărat o centură

Pugilistul britanic Kell Brook şi-a apărat din nou cu succes centura IBF la categoria semimijlocie, sambătă, la Londra, în faţa compatriotului său Frankie Gavin, la două luni după succesul obţinut în meciul cu Jo Jo Dan. Brook s-a impus prin KO tehnic în runda a şasea. La 28 martie, Ion Ionuţ, alias Jo Jo Dan, a fost învins de Kell Brook, în Sheffield, într-un meci în care pugilistul britanic şi-a pus în joc centura IBF la categoria semimijlocie. Brook, 28 de ani, s-a impus în faţa romanului în varstă de 33 de ani prin KO tehnic, după patru runde.Originar din Sheffield, Brook a caştigat titlul IBF în luna august 2014, după ce l-a învins la puncte pe americanul Shawn Porter.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.