Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Tricolorele pentru barajul cu Serbia

Ziarul de Vrancea
21 mai 2015 558 vizualizări
Antrenorul suedez Tomas Ryde a convocat 19 jucătoare la naţionala Romaniei, pentru dubla cu Serbia, din barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2015, reunirea fiind programată în 30 mai, la Cluj.

Potrivit anunţului de ieri al FR Handbal, lotul Romaniei este format din următoarele jucătoare: Paula Ungureanu, Ionica Munteanu, Denisa Dedu - portari, Valentina Ardean, Camelia Hotea, Adriana Nechita, Laura Chiper, Timea Tătar, Florina Chintoan, Oana Manea, Cristina Neagu, Aurelia Brădeanu, Claudia Constantinescu, Gabriela Perianu, Eliza Buceschi, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu, Clara Vădineanu şi Gabriela Mihalschi.  Echipa se va reuni în 30 mai, la Cluj unde se va antrena în Sala Polivalentă de 7.200 de locuri, în care se va disputa partida retur cu Serbia, din 13 iunie.  Meciul tur este programat în 6 iunie, la la Kraljevo.  Caştigătoarea din dubla manşă a barajului se va califica la turneul final al Campionatului Mondial, care va avea loc în Danemarca, între 5-20 decembrie 2015.

Radu marchează în finala Cupei Italiei

Fundaşul Ştefan Radu a marcat golul echipei Lazio Roma în finala Cupei Italiei, caştigată de Juventus Torino cu scorul de 2-1, după prelungiri, miercuri, pe stadionul Olimpic din Roma. Radu a fost căpitanul echipei Lazio la acest meci, el marcand cu capul în minutul 4. El a acuzat o accidentare în minutul 70, fiind înlocuit cu Mauricio. Banderola de căpitan a fost preluată de Lulic. Golurile echipei Juventus au fost înscrise de Chiellini ('11) şi Matri ('97). Juventus a caştigat astfel Cupa Italiei pentru a zecea oară şi pentru prima oară din sezonul 1994/1995. Jucătorii antrenaţi de Massimiliano Allegri au caştigat în acest sezon şi campionatul Italiei şi pot reuşi "tripla" dacă se vor impune în finala Ligii Campionilor, din 6 iunie, de la Berlin, cu FC Barcelona.

Bud şi Surdu, campioni ai Republicii Moldova

Echipa Milsami Orhei, la care evoluează Romeo Surdu şi Cristian Bud, a caştigat, pentru prima dată campionatul Republicii Moldova. Milsami a obţinut titlul după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia Dacia Chişinău.  Golurile învingătorilor au fost marcate de Andronic şi Mamah. Pentru Dacia a înscris Leuca, în minutul 90^5. La gazde, Romeo Surdu a jucat pană în minutul 81, cand a fost înlocuit cu Bud. În meciul de miercuri a jucat şi Cornel Gheţi, care a intrat pe teren în minutul 34. La Milsami Orhei mai este legitimat un fotbalist din Romania, Ovidiu Mendizov.

Blatter rămane fără candidaţi

Preşedintele Federaţiei Olandeze de Fotbal, Michael van Praag, a anunţat, joi, că nu va mai candida pentru preşedinţia FIFA, astfel în cursa pentru conducerea forului mondial rămanand actualul şef, Joseph Blatter, iordanianul Ali Bin Al-Hussein şi portughezul Luis Figo. Van Praag, în varstă de 67 de ani, care avea printre susţinătorii declaraţi şi Federaţia Romană de Fotbal, a precizat că la alegerile din 29 mai îl va vota pe prinţul Ali Bin Al-Hussein al Iordaniei. Blatter, în varstă de 79 de ani, este considerat favorit la alegerile pentru postul de preşedinte al FIFA. Joseph Blatter se află la al patrulea mandat de preşedinte al FIFA, for pe care îl conduce din 1998. În luna februarie, s-a retras din cursa pentru postul de preşedinte al FIFA şi francezul Jerome Champagne.

Event pentru Trencin în Slovacia

Formaţia AS Trencin a caştigat, miercuri, în premieră campionatul Slovaciei, la 20 de zile după ce a obţinut şi cupa naţională. Cu două etape înainte de finalul sezonului, Trencin are opt puncte avans faţă de rivala MSK Zilina, care a fost învinsă, ieri, pe teren propriu, de Slovan Bratislava, scor 2-1. AS Trencin s-a impus marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Dukla Banska Bystrica. La 1 mai, Trencin a caştigat în premieră şi Cupa Slovaciei, după ce a învind în finală echipa FK Senica, scor 3-2 la loviturile de departajare.

A murit antrenoarea Ionelei Tarlea

Antrenoarea emerită de atletism, Viorica Enescu, care a pregătit-o pe campioana mondială Ionela Tarlea, a decedat, miercuri, la varsta de 70 de ani, informează Federaţia Romană de Atletism. Născută în 31 ianuarie 1945, la Arad, Viorica Enescu a activat ca sportivă la cluburi precum Rapid, Steaua sau Dinamo Bucureşti, fiind campioană naţională la mai multe probe.  În activitatea de antrenoare s-a făcut remarcată descoperind-o pe fosta atletă Ionela Tarlea, medaliată cu argint la JO din 2004, de la Atena, la 400 metri garduri, multiplă campioană europeană şi campionaă mondială indoor la 200 m, în 1999.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.